Aproape 1,5 milioane de decese asociate COVID-19 la nivel mondial (bilanţ AFP)
Pandemia de COVID-19 a provocat moartea a cel puţin 1.495.205 de persoane în întreaga lume după apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut în China, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale joi la 11:00 GMT.
Sibiu: Pacienţii cu COVID-19 nu mai sunt trataţi într-un fost chioşc fast-food fără toaletă din spital
Una din primele măsuri luate de conducerea militară a celui mai mare spital cu pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu a fost să mute pacienţii care au stat şi câteva zile într-un chioşc fast-food, fără toaletă şi baie, prevăzut doar c
Parlamentare2020/ Vela: Au fost achiziţionate peste 8 milioane de măşti şi 3 milioane de mănuşi
Instituţiilor prefectului li s-au distribuit, pentru asigurarea măsurilor de protecţie sanitară pe durata procesului de votare la alegerile parlamentare, peste 8.200.000 de măşti faciale de uz medical, peste 3.300.000 de mănuşi de unică uti
Galaţi: Un pacient de 68 de ani s-a spânzurat la Secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean
Un pacient de 68 de ani s-a spânzurat, joi, la Secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, bărbatul de 68 de ani a fost găsit spânzurat
Sibiu: Decedaţii cu COVID-19 nu mai sunt aşezaţi în sicrie de faţă cu bolnavii care aşteaptă internarea în spital
Angajaţii de la pompe funebre nu mai sunt nevoiţi să aşeze decedaţii cu COVID-19 în sicrie, în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde trupurile în saci negri erau luate din cele două containere de lângă morgă de faţă cu
Coronavirus: O tumoare de 20 de kilograme, extirpată de la o pacientă italiană care a evitat controlul medical din cauza pandemiei
Medicii din Italia au extirpat o tumoare uriaşă de la o pacientă în vârstă de 64 de ani care neglijat controalele medicale în anul 2020 din cauza temerilor legate de riscul de a contracta noul coronavirus, informează DPA. Chirurgii italie
Sibiu: Medicul-şef al Secţiei de Infecţioase de la SCJU, cu pacienţi cu COVID-19, cere ajutor de la populaţie pentru a cumpăra un container
Medicul şef al celei mai mari secţii de Boli Infecţioase din judeţul Sibiu, unde au fost trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19, cere ajutorul populaţiei să poată cumpăra un container care să fie amplasat lângă clădirea secţiei,
GCS: 1.353 de persoane - reconfirmate pozitiv cu COVID-19
Un număr de 1.353 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). "Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi
Coronavirus: Grecia prelungeşte lockdown-ul cu încă o săptămână, până la 14 decembrie
Grecia a anunţat joi că lockdown-ul general va fi din nou prelungit cu o săptămână, până la 14 decembrie, din cauza numărului încă ridicat de infectări cu coronavirus, relatează AFP. "Restricţiile actuale se prelungesc până la 14
Coronavirus/ GCS: Judeţul Constanţa rămâne pe primul loc la rata de infectare - 7,15; în Bucureşti - 5,42
Judeţele Constanţa şi Ilfov se situează la o rată de infectare de peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, potrivit raportării transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategică. Conform GCS, pe primul loc în ţară ca
Coronavirus/GCS: 767 de cazuri noi în Bucureşti - cele mai multe; urmează judeţele Cluj, Constanţa şi Iaşi
Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare sunt municipiul Bucureşti - 767, judeţul Cluj - 399, judeţul Constanţa - 318 şi judeţul Iaşi - 316, potrivit datelor transmise, joi, de Grupul de Comunic
GCS: 211 persons infected with SARS-CoV-2 died in past 24 hrs, death toll hits 11,876
As many as 211 people - 125 men and 86 women - infected with the novel coronavirus have died in the past 24 hours, bringing the total number of deaths to 11,876, the Strategic Communication Group (GCS) reports on Thursday. The GCS states that one
GCS: Bucureşti - 69.821 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei; urmează Cluj şi Iaşi
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat, până în prezent, în Bucureşti - 69.821 şi în judeţele Cluj - 22.574, Iaşi - 20.839, Prahova - 19.644, Timiş - 19.637, Braşov - 19.602, potrivit datelor transmise, joi, de
Iaşi: Webinar despre impactul COVID-19 asupra agribusiness-ului românesc
Facultatea de Agricultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi informează că organizează, vineri, 4 decembrie, webinarul "Criza de sănătate şi tipologii comportamentale
VIDEO Preşedintele Iohannis vizitează centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo
Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, joi, centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Vizita este programată la ora 16,30, iar la finalul acesteia şeful statului va susţine o declara
GCS: 1.252 de pacienţi cu COVID-19 - la ATI; persoane internate - 13.156
Un număr de 13.156 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.252 la Terapie Intensivă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Pe teritoriul României, 44.965 de persoane confirmate cu i
GCS: Numărul românilor din străinătate infectaţi cu noul coronavirus rămâne neschimbat - 6.914
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne la 6.914 şi cel al deceselor la 127, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Conform sursei citate, 6.914 cetăţeni români din străin
Coronavirus/ GCS: 6.124 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore; valoarea totală - 1.021.420 lei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.021.420 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efecte
VIDEO Coronavirus: Moscova va deschide centre de vaccinare împotriva COVID-19 pe 5 decembrie
Moscova va deschide noile sale centre de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 sâmbătă, 5 decembrie, iar primele persoane care vor fi inoculate vor fi profesorii, medicii şi angajaţii din sectoarele sociale, a anunţat joi primarul din capital
GCS: 211 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore
Un număr de 211 persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 11.876, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, este vorba despre 125 de bărbaţ







