logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Serialul de promovare a reședinței de județ ca destinație turistică ideală pentru familii - peste un milion de vizualizări

Image

Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că serialul video special prin care prezintă potențialul turistic și de agrement al municipiului Târgu Mureș din perspectiva unei familii cu copii, aflată în căutarea unor experiențe inedite de petrecere a timpului liber, a întrunit peste un milion de vizualizări în numai o lună de la lansare.

'Peste 1 milion de vizualizări pentru seria video în nouă episoade realizată de Visit Mureș, în care am prezentat locuri din Târgu Mureș potrivite pentru copii și familii. Dar cum a început totul? Mai întâi a fost o idee. Apoi a urmat castingul, după care au început filmările. Iar rezultatul a fost o serie de nouă episoade, în care am descoperit, prin ochii copiilor, locuri din oraș unde atât cei mici, cât și cei mari pot petrece momente de neuitat. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest succes', a arătat Asociația Visit Mureș, pe Facebook.

Proiectul lansat de Visit Mureș în luna august este structurat în nouă episoade prin care se dorește să se demonstreze că Târgu Mureș nu se rezumă doar la un patrimoniu cultural și istoric valoros, ci reprezintă și o destinație excelentă pentru excursii de o zi sau de weekend, cu activități captivante pentru toate vârstele.

Potrivit Visit Mureș, cele nouă episoade ghidează spectatorii prin locuri emblematice și îndrăgite de comunitatea locală, precum Grădina Zoologică, Cetatea Medievală, parcurile orașului, un muzeu interactiv dotat cu tehnologie VR, spectacole de teatru de păpuși, clădiri de patrimoniu cultural, festivalurile de vară, precum și activități outdoor pline de adrenalină.

Materialele video au fost publicate integral în fiecare zi de luni și joi, pe platformele de socializare ale asociației (Facebook, Instagram, YouTube și TikTok), primul episod fiind lansat în data de 10 august.

Campania a fost completată în restul zilelor cu conținut dinamic de tip Reel, Story și postări tematice menite să mențină interacțiunea cu publicul.

Pentru acest an, strategia de promovare vizează în principal familiile din județele învecinate care caută destinații pentru un weekend prelungit sau o escapadă de o zi, iar începând de anul viitor, Visit Mureș plănuiește să extindă campania la nivel național și internațional.

'Ne dorim ca aceste idei să ajungă la cât mai multe familii și să descopere câte lucruri are Târgu Mureș de oferit, deopotrivă copiilor și părinților, fie că vorbim despre o după-amiază la grădina zoologică, o plimbare prin cetate sau o seară de festival în centrul orașului', a precizat echipa Visit Mureș. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Visit Mures/Facebook.com



Afisari: 475

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu

Social 21-10-2026 21:22

MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri

Social 21-10-2026 21:21

Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden

Social 21-10-2026 19:07

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa

Social 21-10-2026 18:38

Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret

Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.

Social 21-10-2026 18:01

Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran

Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a

Social 21-10-2026 16:52

VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector

Social 21-10-2026 14:29

Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc

Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de

Social 21-10-2026 14:10

Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029

Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.

Social 21-10-2026 14:02

Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor

Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s

Social 21-10-2026 13:02

Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii

Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze

Social 21-10-2026 12:52

Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)

A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica

Social 21-10-2026 12:40

Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări

O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c

Social 21-10-2026 12:30

Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai

Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p

Social 21-10-2026 12:16

Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza