Maramureș: Construcțiile ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Două construcții ilegale construite pe malul Barajului Firiza, situat în Munții Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar și alte localități, urmează să fie demolate, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș, Mihai Leșan. ''În urma verificărilor efe
Giurgiu: Incendiu extins pe cinci hectare de teren, stins cu unelte de mână; autospecialele nu au avut acces pe terenul mlăștinos (GALERIE FOTO)
Pompierii giurgiuveni au acționat timp de mai multe ore cu unelte de mână și lopeți pentru stingerea unui incendiu ce s-a extins din cauza vântului pe o suprafață de aproximativ cinci hectare de trestie, lăstăriș, mărăciniș și vegetație uscată într-o zonă cu teren mlăștinos din localitatea Băneasa, unde intervenția autospecialelor de pompieri nu era
VIDEO Buzău/ Ambasadorul Japoniei despre vizita la Vulcanii Noroioși: Pantoful meu a fost înghițit de noroi
Ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, povestește prin intermediul unui clip video un moment amuzant în care un pantof i-a fost înghițit de noroi, după o vizită efectuată la Vulcanii Noroioși, parte dintr-o întrevedere pe care a avut-o cu conducerea Consiliului Județean (CJ) Buzău. În urma vizitei s
Harghita: Incendiu puternic la o hală gater din orașul Vlăhița (GALERIE FOTO)
Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de marți spre miercuri, la o hală gater din orașul Vlăhița, la intervenția de stingere acționând pompieri militari și civili. Foto: ISU Harghita
Arad: Zeci de angajați evacuați din hale din apropierea celei cuprinse de incendiu; nu sunt victime
Zeci de angajați au fost evacuați din hale de producție aflate în zona industrială din Arad, unde o fabrică de polistiren a fost cuprinsă de incendiu, dar nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au declarat, pentru AGERPRES, că flăcările au cuprins
Sibiu: Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN14, în Ruși
Patru persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN14, în localitatea Ruși, unde un șofer a intrat pe contrasens, potrivit informațiilor transmise de polițiștii sibieni. ''Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, av
FOTO/VIDEO Orașul Arad, acoperit de un nor gros de fum, în urma unui incendiu la o fabrică de polistiren
Oraşul Arad a fost acoperit de un nor gros de fum, miercuri dimineaţă, după un incendiu izbucnit la o fabrică de la periferie, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a transmis un mesaj de alertă locuitorilor.
MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă
Un pilot militar a decedat marți după ce a intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un bazin de apă din incinta Bazei 86 Aeriene 'Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță'. ''Cerul aviației românești a pierdut astăzi un pilot extraordinar cu un suflet imens. Cu profundă tristețe, anunțăm decesul colegulu
Custodele Coroanei - întâlnire de lucru cu echipa Fundației Regale Margareta; pe agendă, noi inițiative sociale
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a participat, marți, la o întâlnire de lucru la sediul din Capitală al Fundației Regale Margareta a României, dezvoltarea inițiativelor sociale menite să răspundă nevoilor actuale ale societății românești figurând, printre altele, pe agenda întâlnirii. 'În cadrul &ic
Neamț: Băiat de 18 ani căutat după ce la 112 s-a anunțat că a căzut în canalul de fugă al râului Bistrița
Salvatorii nemțeni au efectuat, marți, o operațiune de căutare a unui băiat de 18 ani, după ce la 112 a fost sesizat faptul că acesta a căzut în canalul de fugă al râului Bistrița, anunță ISU Neamț. 'În această după-amiază, în jurul orei 16:10, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că o persoană ar fi căzut în canalul de fugă
Maramureș: Trufandale de sezon, comercializate la prețurile anului trecut pentru a menține cumpărătorii
Prețul trufandalelor de sezon se păstrează la nivelul pieței de anul trecut, deși costurile cu întreținerea serelor și solariilor a crescut simțitor, a declarat, marți, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Legumicultorilor Maramureș, David Pop. 'Decizia nu a fost una ușoară, însă dacă și noi pe piața liberă punem prețur
Maramureș: Cinci hectare de vegetație uscată afectate de un incendiu în apropiere de localitatea Breaza
Peste cinci hectare de vegetație uscată au fost afectate de un incendiu puternic la marginea pădurii de foioase din localitatea Breaza, a informat, marți seara, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'În acest moment pentru localizarea și lichidarea incendiului din zona Breaza acționează 15 cadre militare din cadrul Stației de Po
Timiș: Vaporetele revin pe Bega pentru transportul public, de la 1 aprilie, la tarif neschimbat
Transportul public pe apă pe canalul navigabil Bega va fi reluat începând cu data de 1 aprilie, după ce, în luna noiembrie, cele șase vaporete au fost retrase în andocare pentru revizia tehnică și lucrări de mentenanță. În 28 martie, vaporetele vor fi lansate la apă, iar în perioada 28 - 31 martie vor fi efectuate probe func
Brașov: Reduceri de 50% la transportul pe cablu în Poiană
Cei care vor dori să schieze în Poiana Brașov vor beneficia, începând de joi, de o reducere de 50% a punctelor necesare unei urcări. Conform unui proiect de HCL adoptat marți, de Consiliul Local Brașov, în ședință de îndată, din data de 12 martie, tarifele pe transportul pe cablu vor fi reduse cu 50%. Astfel, la tel
Argeș: Incendiile de vegetație au fost localizate; elicopterele solicitate în sprijin au fost întoarse din drum
Pompierii au reușit să localizeze incendiile de vegetație care au izbucnit, marți, pe o suprafață extinsă, în zona comunei Corbeni, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.











