Primii sportivi ruşi suspendaţi pentru dopaj au fost audiaţi de TAS
Primii trei sportivi ruşi, din cei 39 suspendaţi pentru dopaj şi care au depus apel împotriva sancţiunii la Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), au fost audiaţi luni la Geneva.
Dimineaţa de luni a fost rezervată problemelor de procedură şi pledoariilor, primii sportivi ruşi, trei patinatori de viteză, au ajuns la faţa locului în cursul după-amiezii. Aleksandr Rumianţev, Artem Kuzneţov şi Olga Fatkulina, care purta un trening în culorile echipei Rusiei, s-au prezentat la TAS în jurul orei 13,00.
"Acum, eu cred că totul va merge bine", a declarat presei Olga Fatkulina, medaliată cu argint la Soci în proba de 500 m. Un al patrulea patinator de viteză, Ivan Skobrev, a făcut şi el apel la suspendare, dar fără să fie prezent la Geneva.
Fostul director al laboratorului antidoping din Rusia, Grigori Rodcenkov, care a dezvăluit sistemul de dopaj de stat din Rusia, a depus mărturie la distanţă cu ocazia audierilor de la TAS.
TAS, cea mai înaltă jurisdicţie sportivă, care are sediul la Lausanne, examinează începând de luni, la Centrul de conferinţe din Geneva, apelul a 39 din cei 42 de sportivi ruşi prezenţi la JO de la Soci în 2014, care au contestat descalificarea pronunţată de o comisie de disciplină a CIO pentru implicarea lor într-un program de dopaj instituţionalizat.
Rodcenkov şi McLaren nu sunt prezenţi la audieri, dar vor depune "mărturie prin videoconferinţă sau conferinţă telefonică", a anunţat TAS.
Din cauza numărului mare de sportivi care se vor prezenta la bară, această audiere, care va dura până sâmbătă sau duminică, nu va fi deschisă publicului şi nici presei, conform regulamentului TAS.
Printre aceşti sportivi figurează nume mari în disciplinele sporturilor de iarnă, între care Aleksandr Legkov (campion olimpic la schi fond, 50 km) şi Aleksandr Zubkov, un veritabil erou în Rusia după medaliile de aur la bob 2 şi bob 4. Zubkov şi-a anunţat retragerea sportivă de atunci, dar ocupă postul de preşedinte al Federaţiei ruse de bob.
TAS prevede să facă publice deciziile sale între 29 ianuarie şi 2 februarie, în timp ce Jocurile Olimpice de la PyeongChang (Coreea de Sud) debutează pe 5 februarie.
Scandalul de dopaj legat de Jocurile Olimpice de la Soci, din anul 2014, declanşat de dezvăluirile făcute de Rodcenkov, face parte dintr-o afacere mai mare de dopaj, care a condus la suspendarea Agenţiei antidoping ruse (RUSADA), a Federaţiei ruse de atletism şi a Comitetului paralimpic din această ţară.
Rusia a fost suspendată de la Jocurile Olimpice de iarnă 2018 de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pentru dopaj instituţionalizat, dar unii dintre sportivii săi vor fi autorizaţi să participe la competiţia organizată la PyeongChang (Coreea de Sud) sub drapelul olimpic şi în condiţii stricte.
TAS a promis să clarifice înainte de 2 februarie situaţia celor 42 de sportivi ruşi descalificaţi, dar o listă finală a sportivilor ruşi "invitaţi" să participe la Olimpiadă şi stabilită de o comisie a CIO condusă de fostul ministru francez al Sporturilor, Valerie Fourneyron, urmează a fi comunicată.
Vinerea trecută, CIO a anunţat că 111 nume dintr-o listă iniţială de 500, propusă de Comitetul naţional olimpic rus, au fost excluse. Această listă ar putea fi redusă sensibil întrucât "pentru sportivii rămaşi în cursă au fost cerute alte condiţii prealabile, precum controale înaintea Jocurilor şi reanalizarea eşantioanelor conservate", a mai precizat CIO.
Lista definitivă va fi cunoscută sâmbătă, 27 ianuarie, cu ocazia reuniunii de înregistrare a delegaţiilor, a comunicat forul olimpic internaţional.
Sâmbăta trecută, ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a apreciat că aproximativ 200 de sportivi ruşi "curaţi" vor participa la viitoarele Jocuri Olimpice de iarnă. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. Într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a declarat marți că CIO analizează posibilitatea unui model descentralizat folosit la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Milano-Cortina pentru a vedea modul în care viitoarele Jocuri Olimpice pot să echilibreze sustenabilitatea cu experiența sportivă, transmite agenția Kyodo. '
Fotbal: Kylian Mbappe insistă că performanța individuală îl face favorit la Balonul de Aur
Atacantul Kylian Mbappe, candidat la Balonul de Aur în ciuda unui sezon fără trofee cu Real Madrid și cu un loc patru cu Franța la Cupa Mondială, a subliniat natura individuală a trofeului, care recompensează capacitatea unui fotbalist de a ''fascina privirea'', într-un interviu difuzat marți de Radio France Internationale (RFI) și citat d
Auto - F1: Isack Hadjar (Red Bull) va reveni în competiție la Marele Premiu al Azerbaidjanului
Pilotul francez Isack Hadjar (Red Bull), care a ratat trei curse din cauza unei accidentări, va reveni pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, care va avea loc săptămâna aceasta, transmite DPA. Hadjar a fost indisponibil de la începutul pauzei de vară, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii,
Auto - F1: Marile Premii vor fi mai scurte din 2027, a hotărât Comisia FIA
Comisia responsabilă de Formula 1 din cadrul Federației Internaționale de Automobilism (FIA) a convenit luni să reducă distanța standard din Marile Premii de la 305 km la 290 km începând din 2027, scăzând astfel distanța parcursă de piloți cu două sau trei tururi, transmite Reuters. Comisia a aprobat schimbarea în acord
Fotbal: Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanței FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru realegere, dar se află într-o criză de guvernanță, a propus luni o consultare cu federațiile naționale pentru reformarea proceselor decizionale, într-o scrisoare adresată celor 211 federații membre, conform unei copii obținute de AFP. ''Voi propune organizarea de c
Tenis: România a urcat pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a României a urcat patru poziții și se află pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis, publicat luni, după ce a învins Indonezia cu 4-0, în weekend, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis. România se află la egalitate cu Kazahstanul, care și-a păstrat poziția.
Tenis: Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, la Sao Paulo
Jucătoarea spaniolă de tenis Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, luni, după ce a învins-o argentinianca Nadia Podoroska, în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 6-2, în finala turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Quevedo (20 ani), care a urcat de pe loc
Tenis: Maja Chwalinska și Leylah Fernandez au debutat cu victorii la Singapore (WTA)
Poloneza Maja Chwalinska și canadianca Leylah Fernandez au obținut victorii, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani. Chwalinska, a cincea favorită, a trecut de slovaca Rebecca Sramkova cu 6-4, 6-2, iar în optimi o va înfrunta pe ucraineanca Oleksandra














