REPORTAJ Vâlcea: Peștera Urșilor - o atracție turistică de pe Cheile Bistriței ce impresionează prin dimensiunea portalului
Dintre zecile de peșteri care se găsesc în Parcul Național Buila -Vânturarița, cel mai mic din România, Peștera Urșilor este considerată ca fiind printre cele mai frumoase și accesibile, dar puțin explorate, astfel că administratorii ariei și-au propus ca vara aceasta să revitalizeze zona și să o pună mai bine în valoare.
Peștera Urșilor se află pe unul dintre cele mai spectaculoase și pitorești trasee turistice de pe raza comunei Costești, la câteva sute de metri distanță de mult mai cunoscuta peșteră a Liliecilor sau a Sfântului Grigorie Decapolitul din apropierea Mănăstirii Bistrița, care este și rezervație naturală cu o bogată faună cavernicolă.

Ruta pornește din satul Bistrița, în imediata vecinătate a așezământului monahal, ctitorie de la sfârșitul secolului al XV-lea a boierilor Craiovești, urmează firul tumultuos al râului Bistrița prin cheile pe care le taie între pereții calcaroși ai Muntelui Arnota și continuă apoi prin Cheile Costești, până în satul Pietreni.
'O parte din acest traseu face parte și dintr-un traseu tematic - Porțile Parcului Național Buila-Vânturarița: natură și spiritualitate l-am numit noi - un traseu care pleacă din Cheile Bistriței și ajunge în Cheile Costești, pe cealaltă vale. Turistul poate să vadă și natură, dar are parte și de obiective turistice antropice. Plecare este din apropierea Mănăstirii Bistrița, la câțiva kilometri de Mănăstirea Arnota, iar în Pietreni, în satul unde se finalizează traseul de ecoturism, se poate vizita Schitul 44 de Izvoare. Ca obiective naturale, putem vedea primăvara ghiocei - este chiar o poiană cu ghiocei în zona Priboi - garofița de stâncă și, dacă suntem norocoși, chiar și animale mari, cum ar fi capra neagră spre exemplu', ne explică Magdalena Popescu, biolog în cadrul Administrației Parcului Național Buila-Vânturarița și ghidul nostru pentru o zi.

La Peștera Urșilor se ajunge după aproximativ un kilometru de la intrarea pe Cheile Bistriței. Săpată de apă în peretele stâncos, caverna nu prezintă însă structuri minerale spectaculoase, dar oferă alte atracții deosebite pentru speologi și pentru turiști, impresionantă fiind în special dimensiunea portalului, spun reprezentanții Parcului Național.

'La Peștera Urșilor este impresionantă intrarea, care este foarte înaltă, de 35 de metri. Galeria nu este foarte mare, nu are decât vreo 400 de metri care se pot parcurge cu ușurință, după care se îngustează. A fost săpată de râul Bistrița și nu are stalactite și stalagmite, iar colonii de lilieci nu prea sunt. Sunt doar câteva exemplare răzlețe, pe perioada verii, care se adăpostesc aici. Ce caută turiștii? Cred că în primul rând ineditul. De obicei nu vin aici cu ghid, vin singuri. Sunt puțini cei care solicită însoțire și li se pare așa, o experiență inedită, să exploreze o peșteră. Sunt apoi o mulțime de microorganisme care pot fi studiate. Fauna cavernicolă e foarte interesantă și puțin studiată, plus că și microclimatul peșterii bănuiesc că prezintă interes', adaugă biologul parcului vâlcean.
Accesul către peșteră se face pe o potecă ce urcă aproximativ 50 de metri față de nivelul râului și, în prezent, este destul de anevoios pentru vizitatorii care nu sunt echipați cel puțin cu bocanci, întrucât balustrada din lemn s-a rupt și există pericol de alunecare.

Administratorii parcului spun că au în plan ca vara aceasta să refacă zona pentru a crește numărul vizitatorilor la acest important obiectiv turistic al zonei.
'Poteca a fost amenajată în urmă cu câțiva ani buni și necesită lucrări de reparație. Ne propunem în vara aceasta să reparăm treptele și mâna curentă pe potecă, într-un parteneriat între administrația parcului și Asociația Kogayon. Este un obiectiv vizitat din zonă și oamenii urcă frecvent la această peșteră. Sunt câteva sute de turiști care ajung vara în această zonă, iar unul dintre motivele pentru care am preferat să atragem traficul turistic la această peșteră a fost faptul că în Peștera Liliecilor sunt multe colonii de lilieci și ne dorim să le dăm puțină liniște ca să se refacă numărul lor', a mai spus Magdalena Popescu.

În interiorul peșterii s-au descoperit și vestigii istorice ce datează încă din Neolitic și până în perioada medievală, dar și fosile de urși preistorici (Ursus spelaeus), de unde probabil vine și denumirea ei.

