Fotbal: Ceferin - Liga Naţiunilor a avut un succes mai mare decât ne-am aşteptat
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a afirmat că noua Ligă a Naţiunilor, care a înlocuieşte meciurile amicale internaţionale în anii în care nu se dispută preliminarii pentru Campionatul European sau Cupa Mondială, s-a bucurat de un succes peste aşteptări, informează agenţia EFE.
"Liga Naţiunilor a avut un succes mai mare decât ne-am aşteptat. Este o competiţie foarte interesantă, care oferă şi o şansă de calificare la Campionatul European pentru echipele din Grupa D, de exemplu, lucru imposibil până acum, iar toate cifrele sunt fantastice", a spus Ceferin în cursul unei conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Bruxelles.
Conducătorul UEFA a adăugat, glumind, că este conştient de faptul că "unele dintre marile echipe au fost nemulţumite de faptul că au retrogradat" într-o grupă inferioară din Liga Naţiunilor. "Vor exista mereu plângeri din partea marilor naţiuni fotbalistice: 'Jucăm cu ţări mici', "Nu jucăm între noi', dar şi din partea echipelor mai mici: "Nu câştigăm niciodată", a precizat Ceferin.
Preşedintele Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA) şi al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli, a lăudat la rândul său noua competiţie. "Este foarte apreciată de către fani şi jucători. Este un succes", a declarat Agnelli.
Aleksander Ceferin a explicat, în altă ordine de idei, că pentru a putea disputa o partidă dintr-un campionat intern în afara teritoriului naţional al competiţiei este necesar acordul celor două federaţii implicate, precum şi al confederaţiilor respective.
"Singura modalitate este să se obţină acordul ambelor federaţii şi ambelor confederaţii. Asta-i tot", a spus Ceferin.
Conducătorul forului continental a evitat să se refere în mod direct la cazul concret al Ligii spaniole, care face demersuri pentru organizarea unui joc din Primera Division în Statele Unite. El a dat ca exemplu un ipotetic meci din fotbalul italian, care, pentru a se putea juca în China, are nevoie de aprobare din partea Federaţiei italiene, UEFA, Confederaţiei Asiatice de Fotbal şi Federaţiei de la Beijing.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în turul al doilea la Roma (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Karolina Pliskova, cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/2), 6-4, vineri seara, în doua a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro. Jucătoarea cehă (34 ani, 130 WTA), campioană în 2019 și finalistă în 2020 (învinsă &ic
Fotbal: Mihai Butean a marcat golul victoriei pentru Vojvodina, în Serbia
Fundașul român Mihai Butean a marcat golul prin care Vojvodina Novi Sad a învins-o pe Cukaricki cu scorul de 1-0, vineri seara, pe teren propriu, în play-off-ul primei ligi de fotbal din Serbia. Butean a înscris în min. 27 și a fost schimbat în min. 73. Vojvodina a ratat un penalty prin Njegos
Tenis de masă: Echipa feminină a României, calificată în semifinalele Mondialelor de la Londra
Selecționata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a învins Franța cu scorul de 3-1. Tricolorele (locul 7 mondial) și-a asigurat astfel prezența pe podium, fiind prima medalie a României la Mondiale după 26 de ani, de la br
Tenis: Alexander Zverev s-a calificat în turul al treilea la Roma (ATP)
Germanul Alexander Zverev, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins vineri pe compatriotul său Daniel Altmaier, locul 64 mondial, în două seturi, 7-5, 6-3, și s-a calificat în turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro. Alexander Zverev este cap de serie numărul 2
Tenis: Jessica Pegula a acces în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Roma
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 5 mondial, a învins-o vineri pe turcoaica Zeynep Sonmez, numărul 5 mondial, în două seturi, 6-4, 6-0, și a acces în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro. Jessica Pegula, care a fost calificată direct în turul secund, va juca
UPDATE Fotbal: Real Madrid i-a amendat cu câte 500.000 de euro pe Valverde și Tchouameni
