Tenis: Simona Halep - Mi-am revenit după Australian Open
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a declarat, miercuri, înaintea debutului său la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells (California), că şi-a revenit după finala jucată al Australian Open.
''Pot spune că mi-am revenit după Australian Open. A fost dificil. De fiecare dată sunt dezamăgită când pierd un meci, când pierd o finală, dar finala aceasta a fost una specială, ca şi cea de la French Open (Roland Garros, n. red.) de anul trecut. Mi-am revenit greu după acele meciuri, dar a fost important că am ajuns să joc aceste finale. Ea (daneza Caroline Wozniacki, n. red.) a fost mai puternică decât mine în finalul meciului şi am acceptat acest lucru, trebuie să muncesc mai mult şi dacă voi mai avea un astfel de meci, poate voi şti mai bine ce să fac la scorul de 4-3'', a declarat Halep, care la Melbourne a condus cu 4-3 în setul decisiv şi a avut şi serviciul, dar daneza a câştigat trei ghemuri la rând şi meciul.
Halep a comentat şi faptul că nu mai există o jucătoare care să domine circuitul feminin: ''Toate fetele din top 10 sunt foarte bune, nivelul este apropiat, fiecare turneu este deschis, după părerea mea e mai interesant şi mai distractiv. Despre schimbarea deasă a numărului unu mondial, nu spun că era plictisitor cu Serena câştigând totul mereu, pentru că e o mare campioană, dar acum e diferit şi simt că e mai interesant''.
''Nu simt presiunea de când am ajuns pe primul loc. Mă bucur de acest lucru şi poate aşteptările sunt mai mari acum, aştept mai mult de la mine, de asemenea, încerc să înţeleg ce se întâmplă'', a subliniat românca.
Halep s-a referit şi la nivelul său actual, după pauza lungă din cauza accidentării suferite la Melbourne: ''Aici am fost un pic supărată pe teren pentru că nu simţeam mingile, dar antrenorul meu (Darren Cahill) mi-a spus că am stat fără să joc trei săptămâni şi e normal să am momente mai puţin bune. Încerc să îmi îmbunătăţesc jocul, când sunt pe teren nu mă mai gândesc la clasament, mă pregătesc pentru următorul meci şi să câştig trofee''.
Legat de bonusul de un milion de dolari oferit de organizatori pentru cine reuşeşte să câştige titlurile la simplu şi dublu, Simona Halep a spus: ''Am auzit de acest bonus, dar e greu să mă gândesc la aşa ceva. Ar fi frumos, am merge la cumpărături, eu şi partenera mea''.
Halep este principala favorită la simplu, în turneul pe care l-a câştigat în 2015, iar la dublu joacă alături de Irina Begu. Cele două au cucerit un titlu la dublu în acest an la Shenzhen, Simona adjudecându-şi şi trofeul la simplu.
Numărul unu WTA a vorbit şi despre jucătoarele care au făcut copii iar apoi au revenit în circuit, cum este cazul fostului lider mondial Serena Williams, care va juca în California primul său turneu după o pauză de mai bine de un an: ''E ceva special să faci un copil şi apoi să revii să joci din nou. Nu mă gândesc să fac aşa ceva, dar vreau să văd fetele că sunt puternice, că revin şi joacă din nou tenis''.
''Mereu căutăm perfecţiunea, dar în acelaşi timp ştiu că nu există, aşa că e un pic ciudat, însă acum lucrez cu cineva în direcţia aceasta, să fiu mai bună cu mine însumi, să înţeleg că uneori nu pot fi la sută la sută pe teren. Am făcut paşi în direcţia aceasta şi probabil de asta am şi putut deveni numărul unu'', a concluzionat Simona Halep.
Halep va juca direct în turul secund la simplu cu Kristyna Pliskova (Cehia). Simona (26 ani) a învins-o pe sora geamănă a Karolinei Pliskova (25 ani, 77 WTA), anul trecut, cu 6-1, 6-2, în primul tur la Madrid, turneu pe care l-a câştigat apoi.
La dublu, Simona şi Irina Begu vor juca în primul tur contra perechii americano-cehe Nicole Melichar/Kveta Peschke.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: NBA - Victorie pentru Boston Celtics, noul lider al Conferinței de Est
Boston Celtics a învins-o pe Philadelphia 76ers cu 123-101, marți, în deplasare, într-un meci cu miză ridicată în urma căruia Celtics au preluat de la adversari fotoliul de lider al Conferinței de Est în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Jaylen Brown, aflat pentru prima dată în postura de ad
Tenis: Holger Rune a debutat cu dreptul la Stockholm (ATP)
Tenismanul danez Holger Rune, campionul din 2022, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Stockholm (Suedia), dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce a trecut de belgianul Zizou Bergs, cu 6-3, 6-4. Danezul s-a accidentat în semifinalele ediției de anul trecut a turneului (ruptură a tendonu
Judo: O cincime dintre francezi ar fi dispuși să-l voteze pe Teddy Riner la alegerile prezidențiale
Mai mult de unul din cinci alegători francezi ar fi gata să voteze pentru judoka Teddy Riner la alegerile prezidențiale din primăvara anului 2027, potrivit unui sondaj publicat marți, a doua zi după anunțul surpriză al candidaturii sportivului, informează AFP. La întrebarea: 'Dacă Teddy Riner ar candida la următoarele alegeri prezidențiale din 2027,
Tenis: Linda Noskova a învins-o pe Coco Gauff și s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor
Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, numărul opt mondial, s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește la Indian Wells (California) cele mai bune opt jucătoare ale sezonului în circuitul feminin, după ce a învins-o, marți, pe Coco Gauff cu 6-3, 6-3, transmite AFP. Cehoaica, învingă
Fotbal feminin: PSG, învinsă pe teren propriu de Bayern Munchen (1-2), în Liga Campionilor
Paris Saint-Germain a suferit prima sa înfrângere în actuala ediție a Ligii Campionilor la fotbal feminin, fiind învinsă la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Bayern Munchen, într-un meci din etapa a patra a competiției, disputat marți. Bayern a deschis scorul pe Parc des Princes în urma unui autogol al portăriței
Fotbal: Aurelien Tchouameni, indisponibil pentru meciurile Franței din Liga Națiunilor
Mijlocașul Aurelien Tchouameni, confruntat cu o accidentare la aductor, a declarat forfait pentru meciurile selecționatei de fotbal a Franței în Liga Națiunilor, programate luna aceasta, a anunțat marți conducerea Les Bleus, citată de AFP. Franța urmează să înfrunte Italia joi, la Milano, înainte de a se duela cu Turcia, duminică, la Bordeaux
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Hersonissos (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Hersonissos (Creta), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe Pavlos Tsitsipas, fratele mai mic al celebrului Stefanos Tsitsipas, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-0. Crețu (25 ani, 273 ATP) s-a impus după două or
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și











