Şah: Federaţia israeliană vrea compensaţii financiare pentru neacceptarea sportivilor săi la un turneu în Arabia Saudită
Federaţia israeliană de şah a solicitat marţi compensaţii financiare din partea Federaţiei internaţionale de resort după ce sportivii săi nu au putut participa la un turneu în Arabia Saudită, fiindu-le refuzate vizele de intrare în această ţară, scrie AFP.
Şapte şahişti israelieni au solicitat vize pentru a putea fi prezenţi la turneul mondial ''Regele Salman'', unde urmează să aibă loc partide rapide şi Blitz, competiţia fiind prevăzută să se desfăşoare, sub egida Federaţiei internaţionale de şah (FIDE), în perioada 26-30 decembrie la Riad.
Conform regulilor FIDE, o ţară nu poate să-i priveze pe jucători, indiferent de naţionalitatea lor, de participarea la o astfel de competiţie. Cu toate acestea, oficialii saudiţi au refuzat iniţial să acorde vize jucătorilor din trei ţări: Iran, Qatar şi Israel, state cu care Arabia Saudită are tensiuni sau nu întreţine relaţii diplomatice.
Luni, FIDE a anunţat că a reuşit să "obţină vize pentru jucătorii din Qatar şi Iran", dar nu şi pentru cei din Israel.
Ca răspuns, Federaţia israeliană de şah a solicitat compensaţii de la FIDE pentru cei 7 sportivi ai săi care au fost supuşi ''unui prejudiciu profesional şi financiar''.
De asemenea, Israel a cerut FIDE să se asigure că, atunci când încredinţează organizarea unui turneu internaţional unei ţări, acel stat va permite tuturor sportivilor doritori să fie prezenţi la competiţie. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: România va juca pentru locurile 5-6 la Campionatul European U20, după ce a învins Moldova
Selecționata României va juca pentru locurile 5-6 la Campionatului European de rugby Under-20 de la Praga, după ce a învins categoric formația Republicii Moldova, cu 57-7 (33-0), miercuri, într-un meci pentru pozițiile 5-8. ''Stejăreii'' au reușit nouă eseuri în acest meci, prin David Ioan Belușică (2),
Fotbal: Kylian Mbappe, 'sub supraveghere medicală' în ajunul meciului împotriva Italiei
Căpitanul echipei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, nu a participat la antrenamentul de miercuri și a rămas 'sub supraveghere medicală' în ajunul meciului din Liga Națiunilor împotriva Italiei, la Milano, a anunțat stafful selecționatei 'Cocoșului Galic', citat de AFP. Stafful tehnic al Franței nu a oferit detalii suplimentare cu
Schi alpin: Lindsey Vonn se recuperează după a noua sa operație, în urma accidentului de la JO 2026
Legendara schioare americană Lindsey Vonn a fost supusă celei de-a noua operații la piciorul stâng, după accidentarea îngrozitoare pe care a suferit-o în februarie, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, transmite Reuters. Sportiva de 42 de ani a postat în rețelele de socializare un mesaj înaintea intervenției chirurg
Fotbal: Președintele FIFA ar putea compărea în fața Congresului SUA, în ianuarie, privind relația cu Trump
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, va fi, cel mai probabil, nevoit să răspundă unor citații din partea Congresului SUA pentru a oferi explicații cu privire la legăturile sale cu președintele american Donald Trump, precum și la modul în care o persoană angajată în serviciul domestic a obținut un permis de muncă în Stat
Fotbal: Harry Kane crede că și alți jucători de la Bayern Munchen pot câștiga Balonul de Aur
Câștigătorul Balonului de Aur, Harry Kane, consideră că și alți jucători de la Bayern Munchen ar putea câștiga în anii următori prestigiosul premiu rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, informează DPA. 'Cred că mai mulți jucători de la Bayern l-ar putea câștiga. Michael (Olise) a reușit să fie printre primii 10 (anul acesta)
Baschet: NBA - Victorie pentru Boston Celtics, noul lider al Conferinței de Est
Boston Celtics a învins-o pe Philadelphia 76ers cu 123-101, marți, în deplasare, într-un meci cu miză ridicată în urma căruia Celtics au preluat de la adversari fotoliul de lider al Conferinței de Est în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Jaylen Brown, aflat pentru prima dată în postura de ad
Tenis: Holger Rune a debutat cu dreptul la Stockholm (ATP)
Tenismanul danez Holger Rune, campionul din 2022, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Stockholm (Suedia), dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce a trecut de belgianul Zizou Bergs, cu 6-3, 6-4. Danezul s-a accidentat în semifinalele ediției de anul trecut a turneului (ruptură a tendonu
Judo: O cincime dintre francezi ar fi dispuși să-l voteze pe Teddy Riner la alegerile prezidențiale
Mai mult de unul din cinci alegători francezi ar fi gata să voteze pentru judoka Teddy Riner la alegerile prezidențiale din primăvara anului 2027, potrivit unui sondaj publicat marți, a doua zi după anunțul surpriză al candidaturii sportivului, informează AFP. La întrebarea: 'Dacă Teddy Riner ar candida la următoarele alegeri prezidențiale din 2027,
Tenis: Linda Noskova a învins-o pe Coco Gauff și s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor
Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, numărul opt mondial, s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește la Indian Wells (California) cele mai bune opt jucătoare ale sezonului în circuitul feminin, după ce a învins-o, marți, pe Coco Gauff cu 6-3, 6-3, transmite AFP. Cehoaica, învingă
Fotbal feminin: PSG, învinsă pe teren propriu de Bayern Munchen (1-2), în Liga Campionilor
Paris Saint-Germain a suferit prima sa înfrângere în actuala ediție a Ligii Campionilor la fotbal feminin, fiind învinsă la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Bayern Munchen, într-un meci din etapa a patra a competiției, disputat marți. Bayern a deschis scorul pe Parc des Princes în urma unui autogol al portăriței
Fotbal: Aurelien Tchouameni, indisponibil pentru meciurile Franței din Liga Națiunilor
Mijlocașul Aurelien Tchouameni, confruntat cu o accidentare la aductor, a declarat forfait pentru meciurile selecționatei de fotbal a Franței în Liga Națiunilor, programate luna aceasta, a anunțat marți conducerea Les Bleus, citată de AFP. Franța urmează să înfrunte Italia joi, la Milano, înainte de a se duela cu Turcia, duminică, la Bordeaux
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Hersonissos (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Hersonissos (Creta), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe Pavlos Tsitsipas, fratele mai mic al celebrului Stefanos Tsitsipas, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-0. Crețu (25 ani, 273 ATP) s-a impus după două or
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.








