VIDEO Harghita: Păsările din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, monitorizate de specialiști; a fost identificată o pereche de buhe
Monitorizarea păsărilor și protejarea habitatelor acestora reprezintă unele dintre cele mai importante activități desfășurate în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, specialiștii reușind să identifice chiar și o pereche de buhe, o specie rară de răpitoare de noapte.
Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că activitățile de monitorizare se desfășoară pe tot parcursul anului și includ observații directe, identificarea speciilor după sunet, utilizarea camerelor de monitorizare și colectarea de date din teren.
De mare ajutor sunt inclusiv aplicațiile moderne de recunoaștere a sunetelor pentru identificarea speciilor.
În cazul unor specii precum cocoșul de munte, monitorizarea este realizată în special primăvara, în perioada ritualurilor de împerechere, când masculii pot fi observați în zonele de 'rotit'.
Activitatea de monitorizare are loc, însă, și în timpul sezonului rece, întrucât sunt specii de păsări, cum ar fi ierunca, ciocănitoarea sau bufnița, care sunt active și pe timpul iernii.
Potrivit directorului Parcului, cu ajutorul camerelor de supraveghere s-a reușit identificarea pe teritoriul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș a unei perechi de buhe (Bubo bubo - denumirea științifică - n.r.), cea mai mare bufniță din Europa și cea mai mare pasăre răpitoare de noapte de pe continent.
Descoperirea este considerată importantă deoarece imaginile surprinse de camerele de monitorizare confirmă nu doar prezența speciei, ci și faptul că aceasta cuibărește în parc. Specialiștii au observat inclusiv un exemplar juvenil, semn că perechea are pui.
'Am identificat pe camere că avem o specie de buhă, Bubo bubo, care este o specie destul de rară în România. Estimările arată că există în țară între 100 și 300 de perechi și, cu siguranță, o pereche din cele 300 este în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Este cea mai mare specie de bufniță din Europa. (...) Știam de existența ei, am auzit sunetul, dar nu știam dacă e un individ care e trecător prin zonă sau cuibărește. Acum suntem convinși că perechea cuibărește, pentru că am văzut și un juvenil, ceea ce înseamnă că perechea respectivă are și pui', a explicat Hegyi Barna.

Potrivit acestuia, buha este extrem de sensibilă la deranjul produs de oameni, mai ales în perioada de cuibărire, iar activități precum deplasările cu ATV-uri sau motociclete în zonele stâncoase și izolate pot determina păsările să abandoneze cuibul.
De asemenea, și cocoșul de munte este sensibil la deranj, căutând zone greu accesibile, liniștite, pentru a cuibări și a-și crește puii.
'Este o specie care este foarte sensibilă la deranj, la schimbările habitatului, la deranjul produs de om sau de activitățile umane. Am găsit cuiburi în zonele unde au fost doborâturi de vânt. Deci, arborii au fost doborâți, dar având în vedere că era zona de protecție în parc, arborii nu au fost exploatați. Și atunci, în zona aceea, fiind foarte greu accesibilă, și-au găsit locul. Și zonele respective pot fi adăpost pentru unele specii care necesită liniște și protecție pentru puii lor', a mai arătat directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș.

O componentă a activităților de conservare derulate în parc o reprezintă și instalarea de cuiburi artificiale pentru speciile care depind de scorburile arborilor bătrâni.
Peste 150 de astfel de cuiburi au fost deja amplasate în parc, iar administrația intenționează să monteze alte câteva sute în cadrul unui proiect viitor.
Cuiburile sunt de mai multe dimensiuni și sunt folosite de diferite păsări, începând de la bufnițe până la speciile mici, cântătoare.

De asemenea, o altă activitate importantă derulată de administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș o reprezintă și inelarea păsărilor.
Hegyi Barna a subliniat că în fiecare toamnă sunt organizate tabere de educație ecologică dedicate copiilor și tinerilor din comunitățile aflate în vecinătatea parcului, unde sute de participanți pot observa cum păsările sunt capturate temporar, identificate, inelate și apoi eliberate.
Datele obținute oferă informații științifice valoroase despre migrație, supraviețuire și comportamentul acestor specii.

Potrivit sursei citate, monitorizarea constantă îi ajută pe specialiști să identifice speciile care trăiesc în parc, chiar și cele rare sau vulnerabile, și să protejeze zonele care reprezintă habitatul acestora.
Informațiile colectate sunt introduse într-o bază de date digitală și sunt folosite inclusiv atunci când sunt analizate proiecte sau investiții care ar putea afecta habitatele naturale din parc.

'Când cineva vrea să facă 'o dezvoltare' într-un parc național, să construiască ceva și legea nu permite, tot timpul primim această întrebare: 'dar voi ce protejați acolo?' Și atunci, cu un click, putem să arătăm speciile de plante, de mamifere, de păsări care au fost identificate în zonă. (...) Există deja reglementări care limitează, în anumite zone, construcțiile și activitățile umane din Parcul Național, însă aceste reglementări sunt contestate în mod constant de cei care doresc extinderea activităților umane și spun că au fost în zonă de mai multe ori și nu au văzut decât iarbă. Și, de aceea, avem o bază de monitorizare a biodiversității și o bază de date care susțin aplicarea acestor legi', a conchis Hegyi Barna. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla
MAE: Până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot
Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri că, până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot în largul Insulei Mykonos.
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. 'Ana Maria Brânză se întâlnește cu publicul la o dezbatere despre sport, Piața Revoluției găzduiește un muzeu interactiv î
Harghita: Președintele Asociației Safety Bike îi încurajează pe motocicliști să participe la cursurile de conducere defensivă
Președintele Asociației Safety Bike din Miercurea-Ciuc, Forró Botond, îi încurajează pe motocicliști să participe la cursuri de conducere defensivă, pentru a evita situațiile care îi pun în pericol, în contextul în care numărul posesorilor de premise pentru motociclete este în creștere în județul Harghita.
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z
Bacău: Băiețelul în vârstă de 4 ani din Dofteana, dispărut joi, a fost găsit decedat în albia Trotușului
Băiețelul în vârstă de 4 ani, din localitatea Dofteana, care a dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat, vineri, în albia râului Trotuș, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'În urma cu câteva minute, echipele de căutare au găsit minorul, din păcate, decedat, în albia râului Tr
Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul
Harghita: Aproximativ 350 de elevi au participat la activități de educație ecologică dedicate berzei albe (GALERIE FOTO)
Aproximativ 350 de elevi au participat, în ultimele luni, la activități de educație ecologică, monitorizare, creație și învățare prin experiență dedicate berzei albe și biodiversității locale, în cadrul proiectului 'Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă', derulat de Asociația Project Bag în Bazinul Ciucului de Jos
Sălaj: Cerb accidentat mortal după ce a intrat pe carosabil; o tânără a ajuns la spital
Un cerb a fost accidentat mortal, vineri dimineața, în afara localității Benesat, după ce a ajuns pe partea carosabilă și a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, mașina a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sens opus, iar tânăra de 21 de ani aflată la volan a fost transportată la s








