S-a lansat emisiunea filatelică 'Familii Istorice: Brătienii'
Emisiunea filatelică 'Ziua Mărcii Poștale Românești. Familii Istorice: Brătienii' a fost lansată miercuri de Romfilatelia și Poșta Română în cadrul unui eveniment desfășurat în Parcul ''I.C. Brătianu'' din Capitală.
La lansare au fost prezenți directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, directorul general adjunct al Romfilatelia, Adrian Grecu, secretarul de stat în Ministerul Culturii Diana Baciuna, deputatul Sebastian Burduja.
'Avem un eveniment care o să aibă o rezonanță mai mare odată ce trece timpul, pentru că este un lucru inedit, este prima dată în istoria industriei poștale din România când este emis un timbru cu o familie istorică, cu atât mai mult cu familia Brătianu, care este, poate, principala familie care a făurit România în care trăim cu toții astăzi', a transmis directorul Poștei Române.

La rândul său, directorul general adjunct al Romfilatelia a amintit că, pe 15 iulie 1858, într-un mic atelier tipografic din Iași, se tipăreau primele timbre românești - 'Capul de Bour'. 'Este actul de naștere al filateliei românești', a punctat Grecu.
El a remarcat că, în ultima perioadă, obiceiul de a colecționa timbre s-a pierdut, deoarece conexiunea cu lumea și cu cei dragi se face prin intermediul telefonului mobil.
'Ne-am gândit ca astăzi, de Ziua Mărcii Poștale Românești, să scoatem o emisiune specială și ca să fie specială am ales ca temă familia Brătianu. (...) Uitându-mă la aceste timbre, imaginile respective (...) mi-au transmis încredere, unitate, devotament și credință', a punctat Adrian Grecu.
Potrivit secretarului de stat Diana Baciuna, prin emiterea emisiunii filatelice se readuce în memoria tuturor românilor importanța familiei Brătianu. 'Aceste timbre îi cuprind pe Ion Brătianu, care a fost fondatorul Partidului Național Liberal, pe Ionel Brătianu, care a pus bazele Marii Uniri a României și promotorul și cel care a făcut posibilă modernizarea țării noastre, și întreaga lor familie', a completat ea.

Emisiunea filatelică are în componență trei mărci poștale, o coliță dantelată, un plic 'prima zi' și o mapă filatelică cu produse speciale în tiraj limitat.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 6 lei este ilustrat Ion C. Brătianu (1821 - 1891) și pe fundal este redat monumentul din București ce i-a fost dedicat, proiectat de arhitectul Petre Antonescu și realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 5,50 lei este prezentat Ion I.C. Brătianu sau Ionel Brătianu (1864 - 1927), cum mai era cunoscut, diplomat, inginer și om politic, o personalitate care a jucat un rol esențial în Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și, în general, în viața politică a României moderne.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 16 lei este redată o poză de grup cu membrii familiei Brătianu: în centru (pe scaun) - patriarhul familiei, Ion C. Brătianu, în stânga lui (pe scaun) - soția sa, Pia Brătianu, tinerii din picioare și de pe scaune - copiii acestora, Ionel (Ion I. C.) Brătianu, Vintilă Brătianu, Dinu (Constantin) Brătianu, alături de surorile lor, printre care Sabina (Brătianu) Cantacuzino.
Colița emisiunii îl redă, în timbrul său cu valoarea nominală de 32 lei, pe Ionel Brătianu și pe fundal o scenă a Încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, a Regilor României Mari.
Emisiunea este disponibilă de miercuri în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online.
Sărbătorită pe 15 iulie, conform Legii nr. 62/2024, Ziua Mărcii Poștale Românești marchează apariția primului timbru poștal românesc, 'Capul de bour', tipărit la Iași, la 15 iulie 1858, sub egida Poștei Domnești a Principatului Moldovei.
Familia Brătianu a participat la făurirea programului de țară al românilor în timpul Revoluției de la 1848 și apoi a contribuit la fiecare dintre cele trei etape ale construcției statale moderne: 1859, 1877 și 1918. Unii dintre membrii familiei, precum Constantin I. C. și Gh. I. Brătianu, au sfârșit în închisorile comuniste, dându-și viața pentru România democratică. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în zona Aviației
O piață volantă este deschisă, de vineri până duminică, în zona Aviației, pe strada Ștefan Burileanu, la intersecția cu strada Nicolae Caramfil. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că producătorii au adus fructe și legume proaspete, brânzeturi, miere, dulcețuri și conserve după rețete tradi
Apa furnizată în Curtea de Argeș și comunele limitrofe, declarată din nou potabilă după aproape un an
Apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș și comunele limitrofe a fost declarată din nou potabilă, după aproape un an de când analizele au indicat că nu este recomandată consumului uman. Furnizorul serviciilor de apă-canal, SC Aquaterm, a anunțat vineri că Direcția de Sănătate Publică a monitorizat săptămânal apa, și după c
Utilajele de deszăpezire ale celor două aeroporturi sunt pregătite să intervină la nevoie (CNAB)
Toate cele 58 de utilaje aflate la dispoziția celor două aeroporturi ale Bucureștiului sunt pregătite să intervină imediat atunci când condițiile meteorologice o impun, susține Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), într-un comunicat remis AGERPRES. CNAB a organizat, vineri, revista de front a utilajelor speciale de intervenție pe
REPORTAJ/Bihor: Roberto Popa, meteorologul autodidact care a învățat să citească semnele cerului
La opt ani măsura stratul de zăpadă cu metrul de tâmplar, iar în vacanțele de vară nota din oră în oră temperatura și direcția vântului. Astăzi, la 30 de ani, Roberto Popa din Tulca oferă prognoze pentru bihoreni, avertizează asupra fenomenelor meteorologice extreme, susține lecții pentru copii și colaborează cu Inspectoratul pentru Situații d
11 ani de la Colectiv/ DSU: Sunt răni pe care timpul nu le poate vindeca și pierderi care nu pot fi uitate
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis vineri un mesaj la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, arătând că sunt răni pe care timpul nu le poate vindeca și pierderi care nu pot fi uitate. ''11 ani de la tragedia din Colectiv. Sunt răni pe care timpul nu le poate vindeca și pierderi care nu pot fi uitate. Ne îndr
Gabriel Toncean a fost reales în funcția de Director Executiv al Federației Internaționale de Culturism și Fitness (IFBB)
Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost reales în funcția de Director Executiv al Federației Internaționale de Culturism și Fitness (IFBB), în cadrul Congresului Mondial al IFBB desfășurat în Spania. 'România continuă să fie reprezentată la cel mai înalt niv
Monitorul Social: România a raportat cu aproape 280.000 de locuitori în plus datorită imigrației, în perioada 2022-2025
România a înregistrat cu aproape 280.000 de locuitori în plus datorită imigrației, în perioada 2022 - 2025, relevă datele incluse în Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert, pe baza statisticii oficiale. Potrivit unui comunicat de presă al organizației, transmis vineri AGERPRES, cele mai recente date publ
Vreme închisă și rece, cu ploi moderate cantitativ în București, în weekend
Vremea va fi mohorâtă și rece în zona Municipiului București, pe parcursul sfârșitului de săptămână, informează Administrația Națională de Meteorologie, în prognoza specială publicată vineri. Potrivit meteorologilor, în perioada 30 octombrie, ora 10:00 - 31 octombrie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi în genera
11 ani de la Colectiv/Omagiu adus victimelor tragediei în fața fostului club; lumânări aprinse în memoria acestora
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei. Mai multe organizații au anunțat că în cursul zilei de vineri se vor strânge în Piața Bucur, locul în care în urmă cu 11 ani s-a î
VIDEO Galați: Aproximativ 300 de siderurgiști de la Liberty au protestat în fața Prefecturii, cerând plata salariilor restante
Aproximativ 300 de angajați ai combinatului siderurgic Liberty Galați au protestat vineri, pe platoul din fața Prefecturii Galați, nemulțumiți de neplata salariilor începând din luna mai și de incertitudinea privind viitorul unității siderurgice, solicitând achitarea drepturilor salariale restante și accelerarea procesului de vânzare a combina
Sălaj: Mesaj RO-Alert în Sălaj și Cluj după dispriția a trei copii cu vârste între 11 și 13 ani
Trei copii, cu vârste de 11, 12 și 13 ani, sunt căutați de polițiștii sălăjeni după ce au plecat voluntar, joi după-amiază, de pe un teren viran din localitatea Borla, comuna Bocșa, pentru găsirea acestora fiind emis, vineri, un mesaj RO-ALERT în județele Sălaj și Cluj. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspectora
Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de 171 milioane de lei, în creștere cu 49%, în primele nouă luni
Valoarea amenzilor aplicate de Garda Națională de Mediu (GNM) în primele nouă luni ale anului acesta se ridică la 171 de milioane de lei, în creștere cu 49% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri,
REPORTAJ Mureș: Sanctuarul giganților de peste 500 de ani și visul frânt al unui 'diamant neșlefuit' pe Valea Gurghiului
În inima celei mai bătrâne păduri din România, Pădurea Mociar, o bornă de piatră dăltuită, atent îngrijită și protejată de comunitate, ascunde povestea unui gest diplomatic inedit: o fărâmă de pământ românesc transformată în teritoriu al prieteniei europene, chiar înaintea integrării României în Uniune
UPDATE Reprezentanți din mai multe organizații care se ocupă cu protecția animalelor protestează vineri în fața ANSVSA
Câteva zeci de reprezentanți ai ONG-urilor din țară și din străinătate care se ocupă cu protecția animalelor protestează vineri, în fața sediului ANSVSA, față de uciderea câinilor din adăposturi. Protestatarii afișează mesaje precum: 'Stop uciderii animalelor', 'Stop abatoarelor de câini', 'Închideți lagărele m
Harghita: Incendiu puternic la o casă din Toplița; două persoane au fost transportate la spital
Un incendiu puternic a izbucnit, joi seara, la o casă de locuit din municipiul Toplița, flăcările cuprinzând locuința, anexele și garajul învecinat, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat după circa opt ore de intervenție, iar două persoane au fost transportate la spital, a informat Inspectora







