Fotbal: Mutko a demisionat de la conducerea Comitetului de organizare a CM 2018

Vicepremierul rus Vitali Mutko a anunţat miercuri că demisionează din funcţia de preşedinte al Comitetului de organizare a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, competiţie care va fi găzduită de Rusia în perioada 14 iunie - 15 iulie, la două zile după ce s-a suspendat din postul de preşedinte al Federaţiei Ruse de Fotbal, a anunţat TASS, citată de agenţiile internaţionale de presă.
Mutko a luat aceste decizii pentru a putea contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne suspendarea sa de la Jocurile Olimpice din cauza scandalului de dopaj în care este implicată Rusia.
Actualul director general al Comitetului de organizare, Aleksei Sorokin, va fi preşedintele forului, a precizat Mutko.
''A rămas mult de muncă, dar sunt convins că totul va fi gata la timp'', a precizat Mutko, adăugând că el se va concentra pe munca sa în cadrul guvernului.
Numele lui Mutko a fost legat direct de scandalul de dopaj instituţionalizat din Rusia, pentru creşterea performanţelor la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014. Mutko a negat vehement acuzaţiile. Mutko, care a condus sportul din Rusia în ultimul deceniu, a fost suspendat pe viaţă de la Jocurile Olimpice în data de 5 decembrie de către Comitetul Internaţional Olimpic.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Cupa Mondială a Cluburilor - programul meciurilor
Echipa egipteană de fotbal Al Ahly FC și Inter Miami CF vor disputa meciul care va deschide Cupa Mondială a Cluburilor, pe 14 iunie, de la ora locală 20:00 (duminică, 03:00, în România), pe Hard Rock Stadium din Miami (Florida), în Grupa A. Competiția, găzduită de Statele Unite ale Americii între 14 iunie și 13 iulie, s
Fotbal: Cupa Mondială a Cluburilor 2025 (14 iunie-13 iulie), prima ediție cu 32 de echipe
Cupa Mondială a Cluburilor, organizată de Federația Internațională de Fotbal, va debuta la data de 14 iunie, cu o primă ediție într-un format nou cu 32 de echipe participante din cele șase confederații continentale, aducând la start 12 echipe din Europa, una din Oceania, șase din America de Sud, cinci din America de Nord și câte patru din Africa și din Asia
Fotbal: Nu a fost un meci ușor cu România, a declarat antrenorul echipei Under-21 a Italiei
Selecționerul echipei de tineret a Italiei, Carmine Nunziata, a declarat, pe site-ul Federației italiene de fotbal, că meciul cu România, câștigat cu 1-0, miercuri seara, la Campionatul European Under-21 din Slovacia, nu a fost unul ușor. 'Era important să începe bine. Să câștigăm primul meci din grupă era fundamental. Nu a fost ușo
Înot: Summer McIntosh a stabilit un nou record mondial, la 400 m mixt
Înotătoarea canadiană Summer McIntosh a stabilit miercuri un nou record mondial, al treilea în decurs de cinci zile, fiind cronometrată în 4 min 23 sec 65/100 în proba feminină de 400 m mixt din cadrul Campionatelor Canadei de la Victoria, informează AFP. McIntosh (18 ani), triplă campioană olimpică în 2024, la Paris (200 m flutur
Fotbal: România a debutat cu stângul la Campionatul European Under-21, 0-1 cu Italia
Selecționata României a debutat cu stângul la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia, după ce a fost învinsă de Italia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, la Trnava, în Grupa A. Unicul gol al partidei a fost înscris de Tommaso Baldanzi (26), mijlocaș legitimat la AS Roma. Tricolori
Fotbal: Fostul atacant Christian Vieri, receptiv privind numirea lui Chivu ca antrenor la Inter Milano
Fostul mare atacant italian Christian ''Bobo'' Vieri, o legendă a echipei Inter Milano, a declarat că este receptiv privind noua numire pe banca echipei cu care a făcut performanțe ca jucător în persoana românului Cristian Chivu, potrivit Football Italia. Atacant al naționalei Italiei, al lui Inter Milano, Juventus,
Tenis: Americanul Taylor Fritz, în sferturi la Stuttgart (ATP)
Jucătorul american de tenis Taylor Fritz (7 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro, după ce l-a învins, în optimi, în două seturi, 6-3, 7-6 (8/6), pe francezul Quentin Halys (47 ATP). Fritz, f
Fotbal: Sporting Lisabona cere peste 70 de milioane de euro pe Gyokeres, dorit de Manchester United
Atacantul Viktor Gyokeres nu va fi disponibil în această vară pentru 70 de milioane de euro, a anunțat președintele clubului portughez de fotbal Sporting Lisabona, pe fondul interesului exprimat de Manchester United, relatează ESPN. ESPN a scris marți că Manchester United a stabilit ca prioritate obținerea semnăturii atacantului Bryan Mb
Tenis: Gabriela Ruse, calificată și în sferturile probei de dublu la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, alături de belgianca Magali Kempen, în sferturile probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de dotat cu premii totale de 239.212 euro, miercuri, după victoria cu 6-4, 6-1 în dauna cuplului Anastasia Detiuc (Cehia)/Bibiane S
Atletism: Campionul olimpic Jakob Ingebrigtsen și-a lansat propria echipă
Norvegianul Jakob Ingebrigtsen, campion olimpic la proba de 1.500 m la Tokyo în 2021 și la 5.000 m la Jocurile de la Paris vara trecută, și-a lansat miercuri propria echipă, numită Spring Run Club, împreună cu frații săi și doi atleți norvegieni, informează Reuters. Alergătoarea Karoline Bjerkeli Grovdal, schioarea Marthe Kristoffe
Fotbal: Real Madrid, singura echipă cu toate biletele vândute la meciul de debut la Cupa Mondială a Cluburilor
Real Madrid este singura echipă care va juca cu casa închisă în primul său meci de la Cupa Mondială a Cluburilor de fotbal, competiție organizată de FIFA și care va debuta în acest weekend în Statele Unite, informează Marca. Potrivit cotidianului spaniol, toate cele 65.326 de bilete disponibile pentru debutul madrilenil
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat la pas în optimi la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de dotat cu premii totale de 239.212 euro, miercuri, după de a dispus de olandeza Isis Louise van den Broek, cu 6-2, 6-1. Ruse (27 ani, 80 WTA), venită din califi
Fotbal: Leroy Sane se desparte în această vară de Bayern Munchen (presă)
Extrema Leroy Sane nu își va prelungi contractul cu echipa germană de fotbal Bayern Munchen, deși a făcut deplasarea la Cupa Mondială a Cluburilor, și va părăsi clubul bavarez în această vară, a relatat miercuri postul de televiziune Sky, citat de DPA. Sane a fost inclus în lotul campioanei Germaniei pentru Cupa Mondială a Cluburilor, care &i
Fotbal: CM Cluburi - Atletico Madrid a aterizat la Los Angeles, în mijlocul protestelor din acest oraș
Echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid, una dintre participantele al Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite, a aterizat la Los Angeles, un oraș care a fost cuprins de zilei întregi de proteste și revolte față politicile împotriva imigrației ale președintelui american Donald Trump, informează AFP. Sute de protestatari s-au întors pe s
Fotbal: Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller retragerea perfectă la Cupa Mondială a Cluburilor
Atacantul englez Harry Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller despărțirea ''perfectă'' de echipa de fotbal Bayern Munchen prin cucerirea trofeului la Cupa Mondială a Cluburilor din SUA, scrie DPA. ''Vrem să încheiem sezonul cu succes pentru el. Dacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor ar fi ultimul său meci pentru Bayern, titlul ar