Ministrul german al sănătăţii cere evitarea vacanţelor în străinătate pentru a nu creşte cazurile de COVID-19 importate
Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, le-a recomandat vineri compatrioţilor săi ca toamna aceasta şi iarna care vine să evite vacanţele în străinătate, pentru a preveni astfel creşterea numărului infectărilor de COVID-19 din cauz
Coronavirus: Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a ieşit din carantină
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a ieşit din carantină vineri, după ce al doilea test pentru COVID-19 a ieşit negativ, rezultat care confirmă că summitul UE de săptămâna viitoare poate avea loc, transmite dpa. Summitul
Iaşi: Alţi 17 muncitori vietnamezi au fost confirmaţi cu COVID-19
Alţi 17 muncitori vietnamezi de la firma de construcţii Conest din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, au informat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii companiei. Astfel, numărul muncitorilor vietnamez
Alba: Focar de infectare cu COVID-19, la APIA
Şase angajaţi ai APIA Alba au fost depistaţi cu noul coronavirus, doi dintre ei în zilele trecute, iar patru în urma testării contacţilor direcţi. În cea mai recentă raportare a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în Alba au fost
Coronavirus/Spania: Extindere a restricţiilor antiepidemice la Madrid, considerată insuficientă de guvernul central
Regiunea capitalei spaniole Madrid, epicentrul epidemiei de COVID-19 în Spania, a anunţat vineri o extindere a restricţiilor antiepidemice către alte câteva zone în plus faţă de cele unde acestea deja se aplică, o decizie considerată insuf
Pacienţi de la Centrul Caraiman au primit mesaje ''mincinoase'' care îi anunţau că sunt infectaţi cu noul coronavirus
Pacienţi ai Centrului Multifuncţional Caraiman au primit în ultimele zile mesaje SMS ''mincinoase'' care îi anunţau că sunt infectaţi cu noul coronavirus, a declarat vineri pentru AGERPRES managerul unităţii medicale, Livia Gomes. "Înce
AlegeriLocale2020/Moşteanu (USR): Oamenii au zis că nu mai vor PSD, de asta am intrat şi noi în politică
Deputatul IonuÅ£ MoÅŸteanu, candidatul USR PLUS la funcÅ£ia de primar al municipiului PiteÅŸti, afirmă că cetăţenii care nu mai vor să fie conduÅŸi de PSD au acum posibilitatea să aleagă candidaÅ£ii alianÅ£ei la alegerile locale. "Suntem Ã
AlegeriLocale2020/ Mugur Cozmanciuc: Sondajele sunt favorabile PNL - pentru victorie e nevoie de o mobilizare în tot judeţul
Candidaţii liberali sunt preferaţi de alegătorii din Piatra-Neamţ, potrivit unui comunicat de presă al PNL Neamţ, remis, vineri, AGERPRES, care citează un sondaj de opinie realizat între 7-13 septembrie de INSCOP. "Pentru victorie este ne
AlegeriLocale2020/ Candidatul PSD la Primăria Satu Mare propune transformarea fostei gropi de gunoi în parc
Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, fost primar, propune crearea unui parc care să cuprindă şi un teren de golf în locul fostei gropi de gunoi din oraş. Dorel Coica a explicat vineri, într-o conferinţă de pres
AlegeriLocale2020/Halici (PSD Vrancea): Candidatul independent la Primăria Panciu va susţine în totalitate listele de candidaţi ale PSD
Candidatul independent la Primăria oraşului Panciu, Iulian Nica, îl va susţine pe cel al PSD, în urma unui acord cu preşedintele social-democraţilor vrânceni, Marian Oprişan, a informat, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Nic
AlegeriLocale2020/ Cioloş: Toţi primarii USR-PLUS vor implementa ghişeul online unic; contractele, publicate pe site
Copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, au prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, trei măsuri pe care urmează să le susţină toţii aleşii locali ai formaţiunii: publicarea contractelor de achiziţii pe site,
AlegeriLocale2020/Covasna: 500 de combinezoane de protecţie pentru persoanele care merg cu urna mobilă
Autorităţile vor asigura 500 de combinezoane de protecţie pentru persoanele care vor merge cu urna mobilă la alegătorii bolnavi sau suspecţi de COVID-19, care au solicitat să voteze, informează Prefectura Covasna. Potrivit prefectului Iul
GCS: Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt, până în prezent, în Bucureşti - 16.096 şi Suceava - 6.387
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrate până în prezent, sunt în Bucureşti - 16.096 şi în judeţele Suceava - 6.387, Braşov - 5.787, Prahova - 5.558 şi Argeş - 5.447, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strate
GCS: 600 de persoane - reconfirmate pozitiv cu COVID-19
Un număr de 600 de persoane au fost retestate şi reconfirmate pozitiv cu COVID-19, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). "Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 600
AlegeriLocale2020/ Turcan: Suntem la finalul unei campanii electorale de care nu ne este ruÅŸine
Vicepremierul Raluca Turcan, lider al organizaţiei judeţene PNL Sibiu, mizează pe victoria liberalilor la alegerile de duminică, după o campanie electorală despre care a spus că nu îi este ruşine. "Astăzi încheiem campania, dar de mâi
GCS: Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus - în Bucureşti, Bacău, Ilfov, Prahova
Bucureşti, 25 sep /Agerpres/ - Municipiul Bucureşti (210) şi judeţele Bacău (102), Ilfov (92), Prahova (87) şi Iaşi (78) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, vineri, Grupu
Coronavirus/ GCS: 467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.275 de lei, aplicate în ultimele 24 de ore
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.275 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 6.693
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 6.693 şi cel al deceselor la 126, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre cei 6.693 de cetăţeni români din străinătate care au fost confi
GCS: 7.245 de persoane cu COVID-19 - internate; la ATI - 508 pacienţi
Un număr de 7.245 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). La ATI sunt internaţi 508 pacienţi, precizează sursa citată. Pe teritoriul României,
GCS: Încă 42 de persoane cu COVID-19 au murit; numărul total al deceselor - 4.633
Bucureşti, 25 sep /Agerpres/ - Alte 42 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.633, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, în ultimele 24 de






