Războiul din Ucraina a accelerat ''paramilitarizarea'' Rusiei, susţine Ministerul Apărării britanic
În ultimii cel puţin 20 de ani, Rusia a înregistrat o proliferare a grupurilor paramilitare provenite din forţele sale armate regulate, iar tendinţa se accelerează, potrivit Ministerului Apărării al Regatului Unit, informează vineri dpa.
Forţele ruse au bombardat din nou Kievul în timpul nopţii
Forţele ruse au bombardat din nou Kievul în noaptea de joi spre vineri, a anunţat administraţia civilă şi militară a oraşului, potrivit căreia toate rachetele au fost interceptate şi distruse, informează AFP. "Încă un atac aerian asu
Peste 100 de ucraineni eliberaţi în urma unui schimb de prizonieri, anunţă Volodimir Zelenski
Un număr de 106 soldaţi ucraineni au fost eliberaţi în urma unui nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în noaptea de joi spre vineri, relatează DPA. "Este foarte important că nu exista nicio informa
Cancelarul federal german Scholz se declară gata să reia contactul cu Vladimir Putin, ''când va veni momentul''
Cancelarul federal german Olaf Scholz s-a declarat vineri gata să reia, "când va veni momentul", contactul pe tema Ucrainei cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care el nu a mai discutat din luna decembrie, informează AFP. "Ultima mea discu
Şeful Statului Major al SUA: O victorie militară a Rusiei în Ucraina este imposibilă
Rusia nu va câştiga războiul din Ucraina doar prin mijloace militare, a reafirmat joi şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, avertizând că, de asemenea, este puţin probabil ca Kievul să reuşească să expulzeze rapid toate forÅ
NATO şi Kievul au discutat necesităţile şi planurile de reconstrucţie ale Ucrainei
NATO şi Ucraina au discutat joi despre nevoile şi planurile de reconstrucţie ale fostei republici sovietice, în timp ce Kievul continuă să se apere împotriva invaziei ruseşti, transmite agenţia EFE. Discuţia s-a desfăşurat în cadrul
UE cere Chinei să convingă Rusia să se retragă din Ucraina
Uniunea Europeană a cerut joi Chinei să-şi folosească influenţa asupra Moscovei pentru "a opri vărsarea de sânge" în Ucraina şi a-şi retrage trupele din această ţară, informează France Presse. Li Hui, trimis de Beijing în Europa pe
Şeful armatei ucrainene apare într-un video pentru a dezminţi zvonurile privind moartea sa
Comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a apărut joi într-o înregistrare video postată de un ofiţer al armatei ucrainene pentru a dezminţi zvonurile potrivit cărora ar fi fost ucis sau rănit într-un atac rusesc,
'Putin - ţinta nr. 1': Serviciile de informaţii ucrainene declară că nu vor să-l elimine, ci să-l aducă în faţa CPI
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, este 'ţinta principală dintre criminalii de război' şi obiectivul serviciilor de informaţii ucrainene este reţinerea şi aducerea sa în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru a răspu
Rusia susţine că Ucraina planifică atacarea a două centrale nucleare
Kremlinul a acuzat Ucraina că complotează să atace linii electrice de înaltă tensiune la două centrale nucleare din nordul Rusiei, informează joi DPA. "De fapt, acţiunile ostile ale regimului de la Kiev împotriva ţării noastre continuÄ
Washingtonul le transmite partenerilor săi că antrenarea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 ar trebui să înceapă în următoarele săptămâni
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a subliniat joi în faţa Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei că dotarea acesteia cu sisteme de apărare antiaeriană este "crucială" şi a subliniat că pregătirea piloţilor ucraineni p
Contraofensiva ucraineană este în curs de desfăşurare de câteva zile, susţine un consilier al lui Zelenski
Mult aşteptata contraofensivă ucraineană împotriva trupelor ruse este în curs de desfăşurare, a declarat joi consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, citat de dpa. "Contraofensiva are loc deja de cÃ
Polonia: Preşedintele parlamentului ucrainean încearcă să aplaneze conflictul legat de masacrul din Al Doilea Război Mondial
Preşedintele parlamentului ucrainean, Ruslan Stefanciuk, a oferit joi condoleanţe urmaşilor polonezilor masacraţi de naţionalişti ucraineni în Volînia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oficialul de la Kiev încercând astfel să
Kievul confirmă retragerea mercenarilor Wagner din suburbiile Bahmutului
Guvernul ucrainean a declarat joi că unităţi ale grupului de mercenari Wagner au fost înlocuite de trupe regulate ruse în suburbiile oraşului Bahmut (est), după ce liderul companiei militare private ruseşti, Evgheni Prigojin, a anunţat că
UE prelungeşte suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina până în iunie 2024
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit, joi, să prelungească suspendarea tuturor tarifelor vamale, cotelor şi măsurilor de apărare vizând exporturile Ucrainei în UE pentru încă un an, până în luna iunie 2024, după ce au îndepÄ
Guvernul Republicii Moldova a aprobat prelungirea stării de urgenţă cu 60 de zile
Guvernul Republicii Moldova a aprobat joi, la propunerea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, prelungirea stării de urgenţă în ţară cu 60 de zile, începând cu 4 iunie. Documentul urmează a fi prezentat spre adoptare Legislativului, info
Preşedintele Germaniei: Avem un veritabil război în Europa după atacul Rusiei asupra Ucrainei
În prezent se desfăşoară "un veritabil război în Europa" a declarat, joi, la Sibiu, preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, care a repetat apelul la unitate în acest context. Acesta s-a întâlnit, alături de
Moscova închide consulatul Suediei de la Sankt-Petersburg şi expulzează cinci diplomaţi suedezi
Diplomaţia rusă a anunţat joi că va închide începând cu 1 septembrie consulatul Suediei de la Sankt-Petersburg şi pe cel al Rusiei din Goteborg, în Suedia, ca răspuns la "politica de confruntare" dusă de Stockholm, informează AFP şi TAS
Armata rusă începe să înlocuiască mercenarii Wagner pe poziţiile din oraşul ucrainean Bahmut
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat joi că unităţile sale au început retragerea de pe poziţiile din oraşul Bahmut din estul Ucrainei, fiind înlocuite de armata rusă, transmite Reuters. "Ne retragem unităţil
Miniştrii apărării rus şi belarus au semnat un document asupra desfăşurării de arme nucleare tactice ruse în Belarus
Miniştrii apărării rus şi belarus au semnat joi un document asupra desfăşurării de arme nucleare tactice ruse pe teritoriul Republicii Belarus, informează Reuters şi TASS. Moscova va avea controlul asupra acestor arme şi asupra oricăro