Parcul Național Buila-Vâturarița a fost înființat în 2004, are o suprafață de 4.186 de hectare și este situat în sudul Munților Căpățânii, pe raza localităților Băile Olănești, Bărbătești și Costești.
Turiștii au la dispoziție mai multe trasee turistice și tematice, precum și numeroase zone de escaladă pe cheile pe care, de-a lungul timpului, râurile Bistrița, Costești, Cheia și Olănești le-au săpat în munte, între acestea Cheile Bistriței remarcându-se ca fiind cel mai îngust canion de calcar din țară.
De asemenea, în Parcul Național Buila-Vânturarița sunt aproximativ 100 de peșteri, dintre care zece sunt declarate arii protejate în baza Legii 5/2000, plus numeroase rezervații naturale, între care Muzeul Trovanților tot în comuna Costești sau Mlaștina Mosoroasa din stațiunea Băile Olănești. AGERPRES/(AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Băluță: Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi că administrația locală a atras peste 455 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și peste cinci miliarde de euro din fonduri europene. ''Prin PNRR, Sectorul 4 adus în România în economia națională peste 455 de milioane de euro. As
Bihor: Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh de energie în 2025, în ciuda secetei
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
Ciprian Ciucu și ambasadorul Thailandei au discutat despre potențiale programe educaționale în comun
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și ambasadorul Thailandei în România, Phuchphop Mongkolnavin, au discutat, joi, despre posibilitatea dezvoltării unor programe educaționale comune, inclusiv schimburi de studenți și de bune practici între București și Bangkok. Potrivit Primăriei Municipiului București (PMB), care
Dâmbovița: Ministrul Muncii, Florin Manole, a vizitat patru centre sociale din județ
Ministrul Muncii, Florin Manole, a fost prezent, joi, în Dâmbovița, unde a vizitat patru centre sociale realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ''Am primit în Dâmbovița vizita ministrului Muncii, Florin Manole, alături de care am vizitat patru centre sociale realizate prin PNRR și am vă
Bihor: ABA Crișuri investește peste 650 de milioane de lei în lucrări hidrotehnice și combaterea secetei
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și conservarea biodiversității, activitate pentru care prefectul județului,
Iași: Președintele CJ acuză Ministerul Sănătății că blochează proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași consideră că ministru
Timiș: DRDP Timișoara are pregătite stocurile de material antiderapant și utilajele pentru iarna 2026-2027
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în jurisdicție, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, în sezonul
Sibiu: Focar de pestă porcină africană în Veseud, au fost delimitate zonele de protecție și supraveghere
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) într-o gospodărie din localitatea sibiană Veseud, comuna Slimnic, informează, joi, Prefectura Sibiu. 'Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (CLCB) - Unitatea Locală de Decizie (ULB), condus de prefectul județului Sibi
Accident feroviar în Toledo/FADERE face apel la românii din Spania să doneze sânge pentru victime
Federația Asociațiilor de Români din Europa - FADERE își exprimă solidaritatea cu familiile victimelor gravului accident feroviar produs în apropierea localității Urda, provincia Toledo, și lansează un apel către comunitatea românească din Castilla-La Mancha și din zonele apropiate să se mobilizeze pentru donarea de sânge. Potrivi
Timiș/Administrator Colterm: Prețul mare la gaz, nejustificat; RomGaz și TransGaz sunt și servicii sociale pentru spitale și școli
Administratorul special al companiei de termoficare publică a municipiului Timișoara Colterm, Cristian Amza, a declarat, joi, că în depozit există cantități suficiente de cărbune pentru a asigura încălzirea în actualul sezon rece, dar probleme sunt la aprovizionarea cu gaz. El a cerut intervenția Guvernului și a punctat că cr
Bihor: Soluții pentru combaterea secetei în județ - stocarea apei în canale, bazine agricole și rezervoare flexibile
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu Gligor. Reutilizarea canalelor de dese
Accident feroviar în Toledo/ Un român rănit a primit îngrijiri medicale; nu este internat
Un român a suferit răni după ciocnirea celor două trenuri din Toledo, a primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să parcurgă investigații medicale suplimentare în cursul zilei de joi, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE subliniază că, până la acest moment, autoritățile spaniole nu au noti
Prahova: Explozie neurmată de incendiu într-o locuință din Gorgota; un bărbat a fost rănit
Un bărbat de 53 de ani a fost rănit, joi, după ce la o locuință din comuna prahoveană Gorgota a avut loc o explozie neurmată de incendiu, informează ISU Prahova. 'O explozie neurmată de incendiu s-a produs în această dimineață într-o locuință din comuna Gorgota, sat Fânari. În urma exploziei, un bărbat în vârstă de 53 de
REPORTAJ Tulcea: Punctele de gastronomie locală reclamă legislația caducă din domeniu
Lipsa armonizării legislației românești cu cea europeană este principala problemă semnalată de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 (IP-M23) în funcționarea punctelor de gastronomie locală (PGL), memorandumul care va fi transmis autorităților naționale în urma discuțiilor purtate miercuri, în satul Mila 23, Delta Dunării, pe acest subiect prezentân
Județul Harghita, inclus în topul celor mai bune povești de turism sustenabil din lume
Județul Harghita a fost inclus în selecția TOP 100 Stories 2026 a organizației Green Destinations, cu programul de dezvoltare turistică ce promovează patrimoniul gastronomic, produsele locale și tradițiile comunitare ca resurse pentru dezvoltarea turismului sustenabil, a informat, joi, Visit Harghita. Distincția face parte dintr-o iniția








