Vreme caniculară în București, în următoarele zile; de miercuri după-amiaza, apar aversele și descărcările electrice
Vremea va rămâne deosebit de caldă în zona Municipiului București, luni, marți și în prima parte a zilei de miercuri, însă treptat vor apărea perioade cu înnorări, averse și descărcări electrice, mai ales în după-amiaza de 1 iulie, arată prognoza de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 - 30 iunie, ora 10:00, în Capitală, valul de căldură va continua să se intensifice, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până moderat. Temperatura maximă, comparabilă cu valoarea recordului absolut al lunii iunie, se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va fi de 20 - 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Prognoza de specialitate relevă faptul că, în perioada 30 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00, căldură va continua să fie intensă, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. ITU va depăși pragul critic de 80 de unități, noaptea va fi tropicală, cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, în timp ce vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, comparabilă cu valoarea recordului absolut al lunii iunie, se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va fi de 22 - 23 de grade, ușor mai scăzută în zona pre-orășenească.
În schimb, din a doua parte a zilei de miercuri, instabilitatea atmosferică se va accentua, astfel că vor fi perioade cu înnorări, averse torențiale (în general 10 - 15 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale în jurul a 50 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1 - 4 cm). Temperatura maximă va fi cuprinsă între 29 și 31 de grade.
Municipiul București se află sub o avertizare Cod roșu de caniculă în intervalul 29 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00, respectiv sub o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, pe parcursul zilei de 1 iulie. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Asociația 21 Decembrie 1989 îi cere președintelui să inițieze deconspirarea poliției politice, printr-o bază de date online
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în
Bistrița-Năsăud: Bărbat rănit grav, la o unitate de prelucrare a lemnului din Lunca Ilvei
Echipajele SMURD au intervenit joi dimineață pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat care a fost prins într-un utilaj, la o unitate de prelucrare a lemnului din comuna Lunca Ilvei, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. La locul solicitării au fost direcționate un echipaj de prim aj
UPDATE Suceava: O persoană a decedat în urma accidentului de la Volovăţ
O femeie a decedat în urma accidentului rutier produs joi dimineaţă în localitatea Volovăţ din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. UPDATE ORA 09.07 Suceava: O persoană a decedat în urma accidentului de la Volovăţ O femeie a dec
Bacău: Doi oameni găsiți carbonizați într-o locuință din Lespezi cuprinsă de un incendiu
Doi oameni au fost găsiți carbonizați într-o locuință din satul Lespezi, comuna Gârleni, care a fost cuprinsă, joi dimineață, de un incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La fața locului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. 'Ince
Alba: Urși observați în Aiud și Cugir; au fost emise mesaje RO-ALERT
Un urs a fost observat miercuri seara în municipiul Aiud și un altul în orașul Cugir, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Alba. Potrivit reprezentanților IJJ Alba, în zonele în care au fost văzuți cei doi urși se deplasează de urgență câte un echipaj al Jandarmeriei, echipate corespunzător pentru a
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Alba: Circulația deviată de pe A1 prin nodul rutier Sebeș, în urma răsturnării cisternei încărcată cu acid sulfuric
Circulația pe A1 pe sensul de mers Deva - Sibiu a fost deviată miercuri seara prin nodul rutier Sebeș, situat la kilometrul 304, în urma accidentului produs la kilometrul 299, după ce o cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, miercuri seara
Alba: Cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată într-un accident pe A1; șoferul a rămas încarcerat
O cisternă încărcată cu acid sulfuric a fost implicată într-un accident produs, miercuri seara, pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș-Sibiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. La locul accidentului intervin pompieri din Alba și un echipaj CBRN din cadrul ISU Sibiu.
Sector 2: Proiect privind grădini, activități educaționale și promovarea economiei circulare
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte organizații din România, Italia, Polonia, Grecia, Spania,
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepționate la termen, PMB pierde finanțarea
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică opțiunea de a iniția simultan mai multe proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai prin faptul că infrastructura era 'aproape inutilizabilă', iar primăria riscă să piardă finanțarea, în cazul în care lucrările nu sunt încheiate la timp. 'Liniile de tramvai erau apro
MApN: Dronă detectată la nord de localitatea Vîlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de miercuri, o țintă aeriană la nord de localitatea Vîlcove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, două aeronave F16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situ