Real Madrid i-a amendat pe Federico Valverde și Aurelien Tchouameni cu câte 500.000 de euro, după o altercație între cei doi fotbaliști, care a provocat accidentarea uruguayanului, a anunțat vineri clubul, citat de AFP. Cu două zile înainte de El Clasico împotriva Barcelonei, clubul nu a impus nicio sancțiune sportivă celor doi jucători
UPDATE Ciclism: Francezul Paul Magnier a câștigat prima etapă a Turului Italiei
Ciclistul francez Paul Magnier (Soudal Quick-Step) a câștigat prima etapă a ediției cu numărul 109 a Turului Italiei, desfășurată vineri pe distanța de 147 de kilometri între localitățile bulgare Nesebăr și Burgas, și a intrat în posesia tricoului roz de lider al clasamentului general, informează AFP și EFE. Paul Magnier a depășit la sprint u
Fotbal: Freiburg este un exemplu de club condus bine, consideră Vincent Kompany (Bayern)
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a lăudat reușita celor de la Freiburg, care s-au calificat în finala Europa League, descriind formația din Pădurea Neagră drept un adevărat exemplu pentru cluburile care aspiră la performanță, relatează DPA. Freiburg a ajuns în prima sa finală europeană, depășind formația portugheză Brag
Fotbal: Mijlocașul Rodri (Manchester City) este incert pentru meciul cu Brentford
Mijlocașul spaniol Rodri, fotbalistul lui Manchester City, este într-o cursă contra cronometru pentru a fi apt de joc sâmbătă în Premier League, pe teren propriu, împotriva lui Brentford, în timp ce echipa sa încearcă să mențină presiunea asupra liderului Arsenal în ultimele săptămâni ale sezonului, scrie Reuters.
Fotbal: Kylian Mbappe s-a antrenat normal alături de ceilalți jucători ai lui Real Madrid
Fotbalistul francez Kylian Mbappe a participat la întregul antrenament al lui Real Madrid, vineri dimineață, cu două zile înainte de El Clasico împotriva rivalei FC Barcelona, informează L'Equipe. În mijlocul atmosferei încordate de la Real Madrid, vineri dimineață au sosit vești bune pentru echipă și Kylian Mbappe. Indisponib
Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă nu a mai luat startul în Cupa Mondială de la Szeged
Sportivul român Cătălin Chirilă, dublu campion mondial și triplu campion european, nu a mai luat startul în seriile probei de canoe simplu 500 m, vineri, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria), deși figura pe lista de start. Proba de canoe simplu 500 de metri era singura în care era înscris Chirilă la Szeged.
Fotbal: Fundașul canadian Alphonso Davies (Bayern) va fi indisponibil câteva săptămâni
Alphonso Davies, fotbalistul canadian al lui Bayern Munchen, va lipsi 'câteva săptămâni' după ce s-a accidentat la bicepsul femural stâng în timpul meciului cu Paris Saint-Germain, semifinala retur a Ligii Campionilor, ceea ce ar putea reprezenta o lovitură pentru pregătirile naționalei țării sale în vederea Cupei Mondiale, scrie Reuters
Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026
Gazonul pentru Cupa Mondială de fotbal 2026 a fost montat joi pe stadionul MetLife, redenumit New York New Jersey Stadium pentru turneul final, pe această arenă urmând să se joace opt meciuri, inclusiv finala, în cadrul celui mai mare eveniment sportiv din lume, între 11 iunie și 19 iulie, scrie AFP. Acest gazon, rezultatul unor cercetări min
Tenis: Iga Swiatek, calificare cu emoții în turul al treilea al turneului de la Roma (WTA)
Poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial al tenisului feminin, a suferit vineri pentru a ajunge în runda a treia a turneului WTA 1000 de la Roma, învingând-o pe jucătoarea americană Caty McNally, numărul 63 mondial, cu 6-1, 6-7 (5/7), 6-3. Swiatek, în vârstă de 24 de ani, conducea cu 6-1, 5-3 și părea să se îndrepte spre o vi
Fotbal: AFA solicită FIFA anularea sancțiunii lui Otamendi pentru a putea juca la debutul Argentinei la CM 2026
Federația argentiniană de fotbal (AFA) a solicitat, joi, FIFA să îl autorizeze pe fundașul Nicolas Otamendi să joace în primul meci al echipei 'Albiceleste' la Cupa Mondială din 2026, în ciuda faptului că acesta a fost sancționat pentru eliminarea sa în ultima rundă a preliminariilor sud-americane, informează EFE. 'Federația



