Cluj: Simulatoare de răsturnare, impact frontal și derapaj - la evenimentul Cars Experience dedicat siguranței rutiere
Clujenii și nu numai sunt invitați, în perioada 19-20 septembrie, la evenimentul Cars Experience, în cadrul căruia vor avea loc activități interactive și demonstrații menite să transforme educația rutieră într-o experiență concretă.
Printre altele, vor fi prezentate simulatoare de răsturnare, impact frontal, derapaj și conducere sub influența alcoolului.
'Pe parcursul celor două zile, în zona Monumentului Memorandiștilor, de pe Bulevardul Eroilor, publicul va putea participa la activități interactive și demonstrații menite să transforme educația rutieră într-o experiență concretă. Vor fi prezentate: simulatorul de răsturnare, care evidențiază importanța centurii de siguranță și efectele unei răsturnări; simulatorul de impact frontal, care permite participanților să înțeleagă forțele generate într-o coliziune; simulatorul de derapaj, prin care este demonstrat cât de rapid poate fi pierdut controlul asupra unui autovehicul; simulatorul de conducere sub influența alcoolului și drogurilor, pus la dispoziție de I.P.J. Cluj, pentru a evidenția efectele substanțelor asupra percepției, coordonării și capacității de a conduce', se arată într-un comunicat transmis, marți, de organizatori.
Evenimentul se desfășoară sub egida Campaniei CARS - Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, o campanie națională de educație și siguranță rutieră inițiată și fondată de Clubul Sportiv Savu Racing, căruia i s-a alăturat Asociația CARS Academy. Cele două organizații derulează împreună campania la nivel național.
Campania CARS - Condu Atent, Responsabil și în Siguranță se desfășoară în parteneriat cu Instituția Prefectului - Județul Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Avram Iancu' al județului Cluj și Inspectoratul Școlar Județean.
'Vino să experimentezi, în condiții de siguranță, ceea ce nu ai vrea să experimentezi niciodată în viața de zi cu zi. Descoperă cum te poți proteja în cazul unui accident rutier și cum poți contribui la reducerea la minimum a consecințelor acestuia. Pentru că unele lecții este mai bine să le înveți într-un simulator decât pe șosea', a declarat fondatorul Campaniei CARS Experience, Horațiu Savu, citat în comunicatul menționat.
Potrivit organizatorilor, unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi demonstrația de descarcerare live, realizată de echipajele ISU Cluj. De asemenea, publicul va putea urmări o intervenție demonstrativă în care salvatorii vor prezenta modul în care se intervine în cazul unui accident rutier grav, atunci când victima este blocată în interiorul unui autovehicul.
Demonstrația are un puternic caracter educativ și urmărește să arate publicului ce se întâmplă după producerea unui accident și cât de complexă este intervenția echipajelor de salvare.
La CARS Experience va fi prezentă și Crucea Roșie Română, care va susține cursuri de prim ajutor și activități practice pentru participanți. AGERPRES / (AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: CARS - Condu Atent, Responsabil şi în Siguranṭă/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Piața Victoriei/ Două mașini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanți violenți
Două mașini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanți violenți în timpul protestului de marți din Piața Victoriei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alex Iacob. 'Se aruncă cu obiecte asupra jandarmilor, cu borduri sparte, cu pietre, cu bâte, cu tot ce găsesc la îndemână. Din
Protest în Piața Victoriei/ Cordon al jandarmilor, atacat cu pietre de un grup de manifestanți
Jandarmeria Capitalei a transmis marți că mai multe persoane aruncă în mod repetat cu pietre și obiecte contondente asupra cordonului de jandarmi constituit pe strada Buzești. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, forțele de ordine au intervenit punctual, din nou, pentru extragerea mai multor persoane care au tulburat ordinea și lin
UPDATE/Bacău: Zeci de copii cu simptome de toxiinfecție alimentară, duși la spital
Zeci de copii care acuză stări de rău, având simptome specifice toxiinfecției alimentare, au fost duși marți la spital, autoritățile activând Planul Roșu de Intervenție, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Copiii au vârste cuprinse între 6 și 14 ani, iar focarul este localizat în local
Aproape 500 de tineri au candidat pentru Consiliul Consultativ privind Clima și Mediul; 20 au fost selectați (minister)
Un număr de 496 de copii și tineri au candidat pentru a deveni membri ai Consiliului Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul (CCT-CM), iar în urma procesului de selecție au fost desemnați 20 de membri, a anunțat, marți, Ministerul Mediului. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Ministerul Mediului a găzduit marți lansarea Consiliului Consultat
Maramureș: Expo Flora mută accentul pe latura educativă și oferă sprijin celor care încep grădinăritul (GALERIE FOTO)
Peste 100 de floricultori, proprietarii unor pepinere de pomi și arbuști fructiferi, peisagiști, firme de amenajare a grădinilor și spațiilor verzi vor fi prezenți la cea de-a 41-a ediție a evenimentului 'Expo Flora Maramureș' în perioada 18-20 septembrie.
