Tenis: 'Nu e loc pentru două Cupe Mondiale', susţine Forget, directorul turneului de la Roland Garros

Directorul turneului de la Roland Garros, Guy Forget, a apreciat, marţi, că "nu este loc pentru două Cupe Mondiale de tenis", în speranţa că va "avea câştig de cauză" Cupa Davis în faţa proiectului concurent al ATP.
În mai puţin de doi ani, două competiţii internaţionale pe echipe ar putea fi organizate într-un interval mai scurt de două luni: Cupa Davis - într-o nouă formulă încă nevalidată -, în decursul unei singure săptămâni, în noiembrie 2019, precum şi World Team Cup, pe care ATP doreşte să o relanseze la începutul lunii ianuarie 2020.
"Ne vom putea trezi cu două competiţii strict identice la un interval de câteva săptămâni. Dar eu cred că este foarte periculos... Nu există loc în calendar pentru a avea două competiţii de acest gen. Indiferent care este formatul Cupei Davis, eu sper că va avea câştig de cauză", a afirmat fostul numărul 4 mondial din anul 1991.
"Începând din momentul în care cei mai buni jucători nu o mai dispută, Cupa Davis îşi pierde din farmec. Poate nu este şi cazul Franţei, unde această competiţie este foarte apreciată, dar în alte ţări este cazul", a adăugat triplul laureat al competiţiei, susţinând necesitatea de a reforma venerabila competiţie.
"Eu nu spun că această soluţie (propusă de Federaţia internaţională) este cea mai bună, dar trebuie gândit cum pot fi readuşi cei mai buni", a conchis Forget.
Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat recent că vrea să transforme Cupa Davis pentru a atrage din nou vedetele care au tendinţa de a o evita după ce au câştigat-o.
Venerabila competiţie, născută în 1900, ar urma să nu mai fie disputată în patru weekend-uri întinse pe tot sezonul, conform unei alternanţe a meciurilor de pe teren propriu şi în deplasare, ci într-o singură săptămână şi într-un loc unic începând din noiembrie 2019.
Această formulă, propusă de comitetul de director al ITF, trebuie să fie prezentată pentru adoptare Adunării Generale, în august, la Orlando. O majoritate de două treimi este necesară pentru adoptarea ei.
AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă s-a calificat în două finale la Cupa Mondială de la Szeged
Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat în finalele de 500 și 1.000 de metri la canoe simplu, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria). La 500 de metri, Chirilă a fost al doilea în serie a treia (1:50.71), după brazilianul Gabriel Assuncao Nascimento (1:50.02), în timp ce Georgel Bărăgău s-a clasat p
Fotbal: Lionel Messi, în lotul preliminar al naționalei Argentinei pentru meciurile din luna iunie
Atacantul Lionel Messi a fost inclus în lotul preliminar al naționalei de fotbal a Argentinei pentru meciurile din luna iunie din campania de calificare pentru Cupa Mondială, după ce a ratat din cauza unei accidentări partidele cu Uruguay și Brazilia din luna martie, informează Reuters. Argentina, campioana en titre, care va înt&ac
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, medaliată cu argint la măciuci, la Cupa Europeană de la Burgas
Sportiva română Amalia Lică a câștigat medalia de argint la măciuci, vineri, la Cupa Europeană de gimnastică ritmică de la Burgas (Bulgaria), cu 27,882 puncte. Pe primul loc s-a clasat bulgăroaica Stiliana Nikolova, cu 29,083 puncte, iar podiumul a fost completat de israelianca Meital Maayan Sumkin, cu 27,766 puncte. Bianca Răutu s
Fotbal: Davide Ancelotti rămâne alături de tatăl său la naționala Braziliei până la CM 2026 (presă)
Davide Ancelotti, actualul antrenor secund al echipei Real Madrid, a decis să rămână alături de tatăl său, Carlo Ancelotti, viitorul selecționer al Braziliei, până la Cupa Mondială de fotbal din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Mexic și Canada, anunță mass-media spaniolă. Conform postului de radio Onda Cero, 'Davi
Fotbal: Raul Asencio (Real Madrid) cere respectarea 'prezumției de nevinovăție'
