IGSU: 60 de localităţi, afectate de ploi; sute de curţi şi zeci de locuinţe inundate, maşini blocate şi persoane evacuate
Ploile abundente care au căzut în cursul zilei de miercuri şi în timpul nopţii au afectat 60 de localităţi din 14 judeţe, sute de curţi şi zeci de case, dar şi subsoluri, precum şi patru obiective socio-economice fiind inundate, mai mult
Dăncilă: Vor fi evaluate pagubele din localităţile afectate de precipitaţii, pentru a stabili intervenţiile necesare
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat că în localităţile afectate de precipitaţiile abundente vor fi evaluate pagubele, pentru a se stabili cu exactitate intervenţiile necesare de la nivelul Guvernului. "În ultimele zile au fost înr
MAI: Zeci de gospodării şi multe drumuri inundate
Intervenţiile din ultimele 24 de ore ale angajaţilor MAI au vizat, în principal, scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodăreşti, 382 de curţi, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) şi îndepărtarea aluviunilor de pe c
Străzi şi curţi inundate în Capitală după ploaia torenţială
Echipele de pompieri din Capitală au evacuat, joi, apa care s-a acumulat pe mai multe străzi, dar şi în curţile unor oameni după ploaia torenţială. În Pantelimon, pe strada Albatrosului, o curte a fost inundată şi salvatorii au mers la
INHGA: Cod portocaliu de inundaţii în opt bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până joi după-amiază
Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până în după-amiaza zilei de joi în opt bazine hidrografice din Muntenia, Transilvania şi Moldova, precum şi pe râurile din Dobrogea. Conform Institutului
INHGA: Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 5 judeţe, până joi dimineaţa; Cod galben în 24 de judeţe
Hidrologii au instituit Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Prahova, Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea începând de miercuri după-amiaza până joi dimineaţa. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a
Botoşani: Inundaţiile înregistrate în perioada 4-18 iunie au produs pagube de 9,49 milioane de lei
Inundaţiile înregistrate în perioada 4-18 iunie în judeţul Botoşani au produs pagube de 9,49 milioane de lei, se arată într-un raport prezentat marţi, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), de către prefe
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 5 judeţe; Cod galben în 24 de judeţe
Hidrologii au instituit marţi Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Prahova, Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea începând de miercuri după-amiaza până joi dimineaţa. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospod�
Inundaţii şi alunecări de teren în Vietnam - bilanţul deceselor a ajuns la 15
Numărul deceselor provocate de inundaţiile şi alunecările de teren înregistrate în Vietnam a ajuns la 15, însă ar putea creşte, pe fondul prognozelor de ploi torenţiale pentru provincia cea mai grav afectată, situată în nordul muntos al
Alba: Apă potabilă distribuită de Crucea Roşie populaţiei afectate de inundaţii
Peste 2.800 de litri de apă sunt distribuiţi sâmbătă de către Crucea Roşie Română - Filiala Alba populaţiei din Bucerdea Vinoasă şi Cricău, unde peste 400 de case au fost afectate de inundaţii. "Cinci angajaţi şi voluntari ai orga
IGSU: 28 de localităţi din 14 judeţe şi Capitala, afectate de ploi; 439 de locuinţe şi 455 de curţi - inundate
Un număr de 28 de localităţi din 14 judeţe şi Capitala au fost afectate de ploile căzute în ultima perioadă, fiind inundate 439 de locuinţe şi 455 de curţi, informează IGSU. Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la nivel na�
Alba: Sute de case inundate şi zeci de autoturisme distruse, în urma precipitaţiilor abundente
Peste 400 de case/dependinţe au fost inundate, 40 de autoturisme distruse, patru motoutilaje afectate, şapte poduri şi podeţe precum şi kilometri de drumuri comunale - distruse sau avariate, iar zece persoane au fost evacuate în urma precipita
Sibiu: Pompieri cu autospeciale, mobilizaţi în sprijinul cetăţenilor inundaţi din judeţul Alba
Un număr de 18 pompieri din municipiul Mediaş intervin în sprijinul cetăţenilor afectaţi de inundaţii din judeţul Alba, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Ramona Nistor.
Cod portocaliu de inundaţii şi pe nouă râuri din Transilvania şi Moldova, în următoarele ore
Râuri din nouă bazine hidrografice de pe raza judeţului Alba sunt vizate, vineri, de o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii până la ora 23:00, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Astfel, în
Avertizare de inundaţii în 10 bazine hidrografice, până sâmbătă după-amiază
Hidrologii au emis, vineri, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până în după-amiaza zilei de sâmbătă în zece bazine hidrografice. Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până pe data
IGSU: 22 de localităţi din 14 judeţe, afectate de ploi; case, anexe gospodăreşti şi subsoluri - inundate
Ploile abundente şi vântul puternic au afectat în ultima perioadă 22 de localităţi din 14 judeţe, mai multe case, subsoluri, curţi şi anexe gospodăreşti fiind inundate, informează IGSU. Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore,
INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Mai multe râuri din 17 judeţe au intrat vineri dimineaţa sub incidenţa unui Cod galben de inundaţii, atenţionarea emisă de hidrologi fiind în vigoare până sâmbătă, la ora 10:00. Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospod
INHGA: Cod portocaliu de inundaţii în patru judeţe şi Cod galben în 13 judeţe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, trei atenţionări Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Alba, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Cluj şi mai multe atenţionări Cod galben pentru râuri di
Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe de vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din 17 judeţe, valabilă de vineri, de la ora 6:00, până sâmbătă, la ora 10:00. Conform INHGA, ca urmare a precipitaţ
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Vâlcea;Cod galben în Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Hunedoara
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţul Vâlcea şi alte două Cod galben pentru râuri din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Hunedoara.