UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a întins pe o suprafață de aproximativ 800 de mp (amprentă la sol) afectând trei case de locuit și șase anexe gospodărești', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
Potrivit sursei citate, trei persoane au suferit atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.
Incendiul a izbucnit din cauza unui 'scurtcircuit produs la un cablu electric defect', a mai precizat reprezentanta ISU Sibiu.
***ORA15:52 Sibiu: Trei case afectate de incendiu la Șura Mică
Pompierii au reușit, sâmbătă, să localizeze un incendiu care a afectat trei case și două anexe, în localitatea Șura Mică, unde nimeni nu a fost rănit, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă, precum și un echipaj SMURD.
'La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifestă violent, cu flacără și degajări mari de fum, la trei imobile și două anexe', a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
Potrivit sursei citate, pompierii sting focarele și limitează pagubele. De asemenea, urmează să fie stabilită cauza probabilă de izbucnire a incendiului. AGERPRES/(AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editori online: Andreea Lãzãroiu, Alexandru Cojocaru)
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă detectată în proximitatea localității Vâlkove, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă a fost detectată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în proximitatea localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Hunedoara: Doi tineri, decedați în urma unui accident rutier la Petroșani
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara. La intervenție au fost
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla
MAE: Până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot
Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri că, până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot în largul Insulei Mykonos.
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. 'Ana Maria Brânză se întâlnește cu publicul la o dezbatere despre sport, Piața Revoluției găzduiește un muzeu interactiv î
Harghita: Președintele Asociației Safety Bike îi încurajează pe motocicliști să participe la cursurile de conducere defensivă
Președintele Asociației Safety Bike din Miercurea-Ciuc, Forró Botond, îi încurajează pe motocicliști să participe la cursuri de conducere defensivă, pentru a evita situațiile care îi pun în pericol, în contextul în care numărul posesorilor de premise pentru motociclete este în creștere în județul Harghita.
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z
Bacău: Băiețelul în vârstă de 4 ani din Dofteana, dispărut joi, a fost găsit decedat în albia Trotușului
Băiețelul în vârstă de 4 ani, din localitatea Dofteana, care a dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat, vineri, în albia râului Trotuș, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'În urma cu câteva minute, echipele de căutare au găsit minorul, din păcate, decedat, în albia râului Tr
Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul








