Predoiu, de Ziua Ministerului Afacerilor Interne: România este o țară cu migrație zero
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi, cu ocazia Zilei MAI, că migrația ilegală a fost redusă 'până la cote nesemnificative' și România poate fi considerată 'o țară cu migrație zero'.
'Prima evaluare Schengen a Comisiei Europene, încheiată acum câteva luni de zile, a avut un rezultat foarte bun; câteva dintre tacticile și procedurile aplicate de ministerul român vor fi preluate și vor deveni curând standarde Schengen la nivel european. Ieri am fost candidați, astăzi suntem un model de aplicare a procedurilor Schengen', a afirmat Predoiu la ceremonia prilejuită de Ziua Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MAI.
Ministrul a precizat că în privința celorlalte obiective stabilite, parametrii statistici arată că au fost îmbunătățiri la toate capitolele, cu peste 30%, de la numărul grupurilor infracționale destructurate până la capturile de droguri.
'Nu pretindem, evident, că situația este ideală. Ne confruntăm cu un fenomen infracțional în flux continuu în zona crimei organizate și a traficului de droguri, precum și în zona traficului de persoane, un fenomen care face parte, de asemenea, din fenomenul global al industriei crimei organizate și traficului de droguri, care, conform fostului comisar european Ylva Johansson, a inundat Europa prin porturile din vestul continentului', a spus Predoiu.
El a adăugat că MAI își aduce contribuția, alături de parchete și de serviciile de informații, precum și de alte instituții, la siguranța publică și securitatea națională, o contribuție esențială la o realitate spre care multe țări europene se uită cu respect: România este una dintre cele mai sigure țări din Uniunea Europeană din punctul de vedere al siguranței străzii și al siguranței publice în general.
Ministrul de Interne a arătat că în 2025 au fost lansate o serie de reforme privind compactarea unor structuri din zona de dispecerizare, pentru a utiliza mai bine resursele și a fost lansată o reformă a integrării informațiilor din traficul rutier, pentru creșterea siguranței acestuia.
'Am dorit doar să subliniez faptul că MAI se află în prezent la un nivel care să îi permită stăpânirea fenomenului infracțional și trecerea, în anii următori, la o nouă etapă de dezvoltare și adaptare instituțională. Această nouă etapă este necesară pentru că lumea s-a schimbat odată cu impactul noilor tehnologii, inclusiv la nivel cultural și la nivelul valorilor societale, precum și cu reașezările geopolitice în curs, cu efecte colaterale în zona ordinii și siguranței publice', a evidențiat Predoiu.
În opinia sa, fără adaptarea organizațională la noile schimbări și fără integrarea noilor tehnologii în activitatea de ordine publică și apărare civilă, nu va mai fi posibilă îndeplinirea misiunilor pe termen lung.
'Siguranța publică va fi condiționată de integrarea noilor tehnologii în cvasitotalitatea domeniilor. Este un comandament dictat de sofisticarea amenințărilor, combinată cu deficitul grav de resurse umane. Singura cale prin care vom rezolva această ecuație o reprezintă noile tehnologii. De la supravegherea frontierelor până la siguranța marilor festivaluri, la care participă deja sute de mii de persoane grupate în același areal, cu riscurile asociate, și până la căutarea și identificarea criminalilor periculoși sau a grupurilor teroriste aflate în acțiune, contracararea amenințărilor va fi o vorbă goală fără supraveghere video inteligentă sau fără folosirea inteligenței artificiale', a afirmat Predoiu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Primul concurs de schi și snowboard pe iarbă de la Păltiniș Arena, pe 7 noiembrie
Primul concurs de schi și snowboard pe iarbă udă va fi organizat în 7 noiembrie, în stațiunea Păltiniș, participarea fiind gratuită pentru pasionații acestui sport care au cel puțin 16 ani și un nivel de pregătire mediu sau avansat, au anunțat, miercuri, organizatorii printr-un comunicat de presă. Intitulat ''SKI gone WILD&
Argeș: Un autocamion a ars generalizat pe DN 7; circulația între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost blocată
Un autocamion a luat foc miercuri dimineață pe DN 7, în zona localității argeșene Dedulești, circulația între Pitești și Râmnicu Vâlcea fiind blocată mai multe ore în zona producerii incidentului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, la locul incidentului au intervenit
Harghita: Incendiu la trei locuințe în Gălăuțaș; focul a cuprins acoperișurile pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați (GALERIE FOTO)
