Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai acestei structuri.
'Ne luăm rămas-bun, cu profund regret și tristețe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștilei, la doar 35 de ani', este mesajul postat pe paginile de Facebook ale IGSU și ISU Brașov.
Conform sursei citate, acesta a fost încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Brașov, fiind 'unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit'.
'Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă', se mai arată în mesaj.
Șeful formației Bușteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu, a precizat anterior, pentru AGERPRES, că victima făcea parte dintr-un grup de trei persoane aflate la schi offpiste.
Celelalte două persoane au fost preluate de către salvamontiști pentru a fi coborâte de pe munte, a menționat Frusinoiu. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara; o persoană a fost lovită de un tren internațional
Un incident în urma căruia un tren internațional de călători, operat de CFR Călători, a lovit o persoană a avut loc sâmbătă seara în stația București Nord, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În această seară, în jurul orei 18:30,
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, alerta aeriană a încetat pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava. Inițial, MApN a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană
Radu Oprea, despre dronele intrate în spațiul aerian național: Acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a transmis, sâmbătă seară, după pătrunderea neautorizată a două drone în spațiul aerian național, că acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare, prioritare fiind protejarea populației și a spațiului aerian național. 'Sunt la curent cu evoluția situației de securi
MApN: A fost emisă alertă aeriană pentru județul Suceava
O alertă aeriană a fost emisă sâmbătă seară și pentru județul Suceava, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județul Suceava, fiind transmis mesaj RO-ALERT la 18:44', precizează sursa citată într-o informare pe Facebook. Anterior, alerte aeriene au fost e
Iași: Spațiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecționată pe Aeroportul 'Ștefan cel Mare' de la Suceava
Spațiul aerian al județului Iași a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa care ar fi trebuit să ajungă de la Eindhoven a fost redirecționată către Aeroportul Internațional 'Ștefan cel Mare' din Suceava. Directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, a declarat pentru AGE
MApN: Alerte și în județele Botoșani și Bacău; o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, că o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național dinspre Republica Moldova, fiind emise alerte și pentru județele Botoșani și Bacău. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județele Botoșani și Bacău, fiind transmise mesaje RO-ALER
MApN anunță extinderea alertei aeriene; mesaj RO-ALERT pentru populația județului Vaslui
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, extinderea alertei aeriene, fiind emis mesaj RO-ALERT și pentru populația județului Vaslui cu privire la posibila incursiune a unei drone. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația județului Vaslui, fiind transmis mesaj RO-ALERT la ora 17:53',
Mesaj RO-ALERT în Iași și Neamț despre posibilă incursiune de dronă, după ce a fost detectată de radarul MApN
Locuitorii din județele Iași și Neamț au primit un mesaj prin sistemul RO-ALERT privind posibila incursiune a unei drone, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care zbura la 10 km de granița cu Republica Moldova. Populația este sfătuită să se adăpostească în beciuri sau în adăpo
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Salvamont Prahova: Toate traseele montane de altitudine închise din cauza vremii
Toate traseele montane de altitudine din Prahova sunt închise în contextul condițiilor meteorologice actuale și al evoluției prognozate, a anunțat, sâmbătă, Salvamont. 'Iarna și-a intrat în drepturi în masivele montane din Prahova, iar condițiile meteorologice fac deplasarea pe traseele de altitudine extrem de dificilă și peri
Gorj: Se închide circulația rutieră pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza zăpezii
Circulația rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului al DN 67C Transalpina, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în zonă ningând. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției Regiona
INHGA: Cod portocaliu de viituri pe râuri din județele Gorj și Mehedinți, duminică și luni
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundații, cu depășiri ale Cotelor de apărare, valabilă duminică și luni pe trei râuri din Oltenia și Banat. Potrivit hidrologilor, în intervalul 1 noiembrie, ora 12:00 - 2 noiembrie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri imp
Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat
Amenajările pentru Târgul de Crăciun încep luni; PMB: Va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin
Amenajările pentru Târgul de Crăciun București, care se va întinde pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, vor începe luni, în Piața Constituției, urmând să fie impuse și restricții de circulație în zonă. 'De luni seara, începem amenajările: montăm 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din
Sondaj Avangarde: 78% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
Mai mult de trei sferturi (78%) dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit unui sondaj Avangarde, realizat în perioada 21 - 26 octombrie. Conform cercetării, doar 16% dintre cei intervievați consideră că România se îndreaptă către o direcție bună, iar 6% nu au răspuns sau nu știu.







