Tenis: Mihaela Buzărnescu, adversara Simonei Halep în turul al doilea la Wimbledon

Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu se vor înfrunta în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce Buzărnescu a dispus, luni, de americanca Jessica Pegula cu 6-4, 6-4.
Buzărnescu (31 ani, 53 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 21 de minute în faţa americancei de 25 de ani, care se află pe poziţia a 72-a în clasamentul mondial.
În primul set, Buzărnescu a fost condusă cu 2-0, a restabilit egalitatea, 2-2, Pegula a făcut un nou break şi a avut 3-2, dar românca a reuşit trei ghemuri consecutive, desprinzându-se la 5-3. Mihaela a servit pentru set, dar americanca a făcut break, Buzărnescu încheind setul pe serviciul adversarei, 6-4.
În actul al doilea, Buzărnescu a condus cu 4-0, dar Pegula a revenit formidabil şi a egalat, 4-4, Buzărnescu s-a redresat la timp şi şi-a făcut serviciul, 5-4, iar apoi a încheiat conturile cu un break, 6-4.
Românca şi-a asigurat un cec de 72.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA.
Buzărnescu a ajuns anul trecut până în turul al treilea la Wimbledon, la prima sa participare pe tabloul principal.
Simona Halep (27 ani, 7 WTA) a învins-o, luni, pe belarusa Aleksandra Sasnovici (25 ani, 36 WTA) cu 6-4, 7-5. Halep şi Buzărnescu s-au înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D'Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Kylian Mbappe (Real Madrid) a fost internat cu gastroenterită acută
Francezul Kylian Mbappe, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, a fost internat într-un spital din Statele Unite, cu gastroenterită acută, informează joi EFE. 'Jucătorul nostru Kylian Mbappe suferă de gastroenterită acută și a fost spitalizat pentru diverse teste și tratament adecvat', a anunțat Real Madrid într-un comunicat.
Tenis: Martina Navratilova consideră că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA
Martina Navratilova, una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis din istorie și câștigătoare a 18 titluri de Mare Șlem la simplu, a declarat că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA, relatează EFE. WTA, conform reglementărilor actuale, permite jucătoarelor transgen să concureze dacă semnează o declarație care
Handbal masculin: CS Dinamo București, confirmată pentru noul sezon al Ligii Campionilor
Federația Europeană de Handbal a confirmat că 19 cluburi s-au înscris pentru ediția 2025-2026 a Ligii Campionilor la masculin, iar CS Dinamo București se numără printre cele zece locuri ''fixe'', potrivit site-ului forului continental. Celelalte nouă cluburi au cerut un ''upgrade'', pentru care pot aplica toate federațiile
Tenis: România, în grupă cu Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King
Echipa feminină de tenis a României a fost repartizată în Grupa B, alături de Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King, la tragerea la sorți efectuată joi, la sediul Federației Internaționale de Tenis (ITF), de la Londra. Meciurile vor avea loc în sală, pe hard, în Arena Gorzow din Gorzow Wielkopolsk
World Boxing a aprobat afilierea definitivă a Federației Române de Box
Consiliul Executiv al World Boxing, noua federație internațională a boxului amator, a aprobat afilierea definitivă a cinci noi țări, printre care și România, și a ajuns la un număr de 111 membri, conform unui comunicat al organizației cu sediul la Lausanne. Cei cinci membri noi reprezintă federațiile din Bosnia-Herțegovina, Georgia, Indonezia, Româ
Tenis: Draper și Rune s-au calificat în sferturi la Queen's (ATP)
Britanicul Jack Draper, al doilea favorit, și danezul Holger Rune, al patrulea favorit, s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 pe iarbă de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro. Draper l-a învins în optimi pe Alexei Popyrin cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/5),
Tenis: Leylah Fernandez, calificată în sferturile turneului de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea canadiană de tenis Leylah Fernandez, a cincea favorită, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce a dispus cu 6-3, 6-4 de Cristina Bucșa, jucătoare născută la Chișinău, dar care reprezintă Spania. &Icir
Olimpice: JO de la Los Angeles și Salt Lake City beneficiază de susținerea administrației Trump, afirmă președinta USOPC
Administrația președintelui american Donald Trump i-a asigurat pe oficialii olimpici locali că se angajează să sprijine organizarea cu succes a Jocurilor de vară din 2028 și a Olimpiadei de iarnă din 2034, a declarat Sarah Hirshland, președinta Comitetului Olimpic și Paralimpic din Statele Unite (USOPC), informează Reuters. Trump a emis o dire
Fotbal: Xabi Alonso nu știe dacă îl va putea utiliza pe Mbappe în meciul lui Real Madrid cu Pachuca
Antrenorul Xabi Alonso nu știe dacă îl va putea utiliza pe atacantul său Kylian Mbappe în al doilea meci al echipei de fotbal Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, contra mexicanilor de la Pachuca, prevăzut pe 22 iunie, la Charlotte (SUA), în Grupa H, scrie Reuters. Mbappe a ratat antrenamentul de marți din cauza unei in
Fotbal: FIFA a dictat o suspendare de patru meciuri pentru jucătorii de la Boca Juniors eliminați la Mondialul cluburilor
Ander Herrera și Nicolas Figal, jucătorii echipei de fotbal Boca Juniors, au fost suspendați de către FIFA pentru patru meciuri, după ce au fost eliminați în meciul lor de debut la Cupa Mondială a Cluburilor, împotriva formației Benfica Lisabona (2-2), a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al clubului argentinian, citat de Reuters.
Baschet: NBA - Echipa Los Angeles Lakers va fi vândută pentru suma record de 10 miliarde de dolari
Echipa americană de baschet Los Angeles Lakers urmează să fie vândută pentru suma record de 10 miliarde de dolari (8,7 miliarde de euro), a anunțat miercuri postul de televiziune ESPN, o tranzacție în urma căreia franciza din NBA va deveni cea mai scumpă din istoria sportului din Statele Unite, informează AFP. Potrivit ESPN, famili
Fotbal: Real Madrid, ținută în șah de Al Hilal (1-1), la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid a fost ținută în șah de formația saudită Al Hilal, 1-1 (1-1), miercuri, pe Hard Rock Stadium din Miami, în Grupa H a Cupa Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. La primul meci cu antrenorul Xabi Alonso pe bancă, ''los blancos'' au deschis scorul prin t&acir
Tenis: Stefanos Tsitsipas, învins în optimi la Halle (ATP)
Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, aflat la doar al doilea său meci de când colaborează cu antrenorul croat Goran Ivanisevic, a fost învins de americanul Alex Michelsen, cu 7-6 (7/5), 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului ATP 500 pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro. Miche
Fotbal: Manchester City, victorioasă în primul său meci la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa engleză de fotbal Manchester City a debutat cu o victorie la Cupa Mondială a Cluburilor, 2-0 (1-0) cu echipa formația marocană Wydad Casablanca, miercuri, pe Lincoln Financial Field din Philadelphia, în Grupa G a competiției găzduite de Statele Unite. ''Cetățenii'' s-au impus prin golurile marcate de Phil Foden (2)
Scrimă: Echipa feminină de sabie a României, clasată pe locul 13 la Europenele de la Genova
Echipa feminină de sabie a României, compusă din Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Andreea Lupu, Tania Luțea), s-a clasat pe locul 13, ultimul, miercuri, la Campionatele Europene de scrimă de la Genova (Italia). România a fost învinsă în primul tur de Spania cu scorul de 45-21. În finală, Franța (Sara Balzer, Faustin