VIDEO AnulNadia/ Nadia Comăneci, la Slatina: Nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, prima sportivă din istorie care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice, le-a transmis joi copiilor prezenți la un eveniment organizat pe stadionul Alro Slatina că performanța nu depinde de locul în care te naști, ci de muncă, perseverență și curaj, subliniind că 'nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun în ceea ce faci'.
Nadia Comăneci a participat la evenimentul aniversar 'Împreună pentru Excelență', organizat de Asociația pentru Sănătate și Educație de Succes (ASES), cu sprijinul companiei producătoare de aluminiu Alro, sponsor principal și gazdă a manifestării, și cu susținerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
'Aș dori să vă urez succes în ceea ce faceți și să țineți minte că nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun în ceea ce faci. Lucrurile mari vin de la detaliile mici. Cu pași mici ajungem ușor, cu încredere, cu respect, cu reziliență și cu curaj', le-a spus Nadia Comăneci sutelor de copii și tineri sportivi prezenți la eveniment.

Nadia Comăneci și-a aminitit, remarcând energia copiilor, că mama ei a îndrumat-o spre gimnastică pentru a-și 'petrece energia de copil'.
'Sunt entuziasmată să văd așa mulți copii care au o energie și o pasiune pentru ceea ce fac. Când aveam vârsta voastră, săream în pat și mama mea, de frică că mă accidentez, m-a dus la sala de gimnastică. Și așa mi-am petrecut eu energia de copil', a afirmat fosta gimnastă.
Întrebată ce sfat le oferă copiilor care practică sport de performanță și visează să devină campioni, Nadia Comăneci a subliniat importanța mișcării încă de la cele mai fragede vârste și rolul sportului.
'Când ai cinci și șase ani, eu cred că cel mai important este să faci ceva. Gimnastica este un sport de bază care te învață de toate pentru orice fel de sport pe care îl vrei să faci în continuare. Mișcarea este extrem de importantă. Părinți, să știți că investiți în copiii voștri dacă le găsiți un loc unde pot practica sportul împreună cu o echipă, ca să învețe responsabilitate, disciplină și respect', a spus ea.
Fosta gimnastă a vorbit și despre încercările din spatele performanței care a consacrat-o la Jocurile Olimpice de la Montreal.
'Copilul Nadia Comăneci n-a fost perfect la început. Am avut nereușite de foarte multe ori. Lumea își aduce aminte doar de acel vârf de la Montreal. Au fost competiții în care am căzut de trei ori la bârnă și am luat nota 7,25. Dar nu m-am lăsat. Mereu am vrut să-mi găsesc limita', a afirmat ea.
Comăneci a mărturisit că a avut emoții puternice înaintea concursului olimpic din 1976, însă a reușit să le gestioneze concentrându-se asupra exercițiilor.
'Am avut emoții enorm de mari înainte de a intra la concurs la Montreal, dar am încercat să mă gândesc la altceva. Toată lumea are emoții și este bine să ai puține emoții. Eu am muncit șapte-opt ani până am intrat să concurez la Olimpiadă și mi-am dat seama că bagajul meu era plin de cunoștințe. Trebuia doar să fiu atentă la ceea ce aveam de făcut', a explicat fosta campioană.
Impactul pe care reușita Nadiei Comăneci l-a avut asupra mai multor generații l-a înțeles abia după ani, a mai mărturisit fosta campioană.
'Eram foarte mică să înțeleg ce a însemnat acel moment. După ani m-am întâlnit cu foarte multă lume care lucra în alte domenii și care îmi spunea că i-am inspirat. Curajul unei fetițe care venea dintr-un loc despre care nu știa nimeni și faptul că nu a renunțat au impresionat multă lume', a afirmat ea.
Întrebată care este cel mai important sfat pe care îl poate oferi copiilor, Nadia Comăneci i-a îndemnat să nu accepte limite impuse de alții.
'Să vă căutați tot timpul limita voastră și să nu ascultați de nimeni care vine să vă spună 'nu poți'. Voi aveți limita voastră și voi sunteți cei care alegeți ce vă place și care este pasiunea voastră', a spus aceasta.

Ea i-a încurajat pe copii să facă sport și să nu renunțe atunci când întâmpină dificultăți.
'Să aveți încredere în voi, să credeți în ceea ce faceți, să nu renunțați când este mai greu. În gimnastică, 80% din ceea ce facem înseamnă cădem foarte mult și învățăm să ne ridicăm, iar acest lucru este extrem de important și în viață. Curaj, curaj!', a transmis Nadia Comăneci.

La eveniment a participat și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, care punctat că exemplul Nadiei Comăneci demonstrează că performanța poate fi atinsă indiferent de locul din care provii.

'Un copil de vârsta voastră, venind din România, dintr-un oraș mic, a reușit să atingă perfecțiunea. Și voi puteți face acest lucru. În primul rând trebuie să credeți, să visați și să vă propuneți acest lucru', a afirmat Covaliu.

