Tenis: Serena Williams, ''calmă'' la ideea de a egala recordul lui Margaret Court în finala de la Wimbledon
Americanca Serena Williams, adversara Simonei Halep în finala de la Wimbledon, care i-ar putea aduce sâmbătă performanţa egalării recordului de 24 de victorii de Mare Şlem aparţinând australiencei Margaret Court, a afirmat, joi, că este "calmă" la ideea de a intra în istoria tenisului, relatează AFP.
"Nu este vorba cu adevărat de 24 de victorii, 23 sau 25. Important este să mergi pe teren şi să dai ce ai mai bun din tine, indiferent ce se întâmplă. Indiferent ce voi face acum, am avut o mare carieră. Şi mă simt cu adevărat calmă în legătură cu acest subiect. Am fost calmă şi azi (cu Barbora Strycova) şi o iau pas cu pas. Noi ştim, sunt departe de a fi perfectă. Dar am impresia că joc mult mai bine când sunt calmă. Dar este un efort. Nu trebuie să fiu prea surescitată, dar în acelaşi timp nici submotivată. Trebuie să fiu în cea mai bună postură", a spus Serena.
"Anul trecut am pierdut finala, dar nu-mi mai amintesc mare lucru. Îmi amintesc că eram obosită şi că Angie (Kerber) a jucat incredibil. Am fost tristă, dar am fost mândră de mine. Nu am putut face nimic în acel meci, dar am făcut ce am putut. Fizic, nu eram pregătită. Îmi amintesc că după aceea, m-am antrenat şi antrenat pentru a reveni la cea mai bună formă fizică. Deci, situaţia este diferită. Tot anul, eu am încercat să rămân în formă pentru a putea juca turneele de Mare Şlem", a adăugat Serena Williams.
"Ştiu că voi deveni cea mai vârstnică finalistă de la Wimbledon, dar eu cred că tehnologia s-a schimbat mult. Este singurul lucru care mă ajută să fiu competitivă în continuare. Am impresia că dacă aveam această tehnologie în urmă cu 20 de ani, poate Michael Jordan ar fi jucat încă baschet. Consider că ştim mai mult despre corpul nostru. Lucrurile pe care le fac diferit acum comparativ cu primii mei ani în tenis mi-au prelungit cariera. Şi nu sunt doar eu, este şi Roger (Federer), Tom Brady, Peyton (Manning) care joacă de o veşnicie. Sunt mulţi sportivi care sunt capabili să joace încă şi chiar să se menţină în top după 30 de ani, precum Tiger (Woods) evident, în mintea mea. Sunt o mare sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru mine ca să merg înainte", a conchis jucătoarea americană.
Serena Williams, locul 10 WTA şi favorită nr. 11, va fi adversara Simonei Halep în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut, joi, în semifinale de cehoaica Barbora Strycova (54 WTA) cu 6-1, 6-2.
Sâmbătă, Serena Williams (37 de ani) o va întâlni pentru a 11-a oară pe Simona Halep (27 ani, 7 WTA, cap de serie nr. 7), americanca obţinând până acum nouă victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, rămâne cel din 2014, de la Turneul Campioanelor.
Serena Williams a câştigat de şapte ori până acum trofeul la Wimbledon, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016, de trei ori pierzând în finală: 2004, 2008 şi 2018.
Cele două s-au întâlnit ultima oară anul acesta, în optimi la Australian Open, Williams câştigând cu 6-1, 4-6, 6-4.
Dacă va câştiga turneul, Serena Williams va intra în posesia celui de-al 24-lea titlu de Grand Slam, egalând recordul australiencei Margaret Court.
La rândui ei, Simona Halep s-a calificat în premieră în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, joi, după ce a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Elina Svitolina cu 6-1, 6-3.
Halep (27 ani), numărul şapte mondial, va disputa prima sa finală la All England Club, după ce în 2014 juca semifinala.
Simona Halep este al doilea reprezentant al României care joacă finala la Wimbledon, după Ilie Năstase, care a pierdut finalele din 1972 şi 1976.
Pentru Halep este a cincea finală de Mare Şlem din carieră, după cele din 2018 la Australian Open, 2014, 2017 şi 2018 (campioană) la Roland Garros. Doar la US Open românca nu a apucat să joace cu trofeul pe masă, având o semifinală în 2015.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt









