Caraș-Severin: Peste 400 de hectare afectate de incendiile de vegetație uscată și fond forestier
Peste 400 de hectare de teren din opt zone ale județului Caraș-Severin au fost afectate, în ultimele zile, de incendiile de vegetație uscată și fond forestier, o parte dintre acestea manifestându-se în locuri greu accesibile, în care s-a impus intervenția elicopterelor echipate pentru stingerea focului, relevă datele publicate, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.
Potrivit sursei citate, pompierii militari au reușit să stingă, joi, un incendiu din zona Agadici-Jitin-Ticvaniu Mic, unde au ars aproximativ 232 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș.
Un alt incendiu se manifestă în zona Gârliște, pe o suprafață de 70 de hectare și două focare. La fața locului intervin șapte militari și două autospeciale, în condițiile în care nu există riscul propagării focului la alte obiective.
În zona Herculane- Parcul Domogled, au ars aproximativ 3,5 hectare de litieră și fond forestier. Pentru sprijinirea intervenției, elicopterul trimis de Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a efectuat 14 aruncări cu apă.
'În prezent sunt două focare: unul localizat, pe aproximativ 2,5 hectare, și un altul, de aproximativ 1 hectar, în zona Vârful Șușcu, care nu este localizat. În acest moment elicopterul este retras pentru verificări tehnice', arată ISU Caraș-Severin.
Alte incendii de vegetație uscată și mărăciniș au fost constatate la Ocna de Fier, pe circa 40 de hectare, Cănigea, pe 20 de hectare, Rusca Montană, pe 7 hectare, Glimboca, pe 40 de hectare, și Zorlencior.
Pompierii monitorizează permanent evoluția situației, iar în funcție de dinamica incendiilor și de condițiile din teren vor fi dispuse măsurile necesare pentru limitarea și stingerea focarelor, adaugă ISU Caraș-Severin. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Organizatorii competiției de drift desfășurate în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Organizatorii competiției de drift desfășurate recent în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, după ce comisarii instituției au constatat niveluri ridicate de zgomot, gaze de eșapament, fum și particule generate de uzura anvelopelor. 'Spectacolul auto din centrul Capitalei a lăsat în urmă mai m
UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești, un cetățean turc în vârstă de 58 de ani, a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanții Poliției Vâlcea. Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până acum, s-a stabilit
Giurgiu: Incendiu la bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, de la un aparat de tăiere
Pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bordul unei nave dezafectate de la malul Dunării, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de 400 de metri pătrați, iar în apropierea zonei afectate de incendiu se aflau 10 tuburi cu acetilenă și două butelii de aragaz. 'Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervin
(P) Când se schimbă anvelopele de iarnă și ce spune legea
Anvelopele potrivite pentru sezonul rece au un rol important în menținerea aderenței atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Mulți șoferi se întreabă când se schimbă anvelopele de iarnă și dacă există o dată stabilită prin le
Gorj: Incendiu într-o zonă greu accesibilă din Rânca; o aeronavă a MApN a intervenit în sprijinul pompierilor
Pompierii intervin, marți, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit în zona golului alpin din stațiunea montană Rânca, accesul fiind dificil în zona în care se manifestă flăcările, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia,
Gorj/Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit luni din cauza unei avarii, disponibil pentru pornire joi
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia, oprit luni din cauza unei avarii, o să fie disponibil pentru pornite joi, la schimbul I, mai repede decât se preconiza inițial, au declarat marți, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Potrivit sursei citate, este singurul grup care funcționează la Termoc
MAI: 95% dintre români ar folosi RO Wallet, portofelul european pentru identitate digitală al României
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat marți, într-un webinar public, stadiul proiectului RO Wallet și rezultatele sondajului național privind portofelul digital, potrivit căruia 95% dintre românii chestionați ar folosi RO Wallet - portofelul european pentru identitate digitală al României. 'Sondajul a fost realizat &i
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcărești
Administrația Parcului Natural Văcărești îi invită, pe 17 octombrie, pe copii și părinți să descopere împreună natura sălbatică din mijlocul Bucureștiului, la prima ediție NATURE TOGETHER - Family Discovery Trail, un concept dedicat explorării parcului în familie, iar experiența începe cu un tur ghidat de biologii parcului.
Buzău: Peste 178.000 de lei strânși cu ocazia semimaratonului Buzău 21 K, pentru opt cauze caritabile
Peste 178.000 de lei au fost strânși, în urma semimaratonului Buzău 21K, organizat de către Fundația Comunitară, eveniment care a reunit aproximativ 2.000 de participanți ce au alergat pentru a sprijini opt cauze caritabile. Prin intermediul semimaratonului dedicat atât sportivilor de performanță, cât și alergătorilor a
MApN: O aeronavă Spartan intervine pentru stingerea incendiului de pădure declanșat pe raza județului Gorj
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru stingerea incendiilor, intervine marți pentru stingerea incendiului de pădure declanșat pe raza județului Gorj. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, la ora 09:40, misiunea aeriană de
IGSU: Elicopterele continuă aruncările cu apă pentru stingerea incendiilor în zona Valea Cernei
Trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, dintre care unul din capacitatea rescEU, au executat luni misiuni de stingere a incendiului de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled - Valea Cernei, pentru sprijinirea echipelor de intervenție aflate la sol. 'Aruncările de apă au fost dirijate în funcți
Harghita: Starea de alertă de la Praid, prelungită cu încă o lună
Starea de alertă instituită la Praid în urma inundării salinei, în 2025, a fost prelungită cu încă o lună de Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) al comunei. Potrivit unei informări transmise AGERPRES de Instituția Prefectului Harghita, membrii CLSU Praid au decis prelungirea stării de alertă din data de 7 octomb
Neamț: Compania de apă a CJ, amendată și obligată de CJPC să reducă facturile clienților din zona Târgu-Neamț
Compania Județeană Apa Serv S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) din cauza întreruperii furnizării apei de aproape trei luni în orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Directorul executiv al CJPC Neamț, Vlad Ci
Gorj: Aproximativ 23.000 de mc de lemn de foc, valorificat către populație; se poate comanda și online de pe site-ul Direcției Silvice
Direcția Silvică Gorj a valorificat către populație, până la sfârșitul lunii septembrie, un volum de aproximativ 23.000 de metri cubi de lemn de foc, destinat încălzirii locuințelor în sezonul rece, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Ovidiu Cârstoc. Potrivit acestuia, prețul mediu de valorificare
Buzău: Niciun angajator nu a publicat salariile oferite pentru job-urile declarate la AJOFM
Niciun angajator care și-a făcut cunoscută oferta de locuri de muncă vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău nu a oferit informații cu privire la cuantumul salariului oferit, în ciuda prevederilor legale, motiv pentru care instituția anunță radierea anunțurilor și posibile sancțiuni. AJOFM Buzău precize














