Israelul şi-a redeschis ambasada de la Kiev pentru câteva zile
Israelul şi-a redeschis ambasada de la Kiev pentru a oferi servicii consulare câteva zile, pentru prima dată de la invazia Rusiei în Ucraina în urmă cu peste trei luni, relatează joi agenţia de presă israeliană TPS. Peste 80 de persoane
Război în Ucraina: Peste 150 de situri culturale, parţial sau total distruse (UNESCO)
Peste 150 de situri culturale au fost parţial sau total distruse în aproape patru luni de război în Ucraina, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Ştiinţă, Educaţie şi Cultură (UNESCO), relatează AFP. "Conform verificăr
Consiliul European urmează să se pronunţe asupra cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei
Consiliul European se reuneşte joi şi vineri la Bruxelles, unul dintre cele mai aşteptate puncte de pe agenda reuniunii fiind cererile de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei. Ucraina a depus cererea de aderare la UE la 28 feb
Forţele ruse au capturat alte două localităţi de lângă oraşele Lisiciansk şi Severodoneţk
Forţele militare ruse au capturat localităţile Loskutivka şi Rai-Oleksandrivka situate mai la sud de oraşele ucrainene Lisiciansk şi Severodoneţk, asupra cărora este concentrată în prezent ofensiva rusă în regiunea Lugansk, a anunţat jo
Athenaeum Summer Festival - în perioada 1-5 iulie, la Ateneu; în program - un concert dedicat refugiaţilor din Ucraina
Prima ediţie a festivalului internaţional Athenaeum Summer Festival se va desfăşura, în perioada 1-5 iulie, la Ateneul Român, în organizarea Filarmonicii "George Enescu", în programul evenimentului fiind inclus şi un concert la care vor fi
Aliaţii Ucrainei au fost vizaţi de atacuri cibernetice comise de hackeri ruşi (Microsoft)
Hackeri ruşi au iniţiat atacuri cibernetice la scară largă asupra aliaţilor occidentali ai Ucrainei, a anunţat Microsoft, relatează dpa. Hackerii au vizat în special computere guvernamentale din statele membre NATO, a avertizat compania d
Ucraina: Două mari terminale pentru stocare de cereale, lovite de bombardamente ruse în portul Mikolaiv
Două mari terminale pentru stocare de cereale au fost lovite miercuri de bombardamente ruse în oraşul portuar Mikolaiv (Nikolaev), în Ucraina, au anunţat operatorii lor, casele de comerţ Bunge şi Viterra, informează joi dpa. Terminalul po
Ucraina şi Republica Moldova candidate la UE: un gest simbolic, dar care implică numeroase provocări (AFP)
Summitul european de joi şi vineri va da, în lipsa vreunei surprize, undă verde candidaturilor Ucrainei şi Republicii Moldova pentru aderarea la UE, dar impactul acestei perspective de extindere a blocului comunitar asupra funcţionării, echili
Acordarea statutului de ţări candidate Ucrainei şi Republicii Moldova: Von der Leyen le cere Celor 27 să fie ''la înălţime''
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a făcut apel la liderii europeni "să fie la înălţime" acordând Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la UE la summitul Consiliului European. Executivul european a dat
Ucraina 'are nevoie de un plan Marshall' pentru reconstrucţie, pledează cancelarul Scholz
Cancelarul german Olaf Scholz a chemat miercuri la crearea unui 'plan Marshall' pentru Ucraina, estimând că reconstrucţia acestei ţări va costa 'miliarde' şi se va întinde pe 'mai multe generaţii', relatează AFP. 'La fel ca Europa devast
Ucraina: Trupele ruse înaintează către oraşul Lisiceansk, luptele continuă pe străzile din Severodoneţk
Aflat sub un potop de foc al artileriei ruse, oraşul Lisiceansk din estul Ucrainei trăieşte un ''infern'', potrivit autorităţilor ucrainene, care admit avansul trupelor ruse ce încearcă să preia sub control întreaga regiune ucraineană Luga
Autorităţile ruse afirmă că un atac cu dronă a provocat un incendiu la o rafinărie rusă lângă Ucraina
Autorităţile ruse au afirmat că bănuiesc că un atac cu dronă s-ar afla în spatele unui incendiu care a izbucnit miercuri la o rafinărie de petrol situată într-o regiune rusă la graniţa cu Ucraina, relatează AFP. "Potrivit unei versiu
Discuţii ruso-turce pentru a scoate grâul din Ucraina prin Marea Neagră
O delegaţie a Ministerului Apărării al Turciei s-a deplasat miercuri la Moscova pentru noi discuţii menite să permită exportarea prin Marea Neagră a cerealelor blocate în Ucraina din cauza ofensivei militare ruse, informează AFP şi Reuters
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a consolidat sprijinul public pentru UE (sondaj)
Parlamentul European (PE) a dat publicităţii miercuri Eurobarometrul său de primăvară 2022, centrat pe războiul din Ucraina şi consecinţele sale, apartenenţa la Uniunea Europeană (UE), imaginea UE şi a PE, valori de apărat şi priorităÅ
Moscova schimbă adresa ambasadei americane, pentru a-i onora pe separatiştii din Ucraina
Capitala Rusiei a schimbat miercuri adresa oficială a ambasadei SUA la Moscova, pentru a-i onora pe separatiştii pro-ruşi din Ucraina, o manieră de a denunţa sprijinul american pentru Kiev, informează AFP şi dpa. "Ambasada SUA în Rusia ar
Cancelarul Olaf Scholz afirmă că furnizarea de arme germane Ucrainei a fost decizia corectă
Cancelarul Olaf Scholz a afirmat marţi că decizia guvernului german de a furniza arme Ucrainei este de anvergură, însă este decizia corectă, relatează dpa. "Acest lucru este necesar acum", le-a spus Olaf Scholz membrilor grupului parlament
IGPF: 11.286 de ucraineni au intrat marţi în România
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi, prin punctele de frontieră, au intrat în România 87.005 persoane, dintre care 11.286 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 5,1% faţă de ziua precedentă). Potrivit
Preşedintele ucrainean Zelenski îndeamnă din nou UE să adopte un al şaptelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a reiterat apelul pentru adoptarea de noi sancţiuni ale Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei, îndemnând Bruxellesul să adopte un al şaptelea pachet de sancţiuni cât mai curând posibil, infor
Polonia a furnizat peste 240 de tancuri Ucrainei (preşedintele)
Polonia a furnizat Ucrainei peste 240 de tancuri şi 100 vehicule blindate, a declarat marţi preşedintele polonez Andrzej Duda, relatează dpa. Varşovia a trimis, de asemenea, sisteme de rachete, mitraliere şi muniţie, a afirmat preşedintel
Ucraina: 15 morţi şi 16 răniţi într-un atac rus în regiunea Harkiv (guvernator)
Cincisprezece persoane, între care un copil de opt ani, au fost ucise sub focul artileriei ruse în regiunea Harkiv (nord-estul Ucrainei), a anunţat marţi guvernatorul, relatează AFP. ''Cincisprezece persoane au murit şi 16 au fost rănite.










