Fotbal: Clasamentul FIFA - România a coborât pe locul 47
Naţionala de fotbal a României a coborât un loc faţă de luna aprilie şi se află pe poziţia a 47-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi. Tricolorii au înregistrat două remize în meciurile amicale de la începutul lunii, 0-0 acasă cu Bulgaria şi L
Tenis: Ashleigh Barty revine la Wimbledon pentru prima oară de la câştigarea trofeului
Australianca Ashleigh Barty, fostul lider al clasamentului WTA, va reveni luna viitoare la Wimbledon, pentru prima oară de la câştigarea trofeului la acest turneu de Mare Şlem, urmând să ia parte la competiţia rezervată fostelor glorii ale tenisului, informează DPA. În vârstă de 28 de ani,
Fotbal - EURO 2024: Selecţionerul Sloveniei consideră că ''11 jucători nu vor fi de ajuns'' împotriva Serbiei
Selecţionerul Sloveniei, Matjaz Kek, a afirmat că ''unsprezece jucători nu vor fi de ajuns'' pentru a face faţă unei echipe agresive a Serbiei, joi, în cel de-al doilea meci din faza grupelor Campionatului European de fotbal - EURO 2024, informează DPA. "Ştim că unsprezece jucă
Fotbal - EURO 2024: Selecţionerul Spaniei anticipează un meci complicat cu Italia
Selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, anticipează ''un meci foarte complicat'' la EURO 2024 contra Italiei, campioana europeană en titre, joi, la Gelsenkirchen, scrie AFP. ''Italia este o echipă care ne seamănă, a schimbat recent selecţionerul, a lansat jucători tine
Tenis: Azarenka s-a calificat în sferturi la Berlin (WTA)
Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka a obţinut o calificare facilă în sferturile de finală ale turneului WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 802.237 de euro, după ce a dispus, miercuri, de turcoaica Zeynep Sonmez, cu 6-3, 6-3. În sferturi, Azarenka o va înfrunta pe
Fotbal - EURO 2024: ''Anglia va trebui să fie mai bună'' decât Danemarca, a recunoscut selecţionerul Southgate
Selecţionerul echipei de fotbal a Angliei, Gareth Southgate, a recunoscut, miercuri, că Anglia va "trebuie să fie mai bună" cu Danemarca decât în meciul cu Serbia (1-0),
Tenis: Rusul Daniil Medvedev, învins în optimile turneului de la Halle (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, semifinalist anul trecut la Wimbledon, a fost învins neaşteptat de chinezul Zhizhen Zhang, cu 6-3, 2-6, 7-6 (7/5), miercuri, în runda a doua a turneului ATP 500 pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.255.655 de euro. Medvedev, al treilea favorit şi
Fotbal - EURO 2024: Germania ''este marea favorită'' la câştigarea turneului, consideră selecţionerul Ungariei
Selecţionerul echipei de fotbal a Ungariei, italianul Marco Rossi, a afirmat după înfrângerea formaţiei sale, că în opinia sa "Germania este marea favorită să câştige EURO", relatează AFP. "Am muncit, sunt mândru de prestaţia jucătorilor mei. Putem pierde contra Germani
JO 2024 - Înot: Caeleb Dressel a ratat calificarea la 100 m liber şi nu îşi va apăra titlul olimpic la Paris
Înotătorul Caeleb Dressel, campionul olimpic en titre la 100 m liber, nu îşi va putea apăra coroana în această probă la Jocurile de la Paris, după ce s-a clasat doar pe locul al treilea în selecţiile olimpice americane, miercuri, la Indianapolis, informează AFP. Septuplul campion olimpic a
Fotbal - EURO 2024: Vrem să câştigăm tot, fără să ne gândim la optimi, a spus selecţionerul german
Echipa Germaniei, prima calificată în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a învins
Fotbal - EURO 2024: Elveţia a făcut ''un pas mare spre calificare'', consideră Murat Yakin
Elveţia a făcut ''un pas mare spre calificare'' în urma rezultatului de egalitate înregistrat în faţa Scoţiei, scor 1-1, miercuri seara, la Koln, în cadrul
Fotbal - EURO 2024: Suntem în continuare în viaţă, afirmă selecţionerul Scoţiei după remiza cu Elveţia
Selecţionerul Scoţiei, Steve Clarke, a salutat ''performanţa colectivă'' a echipei sale în partida încheiată la egalitate cu Elveţia, scor 1-1, rezultat care îi permi
Fotbal - EURO 2024: Clasamentul golgheterilor
Jamal Musiala este singurul jucător care reuşit să marcheze două goluri în primele 15 partide de la Campionatul European de fotbal - EURO 2024 din Germania. Clasamentul golgheterilor după partidele de miercuri: 2 goluri: Jamal Musiala (Germania) 1 gol: Florian Wirtz (Germania), Kai Havertz
Tenis: Victor Cornea s-a calificat în sferturile probei de dublu la Sassuolo (challenger)
Perechea româno-germană Victor Cornea/Andre Begemann s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de tenis de la Sassuolo (Italia), dotat cu premii totale de 148.625 de euro, după ce a dispus de cuplul Filip Bergevi (Suedia)/Mick Veldheer (Olanda) cu 6-4, 6-2. Cornea şi Begemann, favoriţii numărul patru
Tenis: Gabriela Ruse, calificată în sferturile probei de dublu la Ilkley (ITF)
Perechea româno-franceză Gabriela Ruse/Kristina Mladenovic s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF de tenis pe iarbă de la Ilkley (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după 6-4, 6-4 cu cuplul australian Destanee Aiava/Maya Joint. Ruse şi Mladenovic, prin












