Ministrul Novak speră să nu se ajungă la interzicerea spectatorilor pe stadioane: Ar fi un dezastru
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a afirmat, joi, că speră ca procentul de ocupare a stadioanelor să nu scadă mai mult de 30%, considerând că interzicerea totală ar fi un dezastru. "Asta este, trebuie să ne conformăm. Di
Arad: Toţi angajaţii nevaccinaţi de la Spitalul Judeţean vor fi testaţi la trei zile
Toţi angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, care nu sunt vaccinaţi, adică în jur de 1.400 de persoane, vor fi testaţi pentru infecţia cu SARS-CoV-2 la fiecare trei zile, a decis conducerea unităţii medicale. Măs
Coronavirus/ GCS: 21 de paturi de terapie intensivă libere la nivel naţional; 3 - în Bucureşti
Un număr de 21 de paturi de terapie intensivă sunt libere joi, la nivel naţional, pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a
Guvernul a aprobat noile măsuri propuse de CNSU în contextul pandemiei de COVID-19
Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, noile măsuri propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, stabilind, între altele, că persoanele vaccinate anti-COVID din localităţile unde rata de i
Directorul Moderna crede că pandemia de coronavirus se va încheia peste un an
Directorul general al grupului farmaceutic american Moderna Inc, Stephane Bancel, a declarat joi că, în opinia sa, pandemia de coronavirus ar putea să se încheie peste un an, în condiţiile în care creşterea producţiei de vaccinuri asigură
Coronavirus: SUA aprobă a treia doză de vaccin de la Pfizer pentru persoanele de peste 65 de ani şi alte cazuri
Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat miercuri administrarea celei de-a treia doze de vaccin de la Pfizer pentru cei de peste 65 de ani şi cei cu probleme de sănătate şi, mai ales, pen
Măsuri ale CJSU Ilfov pentru 13 localităţi cu incidenţa COVID-19 peste 3 la mia de locuitori
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a dispus, în şedinţa de miercuri, o serie de măsuri pentru localităţile unde incidenţa cumulată COVID-19 depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori: Berceni, Ciolpani, Chiajna, Do
Coronavirus: Lituania examinează revenirea la obligativitatea măştii în spaţii publice închise, pe fondul creşterii infectărilor
Lituania, care a înregistrat în ultimele ore 1.402 cazuri noi de COVID-19 şi nouă decese, a intrat în ''zona neagră'', ce desemnează cea mai gravă situaţie epidemiologică potrivit sistemului naţional de clasificare, relatează miercuri ag
Coronavirus/Franţa: Au fost identificaţi autorii ''scurgerii'' pe internet a certificatului de vaccinare al preşedintelui Macron
Autorităţile franceze i-au descoperit pe cei responsabili de ''scurgerea'' pe internet a certificatului de vaccinare al preşedintelui Emmanuel Macron, relatează miercuri dpa. Agenţia asigurărilor medicale de stat franceză a declarat pentru
Spitalul Judeţean Ilfov redevine unitate COVID-19
Spitalul Judeţean Ilfov redevine unitate COVID-19, anunţă miercuri CJ Ilfov. "Pacienţii care se află acum internaţi în spital nu vor fi evacuaţi. La Spitalul Judeţean Ilfov sunt 15 paturi, în Secţia de terapie intensivă, pentru pacien
Peste 3.300 de elevi şi preşcolari şi 1.192 de angajaţi din educaţie - confirmaţi cu COVID-19
Un număr de 3.362 de elevi şi preşcolari şi 1.192 de angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu COVID-19, a transmis, miercuri, Ministerul Educaţiei. Sunt 2.749 de clase/grupe care au activitatea didactică suspendată faţă în f
Vlad Voiculescu: România nu a cheltuit niciun cent pe doze CureVac
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, afirmă că România nu a cheltuit "nici măcar un singur cent" pentru vaccinuri CureVac, având în vedere că acestea nu au fost aprobate. Precizarea vine după ce premierul Florin Cîţu i-a rep
Ministerul Culturii: Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte - deschise cu până la 50% din capacitatea maximă
Evenimentele organizate în spaţii închise, precum cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, ca
CNCAV: 16.862 persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Un număr de 16.862 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi JohnsonJohnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 13.748 reprezintă prima doză şi 3.114 - doza a doua, potrivit unei informări transmise, miercuri, de C
Iohannis: Accesul echitabil la vaccinuri, terapii şi diagnostice - cea mai bună modalitate de a ne garanta siguranţa
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: PreÅŸedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri, la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internaÅ£ional în contextul pandemiei de COVID-19, importanÅ£a solidarităţii, afirmÃ
Fostul prefect al Capitalei: Nu poţi permite conferinţe cu 5.000 de oameni când limita pentru spectacole e de 1.000
Alin Stoica, fost prefect al Capitalei, consideră că organizarea Congresului PNL, cu 5.000 de participanţi, nu ar trebui permisă, conform normelor legale şi "regulilor de bun simţ", în condiţiile în care limita pentru spectacole în aer lib
Nicuşor Dan: Numărul de paturi la ATI va fi suplimentat în Capitală de la 40 la 54 la sfârşitul săptămânii
Numărul de paturi la ATI va fi suplimentat de la 40 la 54 la sfârşitul săptămânii, a declarat primarul general, Nicuşor Dan, miercuri, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pe tema creşterii capaci
Coronavirus: Polonia a aprobat vaccinarea cu a treia doză a lucrătorilor sanitari şi a persoanelor de peste 50 de ani
Polonia a aprobat o nouă rundă de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru lucrătorii din domeniul medical şi persoanele de peste 50 de ani, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, relatează dpa. Personalul medical care lucrează cu pacien
Festivalul ''Enescu'' - Accesul la concerte este condiţionat de certificatul verde sau de un test rapid antigen negativ
Singura modificare cu privire la accesul la concertele din ultimele zile ale Festivalului 'Enescu', în urma creşterii ratei de infectare la 3,3 la mie, este legată de necesitatea prezentării certificatului verde sau a unui test rapid antigen neg
Timişoara intră în carantină de noapte, în week-end, ca urmare a depăşirii ratei de infectare de 4 la mie
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, convocat, miercuri, de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, a hotărât instituirea carantinei de noapte în week-end, între orele 20.00 şi 05.00, pentru municipiul Timişoara şi alte







