Fotbal feminin: Echipa SUA nu va merge la Casa Albă, a anunţat starul Megan Rapinoe
Starul naţionalei feminine de fotbal a Statelor Unite, Megan Rapinoe, a afirmat, marţi, că echipa nu va accepta, probabil, ca şi în cazul său, o invitaţie la Casa Albă după titlul mondial cucerit în Franţa, informează AFP.
"Nu voi merge, în cazul în care Casa Albă va lansa această invitaţie şi cred că toate componentele echipei cu care am vorbit vor proceda la fel", a declarat Rapinoe într-un interviu acordat postului CNN.
Megan Rapinoe, care îşi revendică homosexualitatea şi este angajată politic, a stârnit multe comentarii în timpul competiţiei afirmând că nu va merge la Casa Albă.
Conform atacantei americane, această întâlnire ar fi "o oportunitate pentru administraţia Trump de a se făli cu echipa". "Eu nu cred că acest lucru are vreun sens pentru noi. Nu-mi pot imagina că una din coechipierele mele va fi pusă în această poziţie", a insistat ea.
Rapinoe, cea mai bună jucătoare şi marcatoare a Cupei Mondiale, a atacat politica preşedintelui american. Întrebată la ce se referă exact, Megan Rapinoe a răspuns adresându-se direct şefului statului american, fixând camera de filmat: "Eu cred că mesajul dumneavoastră exclude oamenii. Dumneavoastră mă excludeţi. Dumneavoastră excludeţi oamenii care îmi seamănă".
La rândul său, preşedintele Donald Trump, care afirmase că va invita echipa americană indiferent de rezultat, i-a răspuns pe Twitter: "Megan nu ar trebui să fie niciodată lipsită de respect faţă de ţara noastră, de Casa Albă şi de drapelul nostru".
Selecţionata feminină de fotbal a Statelor Unite a cucerit al patrulea titlu de campioană a lumii din istoria sa, învingând cu scorul de 2-0 reprezentativa Olandei, în finala Cupei Mondiale 2019, desfăşurată duminică la Lyon, în faţa a 57.900 de spectatori.
Căpitanul naţionalei americane, Megan Rapinoe, a deschis scorul în minutul 61, în urma unui penalty acordat după consultarea arbitrajului video, ajungând astfel la şase reuşite de la debutul turneului. Rezultatul final a fost stabilit opt minute mai târziu, de Rose Lavelle, care a trimis balonul în plasă cu un şut de la marginea careului.
Graţie acestui succes, SUA îşi confirmă statutul de naţiune dominantă în fotbalul feminin, impunându-se în patru dintre cele opt ediţii de până acum ale Cupei Mondiale (1991, 1999, 2015 şi 2019). Americancele mai au în palmares şi patru titluri olimpice, cucerite în 1996, 2004, 2008 şi 2012. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Gabriela Ruse, învinsă greu de Elena Rîbakina, în turul secund la Madrid (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă greu de kazaha Elena Rîbakina, a doua favorită, cu 4-6, 6-3, 7-5, vineri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari. Ruse (28 ani, 71 WTA) s-a înclinat după două ore și 28 de minute de joc. În decisiv, rom&
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari, vineri, după ce a învins-o pe italianca Tyra Grant cu 6-2, 7-6 (7/5). Sorana Cîrstea (36 ani, 26 WTA), a 25-a favorită, a obținut victoria după o oră și 25 de
UPDATE Fotbal: Gianluca Prestianni (Benfica), suspendat șase meciuri pentru comportament 'discriminatoriu', a anunțat UEFA
Jucătorul argentinian Gianluca Prestianni (Benfica Lisabona), care se confrunta cu proceduri disciplinare după ce l-a insultat pe brazilianul Vinicius Jr, de la Real Madrid, a fost suspendat șase meciuri pentru 'comportament discriminatoriu (homofobie)', a anunțat vineri forul fotbalistic european, informează AFP. Extrema argentiniană fusese acuzată că
Fotbal: Fundașul Matthijs de Ligt, tot mai aproape de o revenire la Manchester United
Olandezul Matthijs de Ligt a fost surprins de camerele foto la un antrenament individual pe iarbă, în contextul în care fundașul își intensifică recuperarea la echipa engleză de fotbal Manchester United, după problemele sale la spate, scrie DPA. Jucătorul de 26 de ani a avut un start puternic de sezon, care s-a transformat într-unul de
Auto: Formula 1 are la dispoziție o săptămână pentru a se adapta la noua versiunea a regulamentului tehnic
Formula 1 are la dispoziție o săptămână înainte de Marele Premiu de la Miami pentru a implementa ajustări la reglementările tehnice controversate privind motoarele hibride, pe care echipele Mercedes și McLaren le-au salutat în general, relatează AFP. Proprietarii de echipe, producătorii de motoare, piloții, promotorii din Formula 1 și
