Fotbal: Preşedintele UEFA vrea să modifice statutul forului pentru a mai putea candida
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, plănuieşte să se modifice statutul organismului de conducere al fotbalului european astfel încât să aibă posibilitatea de a rămâne în funcţie încă patru ani, scrie DPA. Ceferin îşi încheie mandatul în 2027, dar propunerea de mod
Fotbal: Meciurile dintre Anderlecht şi Standard Liege, fără suporteri ai echipei oaspete până în 2025
Meciurile dintre Anderlecht Bruxelles şi Standard Liege se vor desfăşura fără suporteri ai echipei oaspete în tribune până la finalul sezonului 2024-2025, după numeroasele incidente din ultimele luni, au anunţat luni cele două cluburi emblematice din campionatul belgian, scrie AFP. "În ultim
Fotbal: Zlatan Ibrahimovic a revenit la AC Milan în calitate de consilier
Fostul fotbalist suedez Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 42 de ani, a revenit la AC Milan în calitate de consilier, la jumătate de an după ce s-a retras din activitatea de jucător, a anunţat luni clubul italian, citat de presa internaţională. Proprietarul grupării lombarde, fondul american de investiţii RedBird C
Tenis: Patricia Ţig, învinsă în primul tur la Limoges (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă de letona Anastasija Sevastova cu 6-4, 6-1, luni, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Ţig (29 ani, 437 WTA) s-a înclinat după o oră şi 19 minute în faţa unei advers
Fotbal: Românul Istvan Kovacs va arbitra partida FC Porto - Şahtior Doneţk, din Liga Campionilor
Românul Istvan Kovacs va arbitra partida dintre FC Porto şi Şahtior Doneţk, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00, pe stadionul Dragao din Porto, în Grupa H a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenţi vor fi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, iar al patrulea oficial a fost desemnat Marcel Bî
Tenis: Novak Djokovic afirmă că tinerii săi adversari i-au trezit ''fiara'' interioară
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, care va împlini 37 de ani în 2024, afirmă că tinerii săi rivali din circuitul profesionist i-au trezit "fiara" interioară, oferindu-i o motivaţie suplimentare în obţinerea de noi succese, scrie Reuters. "Nole" s-a bucurat de un sezon 2023 extraordi
Tenis: WTA nu a luat nicio decizie în privinţa locului de desfăşurare a Turneului Campioanelor 2024
WTA nu a luat deocamdată o decizie în privinţa locului de desfăşurare a Turneului Campioanelor din 2024, a anunţat instanţa de conducere a tenisului profesionist feminin, pe fondul speculaţiilor crescânde că evenimentul ar urma să aibă loc în Arabia Saudită, informează Reuters. Anul acesta, oraşul mexican Cancun a fost desemn
Sărituri cu schiurile: Cupa Mondială - Karl Geiger a obţinut două victorii în două zile la Klingenthal
Germanul Karl Geiger a obţinut două victorii în două zile pe trambulina de la Klingenthal (Germania), sâmbătă şi duminică în cadrul Cupei Mondiale de de sărituri cu schiurile. Geiger, în vârstă de 30 de ani, dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice 2022 de la Beijing (la trambulină mare şi pe echipe), a semnat
Tenis: Clasamentul WTA - Uşor progres al româncelor
Mai multe românce au urcat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, deşi unele nu au jucat în ultima săptămână. Sorana Cîrstea se menţine pe locul 26, Ana Bogdan a urcat două poziţii şi se află pe 64, Irina-Camelia Begu a urcat o treaptă şi este acum pe 74, iar Jaqueline Cristian
Handbal feminin: Olanda şi Cehia s-au calificat în sferturile Campionatului Mondial
Echipele Olandei şi Cehiei s-au calificat, duminică, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia. Olanda a câştigat Grupa a 4-a (10 puncte) şi va juca în sferturi cu Norvegia, campioana en titre, după ce a dispus de Spania cu 29-21. Ibericele, medaliate cu argint în 2019, au avu
Fotbal: Victorie pentru Tottenham în Premier League
Echipa Tottenham Hotspur a obţinut prima sa victorie în campionatul de fotbal al Angliei începând din octombrie, reuşind să se impună pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în faţa formaţiei Newcastle United, duminică seara, într-un meci din etapa a 16-a a sezonului. Atacantul brazilian Richarlison a reuşit o dublă, în minutele
Fotbal: FC Barcelona, învinsă pe teren propriu de Girona (2-4), în campionatul Spaniei
Girona, marea surpriză a actualei ediţii a campionatului de fotbal al Spaniei, a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia FC Barcelona, deţinătoarea titlului, duminică seara, în derby-ul etapei a 16-a din Primera Division. Artem Dovbik (12), Miguel Gutierrez (40), Valery Fernandez (80) şi Cristhian Stuani (90+5) au marcat golurile &ici
Fotbal: Mihăilă a marcat pentru Parma, în Serie B
Atacantul român Valentin Mihăilă a marcat un gol pentru Parma, care a remizat cu Palermo, 3-3, duminică, pe teren propriu, în etapa a 16-a a ligii secunde italiene de fotbal. Palermo, la care portarul Mirko Pigliacelli (ex-Universitatea Craiova) a fost integralist, a condus cu 2-0 şi 3-1, prin golurile marcate de Matteo Brunori San
Haltere: Loredana Toma, locul 8 la Grand Prix-ul de la Doha
Sportiva română Loredana Toma (CS Rapid Bucureşti) s-a clasat doar pe locul 8 la total la cat. 71 kg, duminică, la concursul IWF Grand Prix II de la Doha (Qatar), competiţie de calificare olimpică. Toma a fost a şasea la stilul smuls, cu 108 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 113 kg. La aruncat, românca a fost doar a 10
Fotbal: Manchester City, victorie dificilă cu Luton Town, în Premier League
Campioana en-titre a Angliei, Manchester City, s-a impus destul de dificil, 2-1 în deplasare cu Luton Town, echipă aflată în subsolul clasamentului, duminică, în etapa a 16-a din Premier League. Pe Kenilworth Road Stadium, City, lipsită de aportul vedetei Erling Haaland, a punctat în repriza secundă, prin Bernardo Silva








