Mureş: 11 cadre medicale, infectate cu coronavirus; nouă sunt internate, două sunt deja vindecate
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mureş a anunţat, luni, că în judeţ 11 cadre medicale au fost infectate cu coronavirus, dintre care nouă sunt internate iar două au fost declarate vindecate. "Un număr de 11 cadre medicale din judeţu
Coronavirus: Rusia ar putea recurge la resursele Ministerului Apărării pentru a combate răspândirea COVID-19 (Putin)
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că situaţia legată de răspândirea noului coronavirus în Rusia s-a înrăutăţit şi că Moscova s-ar putea să recurgă la resursele Ministerului Apărării pentru a face faţă crizei dacă va
Coronavirus: Boris Johnson - în convalescenţă, în timp ce guvernul anunţă 717 noi decese şi pregăteşte prelungirea restricţiilor
Premierul britanic Boris Johnson se recupera luni la reşedinţa de la Chequers, la circa 50 km nord-vest de Londra, de pe urma bolii COVID-19, în prima zi a unei săptămâni în care guvernul său urmează să decidă dacă prelungeşte măsurile
Alba: ''Paştile", distribuite într-o pungă ce va conţine o pâine mică preambalată şi o sticluţă cu vin sigilată
"Paştile" vor fi distribuite la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia vineri şi sâmbătă, între orele 11,00 şi 15,00, prioritate având între 11,00 şi 13,00 persoanele de peste 65 de ani, fiecare credincios urmând să primească o pungă c
Tulcea: Pescuitul sezonier la scrumbie, neafectat de pandemia de coronavirus
Pescuitul sezonier la scrumbie se poate desfăşura fără probleme, datorită Ordonanţei militare emisă la finele săptămânii trecute care nu restricţionează această activitate în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat pentru AGERPR
MApN: O echipă condusă de Alexandru Keresztes a preluat managementul SJU Focşani
O echipă din Ministerul Apărării Naţionale, condusă de colonel medic Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov, a preluat, luni, managementul medical şi operaţional al Spitalului Judeţean de
Vrancea: Ministrul Tătaru, interpelat de o pacientă cu privire la faptul că medicamentul Euthyrox nu se găseşte în farmacii
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost întrebat luni, la Focşani, de o pacientă cu privire la faptul că în farmacii nu se găseşte medicamentul Eutyhrox, pentru bolnavii cu afecţiuni ale glandei tiroide, el răspunzând că fiecare far
Ministrul Tătaru despre pandemia de coronavirus: Mai avem vreo trei săptămâni de urcat
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, că în continuare trebuie păstrate precauţiile şi distanţarea socială, pentru că "mai avem vreo trei săptămâni de urcat" în statisticile privind pandemia de coronavirus.
Firea: În maternităţile administrate de PMB s-au luat toate măsurile de protecţie în contextul epidemiei
Primarul general, Gabriela Firea, afirmă că în maternităţile administrate de Primăria Capitalei au fost luate măsuri pentru protecţia viitoarelor mămici, a bebeluşilor şi a cadrelor medicale. "În contextul pandemiei sunt foarte multe
Hunedoara: Niciun caz nou de infecţie cu COVID-19, în ultimele 24 de ore
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în judeţul Hunedoara a rămas acelaşi, în ultimele 24 de ore, datele statistice raportate luni de Instituţia Prefectului indicând un număr de 303 cazuri, similar cu cel consemnat duminică, 12 aprili
Caraş-Severin: Dosar penal după ce două persoane cu coronavirus au participat la o înmormântare
Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a deschis un dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce 11 persoane au participat la o înmormântare pe raza localităţii Pojejena, judeţul Caraş-Severin, di
Coronavirus: China dă asigurări că "nu vrea" un război de propagandă
China, acuzată în Germania că vrea să influenţeze înalţi funcţionari pentru a se exprima pozitiv despre modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, a respins aceste acuzaţii, asigurând că "nu vrea un război de propagandă", potrivit
Coronavirus: O nouă echipă de medici cubanezi a ajuns în Italia pentru a lupta împotriva pandemiei
O a doua echipă medicală din Cuba, formată din 21 de medici, 16 infirmiere şi un coordonator logistic, a ajuns luni în Italia pentru a ajuta la combaterea pandemiei de coronavirus şi va fi detaşată pe lângă un nou spital instalat la Torino
Cluj: Studenţii medicinişti lansează o campanie online de informare gratuită despre COVID-19
Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj a anunţat, luni, că organizează o campanie online de informare gratuită despre pandemia de COVID-19. "O nouă campanie de informare organizată de voluntarii Medici Pentru Tine, proiect organiza
Sala Sporturilor din Braşov - pregătită pentru a deveni centru de tratare a unor cazuri de coronavirus
Sala Sporturilor din Braşov va fi pregătită pentru a deveni centru de tratare a cazurilor mai puţin grave de coronavirus, dar care necesită totuşi supraveghere medicală, a informat luni, printr-un comunicat de presă, Primăriei municipiului
Coronavirus: Olanda raportează încă 86 de decese şi un total de 2.823
Numărul deceselor provocate în Olanda de epidemia de COVID-19 a crescut cu 86 în ultimele 24 de ore, ajungând la un total de 2.823, au comunicat luni autorităţile sanitare, transmite Reuters. Institutul Naţional de Sănătate Publică (RIV
Marian Oprişan: La SJU Focşani nu există o situaţie critică, aşa cum s-a încercat acreditarea ideii
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, a declarat luni, în urma vizitei ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru la Focşani, care a instituit un management militar la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon
Coronavirus: Radiohead difuzează un concert pe săptămână, pe YouTube, până la sfârşitul perioadei de izolare
Trupa britanică Radiohead a anunţat că va difuza un concert de arhivă în fiecare săptămână pe canalul său de YouTube , până la ridicarea restricţiilor ce vizează izolarea la domiciliu, informează cnn.com. La câteva luni după ce a
Tătaru: Bătrânii şi cadrele medicale din Centrul privat "Sf. Ilie" vor fi retestaţi periodic
Vârstnicii ÅŸi personalul medical de la Centrul privat de îngrijiri "Sf. Ilie" din GalaÅ£i vor fi retestaÅ£i periodic, iar ancheta epidemiologică efectuată de DirecÅ£ia de Sănătate Publică (DSP) la această unitate trebuie să fie făcută "Ã
Coronavirus: Trei deţinuţi au decedat în închisori din Turcia
Trei deţinuţi care ispăşeau pedepse în Turcia au decedat în urma infectării cu noul coronavirus, a anunţat luni ministrul justiţiei, Abdulhamit Guuml;l, într-un moment în care parlamentul de la Ankara examinează o amnistie parţială, tr








