Tîlvăr: România şi Norvegia sunt alături de Ucraina în aceste momente critice
România şi Norvegia continuă să fie alături de Ucraina în aceste ''momente critice'', a afirmat, vineri, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, care s-a întâlnit, la sediul MApN, cu omologul său din ţara scandinavă, Bjorn Arild
Nicu Ştefănuţă, întâlnire cu premierul canadian la cea mai importantă reuniune internaţională despre copiii răpiţi în #Ucraina
Răpirea şi adopţia forţată de către Rusia a copiilor ucraineni este cel mai clar exemplu al realităţii îngrozitoare cu care se confruntă Ucraina de mai bine de doi ani, a declarat Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului Europe
Coreea de Nord va fi de partea Rusiei până la ''victoria'' ei în #Ucraina, declară şefa diplomaţiei nord-coreene la Moscova
Coreea de Nord va fi alături de Rusia până la "victoria ei" în Ucraina, a dat asigurări vineri şefa diplomaţiei nord-coreene, Choe Son Hui, în debutul unei întâlniri la Moscova cu omologului său rus Serghei Lavrov, care a salutat "contact
Apropierea dintre Phenian şi Moscova, o problemă care ''le priveşte'', declară Beijingul
China a declarat vineri că apropierea dintre Phenian şi Moscova nu o priveşte, după ce Washingtonul a avertizat că până la 8.000 de soldaţi nord-coreeni se antrenează în prezent în Rusia şi sunt pregătiţi să lupte cu Ucraina, relateaz
Josep Borrell cere ''un răspuns contondent şi unit'' la desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a cerut vineri un "răspuns contondent şi unit" la desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei. În declaraţii acordat
Vizat de sancţiuni, Lavrov va vizita o ţară din UE pentru prima oară de la începutul războiului în #Ucraina (Vedomosti)
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov intenţionează să viziteze Malta în luna decembrie pentru a participa la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a relatat vineri cotidianul
Cumpărătorii europeni de gaze sunt aproape de un acord cu Azerbaidjan pentru a continua să primească gaze via Ucraina
Mai mulţi cumpărători europeni de gaze sunt aproape de semnarea unui acord comercial cu Azerbaidjan, acord care va permite continuarea livrărilor de gaze naturale spre continent şi după ce acordul de tranzit dintre Rusia şi Ucraina va expira,
Preşedintele belarus vede un ''meci nul'' în războiul dintre Rusia şi #Ucraina şi îndeamnă taberele la o înţelegere
PreÅŸedintele belarus, Aleksandr LukaÅŸenko, a estimat joi că războiul dintre Rusia ÅŸi Ucraina s-a putea încheia "meci nul", ilustrând acest conflict ca un meci de fotbal, relatează agenÅ£ia DPA. "Ucraina nu va câştiga pe câmpul de luptÄ
Zelenski critică reacţia ''zero'' a Occidentului la desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia pentru a fi utilizate în #Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat reacţia ''zero'' a Occidentului în faţa desfăşurării de trupe nord-coreene în Rusia pentru a fi trimise să lupte în Ucraina, informează AFP. "Cred că reacţia la acest subiect este
#Ucraina: Politicieni americani îi cer preşedintelui Zelenski să scadă din nou vârsta de mobilizare
Trupele ruse continuă să înainteze către principale oraşe aflate sub control ucrainean în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în timp ce autorităţile ucrainene încearcă să dea urgent un nou impuls mobilizării pentru a reduce dezavanta
Impactul global al războiului din #Ucraina se înrăutăţeşte pe zi ce trece, afirmă premierul canadian
Războiul din Ucraina răneşte întreaga lume şi cu cât mai mult durează, cu atât mai rele vor fi consecinţele pentru toţi, a afirmat joi premierul canadian Justin Trudeau, relatează Reuters. ''Noi toţi şi întreaga comunitate internaţ
#Ucraina nu va renunţa la serviciul unic de ştiri, în pofida cererii Comisiei Europene de a încuraja pluralismul informaţional
Guvernul ucrainean va continua să susţină serviciul unificat de ştiri televizate creat la începutul invaziei ruse prin fuziunea acoperirii mediatice a principalelor canale de televiziune, în pofida unei cereri recente a Comisiei Europene de a
Finlanda: Un neonazist a fost pus sub acuzare pentru crime de război în #Ucraina
Un cetăţean rus deţinut în Finlanda a fost inculpat pentru o serie de crime de război comise în Ucraina în 2014, a anunţat Parchetul finlandez, citat de AFP. Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste ''Rusich group'',
Întrevedere trilaterală a conducătorilor autorităţilor vamale din România, Republica Moldova şi Ucraina
Conducătorii autorităţilor vamale din România, Republica Moldova şi Ucraina s-au întâlnit miercuri, la Chişinău, pe agenda întrevederii aflându-se subiecte precum intensificarea cooperării vamale în domeniile facilitării comerţului ş
Rusia se pregăteşte de noi majorări de taxe pentru a finanţa războiul din Ucraina (analiză)
Rusia va fi nevoită să majoreze şi mai mult taxele pentru a putea finanţa războiul din Ucraina, potrivit economiştilor consultaţi de Reuters care spun că măsurile destinate majorării veniturilor, anunţate până acum, nu vor fi suficiente
#Ucraina comunică la ONU numele a trei generali nord-coreeni care însoţesc trupele dislocate în Rusia
Guvernul de la Kiev a comunicat numele a trei generali nord-coreeni despre care afirmă că însoţesc miile de soldaţi trimişi de Phenian în Rusia în sprijinul războiului Moscovei împotriva Ucrainei, informează joi Reuters. Într-o declar
Comisia Europeană doreşte negocieri cât mai rapide pentru aderarea Ucrainei la UE
În raportul anual privind extinderea UE, Comisia Europeană a apreciat miercuri că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE "cât mai curând posibil" în 2025, transmite dpa. Ar urma să avanseze tratativ
Zelenski aşteaptă o reuniune a grupului de la Ramstein, după ce #Ucraina a primit numai 10% din ajutorul american
Ucraina a primit numai 10% din ajutorul militar aprobat de Congresul SUA mai devreme anul acesta, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a anunţat că aşteaptă desfăşurarea în săptămânile următoare a unei noi
#Ucraina: Washingtonul anunţă noi sancţiuni contra 'maşinăriei de război' ruse
Statele Unite au anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva a aproape 400 de persoane şi întreprinderi acuzate de furnizarea de tehnologii avansate pentru Rusia pentru a-şi susţine ''maşinăria de război'', transmite AFP. ''Pe baza măsuri
Comisia Europeană observă progrese în Republica Moldova şi #Ucraina şi cere Georgiei să schimbe direcţia pentru a negocia aderarea la UE
Comisia Europeană a lăudat miercuri în raportul său anual privind extinderea UE eforturile Republicii Moldova şi Ucrainei de a implementa reforme într-un context dificil, anunţând totodată că nu va recomanda deschiderea negocierilor de ade