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață la trei case din localitatea Gălăuțaș, pompierii militari și civili intervenind pentru stingerea flăcărilor, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. ''La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișurilor cel
Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe drumuri din Galați, Giurgiu, Neamț, Suceava și Teleorman
Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat miercuri dimineața că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Galați, Giurgiu, Neamț, Suceava și Teleorman. Potrivit unui comunicat de presă, în condiții de ceață se circulă și pe
MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a informat, miercuri dimineața, că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat un grup de ținte aeriene la nord-est de localitatea Vâlcove, în spațiul aerian al Ucrainei. Conform unui comunicat transmis AGERPRES, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situați
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Vâlcea: Patrimoniul natural și cultural al Brezoiului va fi celebrat în weekend în cadrul Festivalului Livezilor
Producători, specialiști și cercetători în domeniul pomicol sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la Brezoi, la prima ediție a Festivalului Livezilor, un eveniment organizat în cadrul proiectului european de cercetare INNATURE - Enhancing Biodiversity & Social Inclusion by Transforming Europe's Living Environments ce își propune
Olt: Circulație rutieră blocată pe Centura Caracal, după deraierea unor vagoane ale unui marfar
Circulația rutieră pe centura ocolitoare a municipiului Caracal este blocată după ce marți după-amiaza mai multe vagoane goale ale unui tren de marfă au deraiat blocând partea carosabilă, au informat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, într-o postare pe
Neamț: Jandarmii au capturat un șarpe din curtea unei creșe din municipiul reședință
Jandarmii au fost solicitați, marți, de personalul unei creșe din municipiul Piatra-Neamț, să captureze un șarpe care și-a făcut apariția în curtea unității. 'În jurul orei 13:40, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, jandarmii nemțeni au fost solicitați de personalul unei creșe din municipiul Piatra-Neamț să intervină pentru înd
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Harghita: Salvamont a refăcut marcajele pe 360 de kilometri de trasee turistice și a început pregătirile pentru sezonul de iarnă
Serviciul Salvamont Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu mai multe asociații din județ, a efectuat, în sezonul de vară, lucrări de întreținere și refacere a marcajelor pe aproximativ 360 de kilometri de trasee turistice, iar lucrările în teren continuă și în această perioadă. Șeful Serviciului Salvamont și
Hunedoara: Protest spontan al minerilor de la exploatarea de cărbune Vulcan
Câteva zeci de mineri din trei schimburi ale Exploatării Miniere Vulcan au protestat spontan, marți, în fața minei și au refuzat să intre în subteran, nemulțumiți de anumite diferențe de bani pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salarii. Potrivit liderului sindical Alin Sîn, problema principală a apărut la m
Brigada Rutieră: Asfalt prăbușit pe bulevardul Mareșal Averescu; traficul auto a fost deviat pe linia de tramvai
Traficul rutier este deviat pe bulevardul Mareșal Averescu, după ce o bucată din carosabil s-a prăbușit, pe traseul țevilor de apă caldă din subteran. 'În vederea remedierii unei surpări din partea carosabilă de pe traseul magistralei de termoficare, începând de marți au fost instituite restricții de trafic pe bulevardul Mareșal Alexandru
IGSU: A început exercițiul de evaluare a unei echipe românești de căutare-salvare urbană
București, 20 oct /Agerpres/ - Un exercițiu de evaluare a echipei românești de căutare-salvare urbană RO-USAR-01, în vederea obținerii clasificării internaționale HEAVY (nivel greu de intervenție), a început la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile au început, luni, cu o ședință de lucru, după care s-au mutat la o unitate
Bihor: Cele două tronsoane în lucru ale Autostrăzii Transilvania din județ ar putea fi deschise de Crăciun
La 25 de ani de la inițierea proiectului Autostrăzii Transilvania, lucrările pe tronsoanele bihorene ale autostrăzii A3 - Suplacu de Barcău - Chiribiș și Chiribiș - Biharia - se apropie de finalizare și dacă lucrările vor continua conform estimărilor constructorilor, șoferii ar putea circula pe acestea în luna decembrie, de Crăciun, și chiar vor putea ajunge în U













