Nelu Tătaru: Vom achiziţiona vaccinuri pentru întreaga populaţie
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că România va primi 4,6% din cota lunară de vaccinuri pentru SARS-CoV-2, menţionând că vom avea o imunizare atunci când
Nelu Tătaru: Ţine doar de noi dacă sărbătorile sunt mai laxe
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că depinde de fiecare dintre noi dacă vom sărbători în familie sfârşitul de an, menţionând că rămân în vigoare ac
Ministrul Sănătăţii: 95% din personalul medical de la Institutul 'Marius Nasta' vrea să se vaccineze
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi că peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat, cei mai mulţi fiind însă de la Institutul "Marius Nasta" din
Cel mai mare patinoar în aer liber din Moscova a fost deschis, în pofida pandemiei de COVID-19
La Moscova s-a deschis vineri seara cel mai mare patinoar în aer liber din capitala Rusiei, în pofida pandemiei de COVID-19, relatează sâmbătă Reuters. Patinoarul, aflat în parcul de distracţii VDNKh din nordul Moscovei, şi-a deschis por
Coronavirus/ Nelu Tătaru: Avem 1.400 de paturi pentru terapie intensivă şi în operaţionalizare încă 280
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că în prezent la terapie intensivă sunt 1.400 de paturi pentru cazurile COVID-19, alte 280 urmând să fie disponibile în
Constanţa: IPS Teodosie invită autorităţile centrale şi locale la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântul Andrei
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, îi invită pe preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, membrii Guvernului, parlamentari, precum şi pe reprezentanţii autorităţilor locale să participe la manifestările religioase prilejuite de
Ministrul Sănătăţii: S-a suplimentat cu 25% sporul ambulanţierilor
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că vor fi majorate sporurile salariale ale ambulanţierilor. "Ambulanţierii aveau un spor de 55%. S-a suplimentat cu 25%"
Marea Britanie/Coronavirus: Boris Johnson l-a numit pe Nadhim Zahawi ministru responsabil cu vaccinarea
Premierul britanic Boris Johnson l-a numit pe Nadhim Zahawi ministru responsabil cu campania de vaccinare împotriva COVID-19, semn că guvernul pregăteşte un program de vaccinare în masă, relatează sâmbătă Reuters. Nadhim Zahawi va răsp
GCS: Bucureşti - 66.131 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2; urmează judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Prahova
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat, până în prezent, în Bucureşti - 66.131 şi în judeţele Cluj - 21.356, Iaşi - 19.663, Timiş - 18.783, Prahova - 18.766 şi Braşov - 18618, informează, sâmbătă, Grupul d
GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi cu noul coronavirus creşte la 6.914
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus creşte la 6.914, iar cel al deceselor rămâne la 127, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, în străinătate au fost in
Coronavirus/ GCS: Rata de infectare de peste 7 în Constanţa şi Sibiu; în Bucureşti - 6,61
Judeţele Constanţa şi Sibiu păstrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, potrivit raportării transmise, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
GCS: 1.298 de persoane - reconfirmate pozitiv cu COVID-19
Un număr de 1.298 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). "Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja p
Timiş: A scăzut rata de infectare cu noul coronavirus în judeţ şi în Timişoara
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut, sâmbătă, în judeţul Timiş pentru prima dată în ultimele săptămâni, sub 5 la mia de locuitori, fiind de 4,92, în timp ce în Timişoara a ajuns la 6,39, faţă de 6,97 cât arăta raportarea prec
GCS: 1.159 de cazuri noi de COVID-19 în Bucureşti; Constanţa - 573, Ilfov - 418
Municipiul Bucureşti - 1.159, Constanţa - 573, Ilfov - 418, Iaşi - 409, Cluj - 402, Argeş - 304 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, potrivit datelor transmise, sâmbătă, de Grupul de C
GCS: Trei localităţi din judeţul Constanţa şi una din Alba - carantinate
Localităţile Cernavodă, Cumpăna, Târguşor din judeţul Constanţa şi localitatea Vinţu de Jos din judeţul Alba vor fi carantinate pentru 14 zile, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit sursei citate, carantina pentr
GCS: 161 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore
Alte 161 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit sursei citate, este vorba de 94 bărbaţi şi 67 femei, internaţi în spitalele din Alba
Coronavirus/GCS: 6.182 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 950.700 lei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.182 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 950.700 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor p
GCS: Record de persoane infectate cu noul coronavirus internate la terapie intensivă - 1.249
Un număr record de persoane infectate cu noul coronavirus a fost înregistrat la secţiile de terapie intensivă din ţară, anume 1.249, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit sursei citate, în total, 13.040 d
UPDATE/ GCS: 8.134 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 33.021
Au fost înregistrate 8.134 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 33.021 de teste la nivel naţional, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Acestea sunt cazuri c
Bistriţa-Năsăud: O pacientă de 55 de ani cu COVID-19 s-a sinucis în baia Spitalului Judeţean
O pacientă de 55 de ani cu COVID-19 s-a sinucis într-o baie a Spitalului JudeÅ£ean de Urgenţă BistriÅ£a, situată la etajul al patrulea, unde se află internaÅ£i bolnavii infectaÅ£i cu noul coronavirus, potrivit comunicatului de presă remis, sÃ