Președintele Consiliului de Administrație al Alro Slatina, Marian Năstase, a subliniat că evenimentul este dedicat Nadiei Comăneci și copiilor. AGERPRES/(A - redactor:: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto şi video: Cristina Matei / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Peste 400 de vehicule staționate neregulamentar - ridicate de la începutul anului 2026
Un număr de 443 de vehicule staționate voluntar neregulamentar pe trecerile de pietoni, spațiile verzi, locurile rezervate pentru persoane cu handicap sau destinate încărcării autovehiculelor electrice ori cele care blocau accesul în parcările de reședință sau în instituții publice, spitale, școli și sedii administrative au fost ridicate, de la începu
Constanța: Verificări în derulare pentru stabilirea cauzei deraierii vagoanelor trenului de marfă în zona CF Palas
Reprezentanții Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța au informat, în cazul accidentului feroviar cu un tren de marfă în zona CF Palas, că specialiști ai instituției fac verificări la fața locului pentru a stabili cauza producerii deraierii vagoanelor trenului care este încărcat cu sulf. Potrivit unui comunicat transmis de sursa citată,
Dunărea, la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendință de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s, conform prognozei INHGA. Potrivit Administrației Naționale Apele Române, debitul actual al Dunării la Baziaș este comparabil cu valoarea minimă &ic
Constanța: Accident feroviar cu un tren de marfă în zona CF Palas; un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat
Un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat, joi după-amiază, în zona de manevră a CF Palas, în municipiul Constanța, fiind vorba de un tren de marfă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'. Conform sursei citate, accidentul feroviar nu s-a soldat cu victime 'Intervenim cu o autospecială
Brăila: Incendiu la un supermarket din municipiu; toți clienții și angajații au fost evacuați
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la acoperișul supermarketului de pe Bulevardul Dorobanților din municipiul Brăila, fiind evacuați toți clienții și angajații aflați în interiorul magazinului, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat
Harghita: Sezonul apicol este mai bun decât în 2025; rămâne o problemă prețul scăzut al mierii
Sezonul apicol din acest an este unul relativ bun și considerabil mai favorabil decât cel din 2025, în ciuda perioadelor reci și ploioase din primăvară, conform informațiilor transmise AGERPRES de vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, filiala Harghita, Zöldi István. Potrivit acestuia, începutul sez
Guvern: Exproprieri suplimentare de peste 2 milioane de lei pentu secțiunea 2 Boița - Cornetu din autostrada Sibiu-Pitești
Executivul a aprobat joi, prin hotărâre, declanșarea procedurilor de expropriere pentru unele imobile situate pe amplasamentul suplimentar al autostrăzii Sibiu - Pitești, secțiunea 2 Boița - Cornetu, lucrare de utilitate publică de interes național. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ vizează exproprierea a 410 imobile, cu o suprafață
Predoiu, de Ziua Ministerului Afacerilor Interne: România este o țară cu migrație zero
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi, cu ocazia Zilei MAI, că migrația ilegală a fost redusă 'până la cote nesemnificative' și România poate fi considerată 'o țară cu migrație zero'. 'Prima evaluare Schengen a Comisiei Europene, încheiată acum câteva luni de zile, a avut un rezul
Vaslui: A fost lansată campania de informare '112 - Nu orice apel este o urgență! Sună responsabil!'
Campania de informare '112 - Nu orice apel este o urgență! Sună responsabil!', derulată de Inspectoratul de Poliție Județean în parteneriat cu mai multe instituții, a fost lansată, joi, la nivelul județului Vaslui, acesta urmând să se desfășoare până la sfârșitul lunii octombrie. În cadrul unei conferințe de presă, repreze
HG privind organizarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat joi un proiect de hotărâre privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor. Potrivit unui comunicat al Executivului, Agenția Domeniilor Statului (ADS) parcurge încă o etapă în implementarea Reformei 1 din cadrul Componentei 16 'RePowe
Arad: Mirosuri neplăcute, sesizate în câteva localități din cauza unor depozite de îngrășământ organic
Mirosuri neplăcute au fost sesizate, în ultima perioadă, în municipiul Arad și în localități apropiate, din cauza unor depozite de găinaț folosit ca îngrășământ natural de către fermieri, iar Garda de Mediu a fost în control și a transmis că a constatat nereguli. Potrivit unui comunicat de presă transmis, jo
ISU Bihor: Peste 7.200 de intervenții în șase luni; 243 de oameni, salvați din situații critice
Pompierii militari bihoreni au gestionat, în primele șase luni ale anului, peste 7.200 de situații de urgență, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 40 de intervenții pe zi. 'În primul semestru al anului 2026, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor au gestionat 7.242 de
Bihor: Un simulator de descarcerare, unic în țară, va fi folosit de centrul de pregătire a pompierilor de la Marghita (FOTO/VIDEO)
Pompierii bihoreni vor beneficia de un simulator de descarcerare unic în România, achiziționat din SUA de conducerea Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU), care va permite antrenamente repetate în condiții foarte apropiate de cele reale, fără a mai fi nevoie de autoturisme scoase din uz.
Furnizarea apei a fost oprită în Curtea de Argeș și trei comune, după spargerea unei conducte magistrale
Furnizarea apei a fost oprită, joi, în municipiul Curtea de Argeș și localitățile limitrofe, după spargerea unei conducte magistrale în timpul lucrărilor de modernizare a unei străzi. 'În data de 16 iulie 2026 (...), apa va fi oprită din Stația de tratare a apei Cerbureni din cauza unei avarii majore produsă la conducta m











