DSU, despre Mircea Lucescu: Legenda nu moare; se așază în inimile noastre pentru totdeauna
Mircea Lucescu a fost omul care a transformat emoția în forță, care a ridicat echipe, dar mai ales oameni, a fost vocea calmă din momentele grele, inspirația din spatele victoriilor și demnitatea din spatele fiecărei înfrângeri - declară reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
''Unele vești opresc timpul pentru o clipă. Astăzi, România își pleacă fruntea în fața unei pierderi greu de cuprins în cuvinte. Mircea Lucescu a plecat dintre noi, lăsând în urmă nu doar performanțe, ci o moștenire de suflet. A fost omul care a transformat emoția în forță, care a ridicat echipe, dar mai ales oameni. A fost vocea calmă din momentele grele, inspirația din spatele victoriilor și demnitatea din spatele fiecărei înfrângeri. Pentru mulți dintre noi, nu a fost doar un nume. A fost o stare. O trăire. O mândrie. Astăzi, nu ne luăm rămas-bun doar de la un antrenor, ci de la o parte din ceea ce ne-a făcut să credem, să sperăm, să simțim împreună. În aceste momente de profundă tristețe, transmitem întreaga noastră compasiune familiei și tuturor celor care i-au fost aproape. Drum lin, maestre! Legenda nu moare. Se așază în inimile noastre pentru totdeauna'', este mesajul DSU la moartea lui Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a murit marți, la Spitalul Universitar de Urgență București. Avea 80 de ani. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă/Facebook
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cod galben și Cod portocaliu de averse și vijelii în mai multe zone, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o serie de atenționări Cod galben și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii, valabile până joi dimineața în mai multe zone din țară. Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de mar
Bihor: Noua biserică de la Schitul Vârtop, inaugurată în prezența credincioșilor din mai multe județe
Noua biserică a Schitului Vârtop din Munții Apuseni, aparținând de Mănăstirea Izbuc, a găzduit prima slujbă oficiată după finalizarea construcției și ceremoniile dedicate sărbătorii Sfântului Ilie, evenimente la care au participat sute de credincioși din Bihor și din alte județe. Potrivit unui comunicat al Episcopiei ortodoxe, prima liturghie
Incendiu la bordul unei nave sub pavilion Liberia, aflată la 14 mile marine de Sf. Gheorghe; 3 persoane rănite
Un incendiu s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul navei Gas Lisbon, sub pavilion Liberia, aflată la o distanță de 14 mile marine de Sf. Gheorghe, toți cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, iar trei persoane rănite au fost transportate în Portul Sulina, unde au fost preluate de echipajele medicale, informează Autoritatea Na
DSU: Pagube produse de vremea rea în 20 de localități din cinci județe și în municipiul București
Vremea rea a produs pagube în 20 de localități din județele Bacău, Buzău, Ilfov, Prahova, Vaslui și în municipiul București, unde pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din case, curți, beciuri și au îndepărtat copacii căzuți. 'Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 42 case, 54 curți, 16 beciuri, îndepăr
Sibiu: Trafic reluat pe DN 7 Valea Oltului, în zona Lazaret
Traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN 7 Valea Oltului, în zona Lazaret, unde o stâncă s-a desprins și a căzut pe un autoturism, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 71 de ani, pasager în autoturism, a decedat. Șoferița, o femeie de 36 de ani din munici
Maramureș: Trenul Mocănița, cicloturismul și bisericile din lemn, preferate de turiști în vacanța de vară
Pensiunile rurale, trenul Mocănița și cicloturismul rămân printre cele mai tentate oferte de vacanță pe durata verii pentru românii sau străinii care aleg Maramureșul ca destinație, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima. 'Majoritatea
UPDATE Sibiu: Bărbatul aflat în autoturismul peste care a căzut o stâncă pe Valea Oltului a decedat
Bărbatul în vârstă de 71 de ani, aflat în autoturismul peste care a căzut o bucată de stâncă, pe DN 7 - Valea Oltului, în zona localității Lazaret, a decedat, au anunțat marți reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Neamț: Șase răniți, între care trei copii, în urma accidentului produs DN 2 (E 85), la Săbăoani
Șase persoane, între care trei copii, au fost rănite în urma accidentului rutier care s-a produs, luni seara, pe DN 2 (E 85), în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. În accident au fost implicate un autoturism și un autocamion încărcat cu butelii. La fața locului au
Sibiu: Femeia aflată în mașina lovită de tren pe strada Maramureșului a refuzat transportul la spital
O femeie în vârstă de 50 de ani, aflată în autoturismul lovit de un tren, marți, pe strada Maramureșului din municipiul Sibiu, a refuzat transportul la spital, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Femeia, care era conștientă, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului. La fața locului au inter
Mașină lovită de tren în municipiul Sibiu; o persoană este rănită
Un autoturism a fost lovit de un tren, marți, în municipiul Sibiu, iar o persoană primește îngrijiri medicale la fața locului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, persoana asistată medical este conștientă. Incidentul a avut loc pe strada Maramureșului din municipiul Sibiu.
Prahova: Zece localități - afectate de inundații; apa a intrat în zeci de case și curți
Zece localități din județul Prahova au fost afectate în ultimele 24 de ore de inundații, în teren acționând peste 200 de pompieri în sprijinul populației. Conform datelor comunicate, marți, de Inspectoratul pentru Situații
IGSU: Furtunile de luni au produs pagube în 14 localități din județele Prahova, Bacău și Vaslui
Fenomenele hidrometeorologice periculoase au produs, luni, pagube în 14 localități din trei județe - Bacău, Prahova și Vaslui, la momentul actual fiind încă în desfășurarea intervenții pentru evacuarea apei din gospodării și îndepărtarea aluviunilor în localități din Prahova, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I
Maramureș: Comuna Băiuț a primit de la Guvern statutul de sat specializat, care va sprijini dezvoltarea turismului local
Comuna Băiuț a primit din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului documentele care atestă recunoașterea comunei cu sate specializate, fapt care sprijină turismul local, a declarat, luni seara, pentru AGERPRES, primarul Loredana Krisztiana Bertoti. ''A fost o mare surpriză pentru noi să primim cele
Prahova: Șeful DSU, Raed Arafat, s-a deplasat în zonele afectate de inundații (GALERIE FOTO)
O delegație a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), condusă de secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, șef al DSU, dr. Raed Arafat, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), s-a deplasat luni în zonele afectate de inundații din județul Prahova.
MAE/ Atenționare de călătorie: Italia - grevă la nivel național în transportul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că marți, între orele 00:00 - 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național, care va afecta transportul aerian. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, va f













