Tenis: Simona Halep o va întâlni pe Aleksandra Sasnovici, în primul tur la Wimbledon
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie numărul şapte, o va înfrunta pe belarusa Aleksandra Sasnovici în prima rundă a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, conform tragerii la sorţi efectuate vineri.
Halep (27 ani, 7 WTA) o va întâlni în premieră pe Sasnovici (25 ani, 37 WTA), care anul trecut s-a oprit în optimi la Wimbledon. Cel mai bun rezultat al româncei pe iarba de la Wimbledon este o semifinală jucată în 2014. Halep s-a oprit în turul al treilea la ediţia de anul trecut, după două sferturi consecutive.
Mihaela Buzărnescu va juca în primul tur cu americanca Jessica Pegula, iar dacă Halep şi Buzărnescu vor câştiga la debut vor fi adversare în turul secund.
Buzărnescu (31 ani, 47 WTA) a atins turul al treilea anul trecut la All England Club, la prima sa participare. Pegula (25 ani, 74 WTA) va juca în premieră pe tabloul principal la Wimbledon. Cele două se vor întâlni pentru prima dată cu acest prilej.
Ana Bogdan (26 ani, 134 WTA), venită din calificări, va avea meci foarte greu în primul tur cu britanica Johanna Konta, cap de serie numărul 19. În 2017, românca a reuşit să ajungă în turul al doilea. Konta (28 ani, 19 WTA) are o semifinală jucată pe iarba de la Londra în 2017. Konta s-a impus la singura confruntare, anul aceasta, la Rabat, în optimi, cu 6-1, 6-7 (6), 6-2.
Sorana Cîrstea (29 ani, 76 WTA) va avea şi ea un meci foarte dificil, contra americancei Amanda Anisimova, cap de serie numărul 25. Sorana a ajuns de trei ori în turul al treilea la Wimbledon, ultima oară în 2017. Americanca de 17 ani (26 WTA) va evolua în premieră la Wimbledon pe tabloul principal.
Monica Niculescu (31 ani, 113 WTA), beneficiara unui wildcard, va juca în primul tur cu germanca Andrea Petkovic (31 ani, 70 WTA). Monica a reuşit cel mai bun rezultat la Wimbledon în 2015, când a atins optimile. Niculescu şi Petkovic sunt la egalitate, 3-3, în meciurile directe, dar Monica are şi două victorii la junioare.
Elena-Gabriela Ruse, venită şi ea din calificări, o va înfrunta în runda inaugurală pe germanca Julia Goerges, cap de serie numărul 18.
Ruse (21 ani, 177 WTA) este la a doua sa participare consecutivă la Wimbledon. Anul trecut a fost învinsă greu de poloneza Agnieszka Radwanska, în trei seturi, cu 6-3, 4-6, 7-5.
Liderul mondial, australiana Ashleigh Barty, care este şi principala favorită va juca în primul tur cu chinezoaica Saisai Zheng. Barty a ajuns anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cel mai bun rezultat al său.
Campioana en titre, germanca Angelique Kerber (a cincea favorită), va debuta contra unei compatrioate, Tatjana Maria.
Americanca Serena Williams, cap de serie numărul 11, care a jucat finala anul trecut şi are şapte titluri la Wimbledon, va juca primul meci contra italiencei Giulia Gatto-Monticone.
Japoneza Naomi Osaka (21 ani, 2 WTA), care s-a oprit în turul al treilea la cele două participări ale sale, o va întâlni pe kazaha Iulia Putinţeva. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Tenis: Marius Copil va juca în primul tur la Wimbledon cu Guido Pella
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
O mulțime uriașă s-a adunat la Buenos Aires pentru Liturghia oficiată de papa Leon al XIV-lea
O mulțime uriașă de oameni s-a adunat luni pe unul dintre principalele bulevarde din Buenos Aires, în așteptarea sosirii papei Leon al XIV-lea pentru o slujbă în aer liber care, potrivit oficialilor orașului, ar putea atrage peste 1,5 milioane de persoane, transmite Reuetrs. Zeci de mii de oameni au început să sosească pe Ave
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la