Ciprian Ciucu anunță lucrări de modernizare la Arena Națională, în vederea finalei Europa League
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, marți, că vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a Arenei Naționale, care va găzdui finala Europa League în 2028. El a menționat, într-o postare pe Facebook, că, în primăvară, Primăria Capitalei a lucrat alături de FRF la dosarul de candidatură, asum&aci
Vrancea: Sistemul inteligent de management al traficului din Focșani va deveni adaptiv în următoarele săptămâni
Sistemul inteligent de management al traficului din municipiul Focșani se află în etapa de probe, iar noile intersecții semaforizate ar urma să fie trecute treptat la un mod adaptiv, în care timpii de verde vor fi modificați automat în funcție de valorile de trafic, au anunțat, marți, reprezentanții municipalității, într-o conferință de presă.
UPDATE Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: 26 de manifestanți violenți - ridicați de jandarmi și dus la secții de poliție
Un număr de 26 de persoane care au avut un comportament violent la protestul de marți din Piața Victoriei au fost ridicate de jandarmi și duse la mai multe secții de poliție din Capitală. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei remis AGERPRES, în urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, 26 de pe
Harghita: Aproape 300 de sortimente de miere, înscrise la concursul regional Nektaria (GALERIE FOTO)
Un număr de 284 de sortimente de miere, provenite de la 110 apicultori, participă în acest an la concursul regional Nektaria, organizat de 'Asociația Agricultorilor din Secuime-Székely Gazdaszervezetek Egyesülete'. Ajuns la a cincea ediție, evenimentul își propune să promoveze mierea produsă în regiune și
Jandarmeria: Informațiile că 'un număr foarte mare de forțe de la Antitero și SRI' se îndreaptă spre București - false
Jandarmeria Capitalei a transmis, marți, că sunt 'false' informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că 'un număr foarte mare de forțe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie se îndreaptă spre București'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în acest moment nu există manevre de fo
Brigada Rutieră: Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate
Brigada Rutieră a Capitalei anunță că toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate în acest moment pentru a facilita intervenția jandarmilor împotriva protestatarilor violenți. 'Având în vedere faptul că participanții la protest se află în deplasare în perimetrul Pieței V
Iași: Bărbat găsit împușcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof.Dr.Nicolae Oblu' Iași, după ce a fost găsit împușcat în cap într-o pădure din comuna Holboca. 'Pacientul împușcat a fost adus în UPU, în stare foarte gravă, el fiind &icir
Satu Mare: Mesaj RO-ALERT după un incendiu la o hală; o persoană a suferit arsuri
Un incendiu a izbucnit, marți, la o hală de depozitare a materiilor prime și produselor finite din municipiul Satu Mare, în urma acestuia o persoană fiind transportată la spital, cu arsuri la nivelul mâinilor și picioarelor. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, flăcările au afectat
Protest în Piața Victoriei/ Jandarmerie: Amenzi de 11.000 de lei pentru protestatarii recalcitranți
Jandarmeria Capitalei a anunțat marți că a sancționat trei bărbați care ar fi provocat incidente la protestul din Piața Victoriei al fermierilor, amenzile fiind în valoare totală de 11.000 de lei. 'În urma incidentelor produse în timpul manifestației din Piața Victoriei, trei dintre cei patru bărbați, cu vârste cupr













