Handbal masculin: Internaţionalul maghiar Dominik Mathe, de la PSG la Kielce
Fundaşul internaţional maghiar Dominik Mathe, component al echipei franceze de handbal Paris Saint-Germain (PSGH), va părăsi gruparea la finele sezonului pentru a se alătura echipei poloneze Kielce cu care a semnat un contract pe trei ani, până în 2027, a anunţat clubul polonez, scrie AFP. "Kielce este un club mare, atmosfera de acolo este imp
Fotbal: Lautaro Martinez (Inter Milano), accidentat, ar putea fi absent până la începutul anului viitor
Lautaro Martinez, golgheterul la zi în campionatul Italiei, nu va fi disponibil pentru ultimul meci al lui Inter Milano înainte de Crăciun din cauza unor probleme la coapsă, a anunţat vineri gruparea milaneză, scrie AFP. Inter, lider în Serie A după 16 etape, cu patru puncte înaintea lui Juventus, găzduieşte pe Lecce sâmbătă, pe S
Fotbal: Vreau să învingem sâmbătă pe Liverpool pe Anfield Road, spune antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta
Vreau să mergem pe Anfield Road şi să învingem sâmbătă seara pe Liverpool, a declarat vineri antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, înaintea derby-ului etapei a 18-a din Premier League, scrie AFP. "Am făcut-o pe Old Trafford (cu Manchester United), pe Stamford Bridge (terenul lui Chelsea) şi în alte locuri unde nu am câ
Rugby: Galezul Alun Wyn Jones, retras din activitate, dezvăluie o problemă cardiacă
Fostul rugbyst galez Alun Wyn Jones a mărturisit că i-a fost diagnosticată o problema cardiacă la finalul carierei şi a cerut o mai bună monitorizare a jucătorilor, informează AFP. Jones, cel mai titrat jucător de la naţionala Ţării Galilor, cu 170 de selecţii, a declarat pentru publicaţia britanică The Telegraph că a primit drept diagnostic o fibrilaţie atria
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, cu 23,9 milioane de dolari, în fruntea câştigurilor feminine din 2023
Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, liderul tenisului mondial feminin, a fost sportiva cu cele mai mari venituri în 2023, an în care a câştigat 23,9 milioane de dolari, dintre care 9,9 milioane de dolari pe teren şi 14 milioane din sponsorizări, informează agenţia EFE. Lista Forbes a celor mai bine
Fotbal: Luis Suarez a ajuns la un acord cu Inter Miami, echipa lui Lionel Messi
Atacantul uruguayan Luis Suarez a ajuns la un acord cu echipa americană de fotbal Inter Miami, la care evoluează argentinianul Lionel Messi, bunul său prieten, alături de care a jucat anterior la FC Barcelona, anunţă presa americană şi cea spaniolă. Suarez s-a despărţit recent de formaţia braziliană Gremio Porto A
RETROSPECTIVĂ 2023 Schi: Mikaela Shiffrin a doborât recordul istoric al lui Ingemar Stenmark, vechi de 34 de ani
Americanca Mikaela Shiffrin, marea vedetă a schiului alpin mondial, a îmbunătăţit în 2023 recordul istoric de victorii în Cupa Mondială, deţinut suedezul Ingemar Stenmark (86), iar în acest sezon îşi propune să cucerească al şaselea mare Glob de Cristal din cariera sa şi să o egaleze astfel pe austriaca Annemarie Moser-Proell. Shi
Tenis: Emma Răducanu şi Dominic Thiem vor evolua în calificări la Australian Open
Britanica Emma Răducanu şi austriacul Dominic Thiem, foşti campioni la US Open, figurează în fruntea listei jucătorilor care se vor afla pe teren în calificări la turneul de tenis Australian Open, în luna ianuarie, în timp ce speră să-şi relanseze carierele în 2024, după ce s-au confruntat cu diverse problem
Fotbal: Beşiktaş l-a demis pe antrenorul Riza Calimbay, care a rezistat doar şase săptămâni în funcţie
Beşiktaş Istanbul l-a demis pe antrenorul Riza Calimbay, o legendă a fotbalului turc, pe care îl angajase în urmă cu doar şase săptămâni, a anunţat vineri clubul din prima ligă a campionatului Turciei, citat de agenţia EFE. Decizia a fost luată după eşecul suferit joi pe teren propriu de Beşiktaş
Fotbal: TAS a menţinut interdicţia de transferuri pentru FC Koln în cazul Potocnik
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins apelul clubului german FC Koln şi a menţinut interdicţia de transferuri pentru două perioade de mercato impusă de Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) în cazul Potocnik, transmite DPA. Clubul din Bundesliga a aflat joi seara de decizia TAS.
Fotbal: FIFA a investit 2,79 miliarde de dolari prin programul său de dezvoltare, în perioada 2016-2022
FIFA a oferit 2,79 miliarde de dolari asociaţiilor şi confederaţiilor sale membre, pentru investiţii în dezvoltarea fotbalului, în primele două cicluri ale programului său Forward Development, a anunţat vineri organismul mondial, citat de Reuters. Două iteraţii ale programului - un ciclu de trei şi alt
Fotbal: David Alaba (Real Madrid), desemnat pentru a zecea oară jucătorul anului în Austria
Fundaşul David Alaba (Real Madrid) a fost ales, vineri, pentru a zecea oară "fotbalistul anului" în Austria, ţara sa natală, conform agenţiei austriece de presă APA. Alaba, în vârstă de 31 de ani, care este accidentat şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale la Innsbruck (Austria),
Fotbal: Ajax, eliminată din Cupa Olandei de o echipă de amatori
Ajax Amsterdam a fost eliminată din Cupa Olandei de echipa de amatori USV Hercules, din liga a patra de fotbal, care s-a impus cu scorul de 3-2, joi seara, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei, în una dintre cele mai mari surprize din istoria ''lăncierilor''. Condusă cu 2-0 la U
Fotbal: Schimbare de lider în campionatul Spaniei - Real Madrid încheie anul pe primul loc
Real Madrid a preluat conducerea în campionatul de fotbal al Spaniei, după ce a reuşit să învingă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia Deportivo Alaves, joi seară, în cadrul etapei a 18-a a sezonului, ultima din 2023. Madrilenii au marcat golul victoriei în minutele adiţ
Schi alpin: Cupa Mondială - Petra Vlhova a câştigat slalomul nocturn de la Courchevel (Franţa)
Petra Vlhova din Slovacia a câştigat joi slalomul feminin desfăşurat în nocturnă în staţiunea franceză Courchevel, contând pentru Cupa Mondială de schi alpin, obţinând a doua sa victorie din această iarnă, informează AFP. Vlhova, în vârstă de 28 de ani, campioană olimpică









