Sălaj: 45 de clădiri școlare fără autorizație la incendiu; prefectul a convocat autoritățile locale pentru rezolvarea situației
Un număr de 45 de clădiri cu destinația de învățământ din județul Sălaj funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, prefectul Claudiu Bîrsan convocând, joi o ședință de lucru cu reprezentanții autorităților implicate pentru accelerarea obținerii acestor documente, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Instituției Prefectu
Iași: Primarul Chirica a anunțat începerea lucrărilor de construcției a centralei fotovoltaice de la CET II Holboca
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că începe construirea unui parc de panouri fotovoltaice la CET II Holboca. Potrivit sursei citate, la licitația aferentă acestei investiții, cu o prevedere financiară de 48,81 milioane lei cu TVA, au fost înscrise șase oferte. După e
Ministrul de Interne: Cetățenii români pot călători în 178 de destinații fără obținerea prealabilă a unei vize
Pașaportul românesc ocupă în prezent locul 11 în Henley Passport Index, cea mai bună poziție înregistrată de România în istoria acestui clasament, a informat joi ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Potrivit acestuia, cetățenii români pot călători spre 178 de destinații fără obți
MApN: O nouă alertă aeriană în județul Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi, la ora 12:02, semnale intermitente la est de Sulina, în județul Tulcea, Centrul Național Militar de Comandă notificând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurilor de alertare a populației. În acest sens, conform
Galați: Centru de recreere pentru 100 de vârstnici, realizat printr-o proiect european de 19 milioane de lei
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a prezentat, joi, un nou centru de recreere destinat persoanelor vârstnice, o investiție de aproximativ 19 milioane de lei realizată cu fonduri europene, care va oferi servicii pentru 100 de beneficiari și urmează să fie deschisă în perioada următoare. Potrivit unui comunicat de presă t
Constanța: Airport Film Festival - trei seri cu filme sub cerul liber, pe pista aeroportului de la Tuzla
Publicul este invitat la o nouă ediție a Airport Film Festival, eveniment ce va avea loc timp de trei seri, în perioada 24-26 iulie, pe Aeroportul Internațional Tuzla 'Alexandru Podgoreanu', moderator fiind Irina Margareta Nistor. Astfel, pista aeroportului de la Tuzla va fi transformată într-un impresionant cinematograf &i
Neamț: STPN introduce în premieră biletul de călătorie valabil 90 de minute
Societatea Transport Public Neamț (STPN), aflată în subordinea Consiliului Județean, a anunțat că va introduce de la 1 august, în premieră, biletul valabil pentru 90 de minute. În perioada de valabilitate, călătorul va putea utiliza mai multe autobuze și va putea schimba liniile fără să achiziționeze un nou bilet, în li
Arad: Mii de tone de nămol de la stația de epurare, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole
Nămolul provenit din canalizarea municipiului Arad și tratat la stația de epurare de lângă oraș ajunge să fie folosit ca fertilizator pentru terenuri agricole din județ, fiind donat de Compania de Apă fermierilor interesați. Câteva mii de tone de nămol vor fi preluate de fermieri în următoarea perioadă, iar Compania de Apă a
Constanța: Protest al angajaților ARSVOM, nemulțumiți de salariile mici, reducerea numărului personalului și lipsa investițiilor
Câteva zeci de angajați ai Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au protestat, joi, în fața sediului societății, fiind nemulțumiți de salariile mici, de reducerea numărului personalului de pe navele de intervenție, dar și de lipsa investițiilor pentru buna desfășurare a activității. Principala nemulțum
Dâmbovița: Cei doi tineri de 19 ani dispăruți în Argeș au fost găsiți decedați
Cei doi tineri cu vârsta de 19 ani dispăruți în râul Argeș în zona localității dâmbovițene Ionești au fost găsiți, joi, decedați, după trei zile de căutări, informează Inspecto
Marcel Ciolacu: În zona de SAFE, vrem să se fabrice și la Buzău; există discuții în zona de armament
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, consideră că, prin viitoarele investiții pentru înființarea a două parcuri industriale, ar putea să fie atrași inclusiv investitori care să producă armament, prin programul SAFE. CJ Buzău a aprobat joi o asociere cu Primăria Costești în scopul constituirii și administrării unui parc indu
Bihor: Nadia Comăneci, invitată de onoare la Gala '10 pentru eternitate' de la Oradea
Nadia Comăneci va fi prezentă la Oradea, pe 11 august, la Gala '10 pentru eternitate', un eveniment dedicat împlinirii a 50 de ani de la momentul istoric în care gimnasta a obținut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Potrivit unui comunicat al Visit Oradea, gala va avea loc la Teatrul Regina Maria, invitata de onoare a serii fi
IGPR: 128 de sancțiuni în valoare de aproape 52.000 de lei, în cadrul unei acțiuni ce vizează taxiurile
Polițiștii de la transporturi au aplicat 128 de sancțiuni în valoare de aproape 52.000 de lei în urma acțiunilor efectuate în gările mari din România, ce au vizat transportul rutier în regim 'taxi', 'ride sharing' și în domeniul transportului alternativ. În acțiuni, desfășurate marți, au fost angrenați
Incendiu petrolier/Constanța: Unul dintre cei trei marinari răniți a murit la spital
A murit, joi dimineață, unul dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului de pe nava Gas Lisbon și transportați la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, fiind vorba de un bărbat în
PMB: Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova afectat de explozie
Constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul afectat de explozie anul trecut în Cartierul Rahova, a anunțat, joi, Primăria Capitalei. 'Săptămâna trecută am predat amplasamentul, iar constructorul se pregătește pentru a începe să pună în siguranță blocul din Rahova unde a avut loc explozia la ga