Raul Asencio, fundașul echipei de fotbal Real Madrid, pus oficial sub acuzare, alături alți trei jucători ai clubului, pentru difuzarea unei înregistrări video cu caracter sexual implicând o minoră, a cerut, joi, respectarea 'prezumției de nevinovăție' până la proces, informează AFP. 'Nu am participat la niciun co
Hochei: Canada a reușit a patra victorie consecutivă la Campionatul Mondial 2025
Selecționata Canadei a reușit a patra sa victorie consecutivă la Campionatul Mondial de hochei pe gheață de la Herning (Danemarca) și Stockholm, 5-1 cu Austria, într-un meci jucat joi, în capitala Suediei, în Grupa A. Canada, care deține recordul de titluri mondiale (28), a egalat performanța Suediei, prima echipă care a reuș
Fotbal: Suporteri loviți de o mașină înaintea meciului Espanyol - FC Barcelona (0-2)
Mai mulți suporteri au fost loviți de o mașină care a intrat în mulțime, joi, înaintea meciului dintre echipele Espanyol Barcelona și FC Barcelona (scor 0-2), decisiv pentru titlul de campioană a Spaniei la fotbal, fără să se soldeze însă cu răniri grave, informează EFE. Incidentul, care a avut loc înaintea startului pa
Tenis: Jannik Sinner s-a calificat în semifinale la Roma (ATP), după o victorie expeditivă
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, după ce l-a învins pe norvegianul Casper Ruud (7 ATP), cu 6-0, 6-1, joi, în doar 63 de minute. Sinner nu a lăsat să se vadă în jocul său
Fotbal: UEFA critică atitudinea lui Infantino, care a întârziat la Congresul FIFA
UEFA a criticat atitudinea președintelui Federației internaționale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, care a sosit cu întârziere la cel de-al 75-lea Congres al organizației pe care o conduce, joi, la Luque, în Paraguay, denunțând schimbările drept de program 'regretabile', informează AFP. Debutul Congresului a
Tenis: Jasmine Paolini și Coco Gauff vor juca finala turneului de la Roma (WTA)
Finala turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, se va disputa între jucătoarea Jasmine Paolini și Coco Gauff, după ce americanca a trecut, joi, de chinezoaica Qinwen Zheng, cu 7-6 (7/3), 4-6, 7-6 (7/4). Gauff, numărul trei mondial, a avut nevoie de aproape patru ore (3 h 32 min) pentru a câștiga
Fotbal: FC Barcelona, campioană a Spaniei pentru a 28-a oară în istoria sa
FC Barcelona a cucerit pentru a 28-a oară în istoria sa titlul de campioană a Spaniei la fotbal, joi, seara, în urma victoriei obținute în deplasare, în fața rivalei locale Espanyol, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 36-a (antepenultima) din La Liga, la care au asistat 34.283 de spectatori.
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, medaliată cu bronz la cerc, la Cupa Europeană de la Burgas
Sportiva română Amalia Lică a obținut medalia de bronz în proba de cerc, joi, la Cupa Europeană de gimnastică ritmică de la Burgas (Bulgaria), cu 27,599 puncte. Pe primul loc s-a clasat israelianca Meital Maayan Sumkin, cu 28,499 puncte, urmată de bulgăroaica Dara Stoianova, cu 27,866. Bianca Răutu a ocupat locul 14 (22,0990.
Fotbal: Thomas Partey respinge potențiale oferte din Arabia Saudită pentru a rămâne la Arsenal
Mijlocașul Thomas Partey va respinge cel mai probabil câteva oferte din Arabia Saudită pentru a-și prelungi contractul cu clubul englez de fotbal Arsenal Londra, cu care se află în negocieri, scrie Yahoo! Sports. Internaționalul din Ghana, al cărui contract expiră la finalul lunii iunie, și-a informat apropiații asupra dorinței sal
Tenis: Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA 125 de la Parma (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, joi, după 3-6, 6-3, 7-6 (7/5) cu maghiara Anna Bondar. Begu (34 ani, 83 WTA) a obținut o victorie muncită, după aproape trei ore de joc (2 h 53 min). Bondar (27 ani, 8
Tenis: Jasmine Paolini, prima italiancă în finala turneului de la Roma (WTA) după 2014
Jasmine Paolini, numărul 5 în ierarhia tenisului feminin, este prima italiancă în finala turneului WTA 1.000 de la Roma după anul 2014, ea trecând joi de americanca Peyton Stearns, locul 42 mondial, în semifinalele competiției dotate cu premii totale de 6.009.593 de euro, informează AFP. Jasmine Paolini, finalistă la Ro