Fotbal: Operația lui Ekitike a decurs bine, însă recuperarea va fi lungă, anunță antrenorul lui Liverpool
Atacantul Hugo Ekitike a fost operat cu succes la tendonul lui Ahile, însă recuperarea sa va dura câteva luni, a anunțat vineri antrenorul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, Arne Slot, fără a specifica durata absenței internaționalului francez, informează AFP. Ekitike (23 ani) și-a rupt tendonul lui Ahile de la piciorul drept
Fotbal: Locul 7 în Bundesliga oferă calificarea într-o cupă europeană, după rezultatele din cupă
Locul 7 din Bundesliga garantează participarea într-o cupă europeană, după ce VfB Stuttgart s-a calificat în finala Cupei Germaniei la fotbal, joi, în urma victoriei cu 2-1 contra lui Freiburg, scrie DPA. VfB Stuttgart, aflată locul 4 în clasament, este încă în luptă pentru un loc de Liga Campionilor, dar ar
Fotbal: Karim Benzema nu exclude o revenire la naționala Franței după numirea lui Zidane ca selecționer
Atacantul Karim Benzema, câștigătorul Balonului de Aur în 2022, nu exclude o revenire la naționala Franței după numirea în postul de selecționer al lui Zinedine Zidane, fostul său antrenor de la Real Madrid, informează mass-media din Hexagon. 'Dacă voi continua să performez și să mă mențin în formă, nu se știe nicio
Ciclism: Jonas Vingegaard își sfătuiește copiii să nu devină cicliști profesioniști
Danezul Jonas Vingegaard, dublu câștigător al Turului Franței, a dezvăluit, într-un interviu acordat publicației daneze Feltel, că nu dorește să-și vadă copiii devenind cicliști profesioniști. În interviul respectiv, Vingegaard a vorbit despre siguranța din sportul cu pedale, considerând că practicarea acestei disciplin
Fotbal: Carlos Queiroz crede că participarea cu Ghana la CM 2026 este cea mai mare provocare a sa
Portughezul Carlos Queiroz, noul selecționer al Ghanei, a declarat că participarea cu ''Black Stars'' la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie - 19 iulie) este cea mai mare provocare a carierei sale, scrie AFP. ''După opt echipe naționale, aceasta este cea mai mare provocare a carierei mele ... pentru că atunci câ
Fotbal: Bayern Munchen, amendat de UEFA după ce mai mulți fotoreporteri au fost răniți la meciul cu Real Madrid
Clubul Bayern Munchen a fost amendat, joi, cu 90.000 de euro de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), dar a scăpat de o închidere parțială a stadionului după incidentele în care au fost răniți mai mulți fotoreporteri în timpul manșei secunde a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Real Madrid, pe 15 aprilie, informează AFP.
Fotbal: Beșiktaș (3-0 cu Alanyaspor) a obținut calificarea în semifinalele Cupei Turciei
Beșiktaș s-a calificat în semifinalele Cupei Turciei la fotbal, după ce a învins echipa Alanyaspor, cu Ianis Hagi rezervă neutilizată, cu scorul de 3-0 (1-0), joi, pe stadionul propriu. Beșiktaș s-a impus prin golurile lui El Bilal Toure (17), Oh Hyeon-gyu (83) și Okun Kokcu (85). Tot, joi, Trabzonspor a acces î
Tenis: Stefanos Tsitsipas, victorie dificilă în primul tur la Madrid (ATP); Monfils și Dimitrov, eliminați
Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas (80 ATP) a obținut o victorie dificilă în prima rundă a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, 3-6, 7-6 (8/6), 7-6 (7/4) cu americanul Patrick Kypson (90 ATP), un ''lucky loser''. Tsitsipas, finalistul din 2019, a obținut prima sa victorie
Fotbal: Președintele UEFA critică lipsa de uniformitate în deciziile arbitrilor după introducerea VAR
Președintele UEFA, Alexander Ceferin, a criticat la lipsa de uniformitate în deciziile arbitrilor la meciurile de fotbal după introducerea asistenței video în arbitraj (VAR), informează AFP. 'Uneori, fanii nu pot înțelege diferitele interpretări ale regulilor de la un meci la altul și nici eu nu le mai înțeleg. &Ici
Auto: Japonezul Takamoto Katsuta, învingător în prima specială a Raliului Insulelor Canare (WRC)
Pilotul japonez Takamoto Katsuta (Toyota), liderul Campionatului Mondial de raliuri (WRC), a câștigat prima probă specială din cadrul Raliului Insulelor Canare, desfășurată joi, informează AFP. Katsuta, care a triumfat în ultimele două curse din World Rally Championhip, a semnat cel mai bun timp al acestei mini-speciale de doi kilo














