ŞTIRILE SERII - SPORT - 10 IULIE
* România va fi prezentă cu unsprezece echipaje şi 42 de sportivi la a treia etapă a Cupei Mondiale 2019, care va avea loc la Rotterdam (Olanda) între 12 şi 14 iulie, a anunţat Federaţia Română de Canotaj.
* UEFA a anunţat miercuri lista arbitrilor care vor oficia la turneul final al EURO U19 care se va desfăşura în Armenia, în perioada 14-27 iulie, între cei şase ''centrali'' şi şapte asistenţi fiind prezent şi românul Valentin Avram ca arbitru asistent, anunţă FRF.
* FC Dinamo Bucureşti şi atacantul grec Athanasios Papazoglou au convenit miercuri încheierea raporturilor contractuale, a anunţat conducerea executivă a clubului din ''Ştefan cel Mare'' într-un comunicat postat pe site-ul grupării.
* Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida amicală disputată, miercuri, cu nou-promovata în Liga I Chindia Târgovişte în cantonamentul de la Săftica, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
* Sandu Iacob este noul antrenor al echipei de handbal masculin Steaua Bucureşti, el luându-i locul lui Ovidiu Mihăilă, informează, miercuri, site-ul oficial al Clubului Sportiv al Armatei.
* Atleta Florentina Marincu Iuşco a câştigat medalia de bronz în proba de săritură în lungime din cadrul celei de-a 30-a ediţii a Universiadei de vară, care se desfăşoară la Napoli (Italia) în perioada 3-14 iulie, ea declarând, miercuri, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Atletism, că această performanţă îi dă curaj pentru competiţiile care urmează.
* Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe l-a transferat, miercuri, pe fundaşul de origine senegaleză Oumar Diakhite, informează gruparea din Covasna pe contul oficial de Facebook.
* Germanul Thomas Roehler, campion olimpic la aruncarea suliţei, solicită din partea Comitetului Internaţional Olimpic un venit de bază pentru sportivii de mare performanţă, din cauză că mulţi dintre ei se confruntă cu probleme financiare, relatează DPA.
* Echipa belgiană de fotbal Standard Liege a anunţat miercuri transferul atacantului uruguayan Felipe Avenatti de la formaţia italiană Bologna, informează presa din Belgia.
* Italianul Mario Balotelli, fostul atacant al echipei Olympique Marseille, aflat în vacanţă la Napoli, i-a oferit unui barman 2.000 de euro ca sa sară cu scuterul în apa din portul oraşului, ceea ce este considerat drept o crimă şi un act împotriva mediului, relatează cotidianul L'Equipe.
* Fundaşul italian Antonio Barreca s-a despărţit de AS Monaco după numai un sezon petrecut alături de gruparea din Ligue 1, urmând să se întoarcă în această vară în Serie A, la formaţia Genoa 1839, a anunţat miercuri clubul monegasc.
* Federaţia Internaţională de Fotbal a anunţat miercuri lansarea unui program, FIFA Guardians, care vrea să pună capăt abuzurilor împotriva copiilor şi să le apere drepturile, relatează EFE.
* Tenismanul german Alexander Zverev, nr. 5 mondial, a primit un wild card pentru turneul ATP din oraşul său natal Hamburg, care se dispută între 22 şi 28 iulie.
* Clubul Fenerbahce Istanbul a dezminţit miercuri zvonurile mediei turce privind un transfer al mijlocaşului german Mesut Ozil de la Arsenal Londra, relatează DPA.
* Cinci brazilieni, doi peruani, un argentinian, un uruguayan, un columbian şi un chilian apar în echipa ideală a Copei America 2019, alcătuită de antrenorii din aşa-numitul grup de studiu tehnic al Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), informează EFE.
* Costel Pantilimon s-ar putea despărţi de divizionara secundă engleză Nottingham Forest pentru a juca la Olympiakos Pireu, vicecampioana Greciei, scrie presa britanică.
* Fosta aripă a naţionalei de rugby a Africii de Sud care în 1995 cucerea titlul mondial, James Small, a decedat miercuri în urma unei crize cardiace la doar 50 de ani, scrie AFP.
* Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit, s-a calificat uşor miercuri în semifinalele turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut în sferturile de finală de belgianul David Goffin (23 ATP) în trei seturi, 6-4, 6-0, 6-2.
* Cluburile KV Mechelen şi Waasland-Beveren nu vor fi retrogradate în divizia a doua în urma afacerii meciului dintre cele două echipe, de pe 11 martie 2018, suspectat că a fost trucat, a decis miercuri Tribunalul belgian de arbitraj pentru sport (CBAS), astfel că Royal Antwerp va fi în mod cert adversara Viitorului în Europa League, informează presa din Belgia.
* Rutierul belgianul Ben Hermans (Israel Cycling Academy) a câştigat etapa a 4-a din Turul Austriei disputată miercuri pe distanţa de 103,5 km între Radstadt şi Fuscher Torl, şi a devenit lider, informează presa internaţională. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt









