Ministrul Tîlvăr confirmă găsirea unor fragmente dintr-un echipament ''care ar putea fi asimilat unei drone''
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament "care ar putea fi asimilat unei drone", probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea,
Drulă susţine că preşedintele Iohannis a minţit în legătură cu incidentele de la graniţă: Ruşinos pentru un sef de stat NATO
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că "a minţit" în legătură cu incidentele cu dispozitive ruseşti care au explodat la graniţa României. "Au minţit timp de 2 zile. Ucraina a spus adevărul: dr
Ucraina: Parlamentul a aprobat desemnarea lui Rustem Umerov în funcţia de ministru al apărării
Parlamentul ucrainean a aprobat miercuri, cu o majoritate solidă, desemnarea lui Rustem Umerov (41 de ani) în funcţia de ministru al apărării, în plină invazie rusă, au indicat doi deputaţi ucraineni, potrivit AFP. Au total, 338 din cei
Bucăţile de dronă găsite pe teritoriul României ar putea fi mai vechi (surse)
Bucăţile de dronă găsite pe teritoriul României ar putea sa fie mai vechi şi să nu provină de la atacul aerian rusesc asupra portului ucrainean Izmail, transmit surse guvernamentale. Conform acestora, bucata se află la 100 de metri de ap
Elemente care ar putea aparţine unei drone - descoperite în Deltă; ministrul Apărării se află la faţa locului
Elemente care ar putea aparţine unei drone au fost descoperite în Deltă, iar provenienţa acestora va fi investigată, ministrul Apărării Naţionale se află la faţa locului, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al MApN, Constanti
Rusia recunoaşte într-un final că a pierdut controlul asupra localităţii Robotine, în regiunea Zaporojie
Guvernatorul interimar impus de Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie, Evgheni Baliţki, a recunoscut miercuri, în cele din urmă, că trupele ruse s-au retras din satul Robotine, în jurul căruia forţele Kievului avansează în prezent mai sp
Secretarul american de Stat, Antony Blinken, în vizită la Kiev, a treia de la începutul războiului (presă)
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a sosit miercuri în capitala ucraineană într-o vizită oficială, a informat presa ucraineană, preluată de agenţia EFE. În această dimineaţă s-a aflat că Blinken este deja la Kiev, după ce
Ucraina/ Atac cu drone asupra districtului Izmail, regiunea Odesa; un lucrător agricol a fost ucis (guvernator)
O persoană a fost ucisă într-un atac cu drone al Rusiei asupra regiunii Odesa, din sudul Ucrainei, a anunţat miercuri dimineaţă guvernatorul local Oleg Kiper, adăugând că infrastructura portuară şi agricolă a fost avariată, transmite AF
Grănicerii ucraineni au împiedicat peste 20.000 de bărbaţi să plece din ţară
Grănicerii ucraineni au împiedicat mai mult de 20.000 de bărbaţi încorporabili să plece din ţară de la declanşarea invaziei ruse în urmă cu peste 18 luni, transmite dpa. 'În total, grănicerii au reţinut în jur de 14.600 de persoane
Ucraina: Phenianul va plăti un preţ pentru orice livrare de arme către Rusia, avertizează Casa Albă
Phenianul va plăti un preţ pentru orice livrare de arme către Rusia în războiul declanşat de aceasta contra Ucrainei, a avertizat marţi Casa Albă, informează Reuters, AFP şi Yonhap. ''Acest lucru nu ar trimite o imagine bună a Coreei d
Ucraina: UNESCO doreşte includerea oraşelor Kiev şi Liov pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol
Catedrala Sfânta Sofia şi clădirile monahale din Kiev urmează să fie incluse la jumătatea lunii septembrie pe lista patrimoniului mondial UNESCO aflat în pericol, la fel ca şi centrul istoric al oraşului Liov (vest), ca urmare a invaziei ru
Distrugerea barajului Kahovka: Kievul dă publicităţii cifre care arată amploarea dezastrului
La trei luni după ce barajul Kahovka aflat sub controlul ruşilor a fost distrus în sudul Ucrainei, guvernul ucrainean a dat publicităţii cifre care arată amploarea dezastrului, informează marţi dpa. Până la această oră, 32 de oameni a
Erdogan anunţă că va discuta cu ONU despre reluarea acordului pentru transportul de cereale pe Marea Neagră
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat marţi că va discuta luna aceasta cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, despre reluarea acordului pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, transmite Reuters, care preia presa
Exporturile Ucrainei de produse agricole au crescut cu 16% în august
Exporturile Ucrainei de produse agricole au crescut cu 16% în august, comparativ cu luna precedentă, la 4,3 milioane tone metrice, în pofida dificultăţilor logistice şi a atacurilor Rusiei asupra principalelor rute de export ucrainene, a anunÅ
Acordul privind cerealele: Kievul respinge apelul Turciei ca Ucraina să-şi modifice poziţia
O oficialitate ucraineană de rang înalt a respins marţi sugestia Turcia ca Ucraina să-şi atenueze poziţia faţă de relansarea acordului privind transportul de cereale pe Marea Neagră, afirmând că Kievul nu va susţine o relaxare a sancţiu
VIDEO Iohannis: Nu a existat nicio piesă şi nicio dronă care a ajuns în România
Nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România, a afirmat, marţi, la Cincu, preşedintele Klaus Iohannis. "Dacă preşedintele ţării spune asta, eu cred", a precizat premierul luxe
Ucraina: Volodimir Zelenski s-a deplasat pe linia frontului, lângă Bahmut
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat marţi pe linia frontului, lângă Bahmut, în estul Ucrainei, a anunţat preşedinţia ucraineană, informează AFP. "Volodimir Zelenski a întreprins o vizită la brigăzile care efectueaz
Parlamentul ucrainean aprobă demiterea lui Oleksii Reznikov din funcţia de ministru al apărării
Parlamentul ucrainean l-a demis oficial marţi pe Oleksii Reznikov din funcţia de ministru al apărării, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că doreşte înlocuirea sa în cadrul unei remanier
Contraofensiva ucraineană nu are succes pe niciun front, susţine ministrul rus al apărării
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că contraofensiva ucraineană este complet lipsită de succes, însă a recunoscut că există tensiuni în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, controlată de Rusia, transmite Reuters
VIDEO INTERVIU Angel Tîlvăr: Piloţii ucraineni pot fi instruiţi în România pe bază contractuală; românii au prioritate la F-16
Piloţii ucraineni pot fi instruiţi în România, la Baza 86, prin contract, dar piloţii români au prioritate la pregătirea pe aeronavele F-16, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. "
.jpg)









