Comentariile lui Jens Stoltenberg confirmă că NATO luptă în Ucraina, susţine Kremlinul
Kremlinul a declarat miercuri că afirmaţiile făcute în ajun de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg pot fi o confirmare a faptului că Alianţa Nord-Atlantică luptă de partea Kievului în conflictul care opune Ucraina şi Rusia, informe
Mircea Geoană: La NATO, privim regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca zone de relevanţă strategică
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord vede regiunile Mării Negre şi Balcanilor ca fiind de "relevanţă strategică". El a transmis un mesaj video la Ceremonia
Papa Francisc face un nou apel la încetarea războiului din Ucraina
Papa Francisc a făcut miercuri încă un apel la încetarea războiului din Ucraina, afirmând că ''inima sa este alături de poporul ucrainean, în special de locuitorii zonelor lovite de bombardamente'', transmite DPA. În timpul audienţei g
Preşedinţii statelor din grupul de la Visegrad condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
Şefii celor patru state din grupul de la Visegrad (V4) au condamnat marţi printr-o declaraţie comună agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, transmite TASR. Reuniţi la Bratislava, preşedinţii Milos Zeman (Cehia), Andrzej Duda (Polonia), Zuz
ISU Delta: Fumul degajat de incendiile de vegetaţie uscată din Ucraina nu reprezintă un pericol pentru populaţie
Mai multe persoane din zona de nord a judeţului Tulcea au semnalat, începând de marţi după-amiază, că aerul este greu respirabil, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunţat, miercuri, că fumul degajat de incendiil
Kievul califică drept un 'nonsens' investigaţia Rusiei asupra exploziei de la podul Kerci
Kievul a calificat miercuri drept un "nonsens" investigaţia Rusiei asupra exploziei care a avut loc săptămâna trecută şi care a avariat grav podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Moscova, informeaz
Dîncu: Războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei - un şoc strategic pentru securitatea şi stabilitatea europeană
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat miercuri că războiul din Ucraina a modificat fundamental şi pe termen lung paradigma de securitate din Europa, fiind un "şoc strategic" pentru stabilitatea europeană. "Războiul brutal al Rusie
Ucraina anunţă că a recucerit încă cinci localităţi din regiunea Herson, anexată ilegal de Rusia
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri dimineaţa recucerirea din mâinile forţelor militare ruse a cinci localităţi din regiunea Herson, unde Ucraina desfăşoară o contraofensivă, determinând retragerea trupelor ruse într-o regiune p
Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania (ministru)
Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania, a anunţat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, într-un mesaj difuzat marţi seara pe Twitter, transmite AFP. În Ucraina "a început o nouă er
IGPF: Aproape 65.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care peste 7.500 de ucraineni
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 64.905 persoane, dintre care 7.505 cetăţeni ucraineni, în creştere cu 0,4% faţă de ziua precedentă.
Ucraina: Rachetele ruse au lovit 30% din infrastructura energetică a ţării, declară ministrul energiei ucrainean
Rusia a lovit aproximativ 30% din infrastructura energetică a Ucrainei în atacurile cu rachete efectuate luni şi marţi, a anunţat ministrul ucrainean al energiei Herman Haluşcenko, informează miercuri Reuters. ''Trimitem acest mesaj către
Ucraina: Explozii au fost auzite miercuri în oraşele Herson şi Melitopol
Cinci explozii au fost auzite miercuri în oraşul Herson, din sudul Ucrainei, au relatat media ruse, potrivit Reuters. Herson, centrul administrativ al regiunii omonime, a fost unul dintre primele oraşe cucerite de forţele ruse după lansarea
SUA îndeamnă ţările partenere să accelereze ajutorul financiar acordat Ucrainei
Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a îndemnat ţările partenere şi aliaţii Statelor Unite, marţi, cu ocazia unei întâlniri cu ministrul ucrainean la finanţelor, Serghei Marcenko, să accelereze plăţile financiare către Ucra
Vot la ONU privind Ucraina: Washingtonul în ofensivă pentru a găsi aliaţi
Statele Unite desfăşoară o ofensivă în toate direcţiile pentru a obţine votul unui număr cât mai mare de ţări cu scopul adoptării rezoluţiei aflate în discuţie la ONU condamnând anexarea unor regiuni ucrainene la Rusia, notează AFP.
Potrivit preşedintelui Biden, Putin "în mod clar" a făcut un calcul greşit în Ucraina
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că omologul său rus, Vladimir Putin, "în mod clar" a evaluat greşit situaţia din Ucraina şi "a făcut un calcul complet greşit" cu privire la rezistenţa pe care o va întâlni, notează AFP
Ucraina anunţă că 32 de prizonieri de război au fost eliberaţi în cadrul unui schimb cu Rusia
Preşedinţia ucraineană a anunţat marţi că a obţinut eliberarea a 32 de soldaţi ucraineni în cadrul unui schimb cu Rusia şi că a recuperat cadavrul unui israelian care se oferise voluntar să lupte pentru Ucraina, relatează AFP şi Reuter
Cluj: Peste 100 de refugiaţi ucraineni au protestat împotriva războiului
Peste 100 de refugiaţi ucraineni au protestat, marţi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, împotriva războiului, a ultimelor atacuri ale Rusiei şi s-au manifestat pentru pace. "Depinde de noi toţi să ne ridicăm şi să ne arătăm so
Ucraina: Preşedintele Zelenski anunţă candidatura oraşului Odesa la Patrimoniul Mondial al UNESCO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi candidatura la Patrimoniul Mondial al UNESCO a centrului istoric al oraşului Odessa, renumit pentru arhitectura sa şi "ţintă a bombardamentelor ruseşti", relatează AFP. În cadrul
Republica Moldova: Experţii trag un semnal de alarmă asupra situaţiei în domeniul securităţii, după survolul a trei rachete ruseşti
Experţi de la Chişinău trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia în domeniul securităţii în Republica Moldova, după ce trei rachete ruseşti au survolat luni spaţiul aerian al republicii pe traseul de atac asupra unor ţinte
Ucraina: Corpurile a zeci de civili ucişi, exhumate în două oraşe recucerite în estul ţării
Biroul procurorului general al Ucrainei a anunţat marţi că au fost exhumate corpurile a 78 de civili în două oraşe din regiunea Doneţk, în estul ţării, recent recucerite de către forţele ucrainene, potrivit AFP. 'Numeroase morminte au












