Mureș: Reciclarea devine smart în municipiul reședință prin 200 de eco-insule digitalizate, achiziționate cu fonduri PNRR
Primăria Târgu Mureș a anunțat, vineri, că reciclarea devine smart pe raza municipiului, prin cele 200 de eco-insule digitalizate care urmează să fie puse în funcțiune până în vara acestui an, în cadrul unui proiect realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
'Primăria Municipiului Târgu Mureș anunță un nou pas important în modernizarea serviciilor publice și în creșterea calității vieții urbane: punerea în funcțiune a celor 200 de eco-insulelor digitalizate, un sistem modern de colectare selectivă a deșeurilor, adaptat standardelor actuale de mediu (...). În această etapă, o parte dintre eco-insule sunt deja funcționale, iar procesul de distribuire a cartelelor continuă. Până în vara acestui an, întregul sistem va deveni operațional la nivelul municipiului', a arătat Primăria Târgu Mureș, într-un comunicat de presă.
Municipalitatea a încurajat cetățenii să utilizeze corect aceste pubele și să contribuie activ la protejarea mediului și la menținerea curățeniei în oraș.

Sursa foto: Primăria Tg Mureş
'Accesul la eco-insule se realizează pe bază de cartelă, distribuită gratuit prin intermediul asociațiilor de proprietari, sau în format digital, prin aplicația mobilă - Techbolide WeCollect. Fiecare apartament beneficiază de o cartelă, ce poate fi folosită pe maximum 4 dispozitive. Fiecare eco-insulă deservește aproximativ 200 de apartamente, sistemul include containere separate pentru: hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodegradabil și rezidual. Eco-insulele sunt alimentate cu energie solară și monitorizate digital, permițând intervenții rapide atunci când este necesar', a precizat Primăria Târgu Mureș.
Eco-insulele vor funcționa cu un regim strict de utilizare, în sensul că sticlele și borcanele trebuie clătite înainte de reciclare, iar pentru deșeurile menajere și biodegradabile se recomandă utilizarea sacilor de maximum 40 de litri.
Primăria Târgu Mureș a solicitat populației să respecte indicațiile afișate pe fiecare container și a comunicat modul de utilizare, precum și anumite semnale utile de care beneficiarii trebuie să țină cont în timpul exploatării eco-insulelor. AGERPRES / (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: O clădire abandonată din Nădlac va fi transformată în laboratoare școlare, printr-o investiție de 15 milioane de lei
O clădire abandonată de două decenii, aflată în centrul orașului Nădlac, va fi modernizată pentru amenajarea a șase laboratoare școlare moderne, de care vor beneficia 600 de elevi de la liceul din oraș, proiect în valoare de 15 milioane de lei. Primarul orașului Nădlac, Mircea Onea, a anunțat miercuri, într-o conferință de pr
Cod Galben de viituri și posibile inundații locale în șapte județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de viituri și posibile inundații locale în județele Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, valabilă de miercuri, ora 13:00, până joi, ora 9:00. Ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării, s
Maramureș: Festival organizat pentru încurajarea și susținerea crescătorilor de bivoli în comuna Suciu de Sus
Comuna Suciu de Sus, renumită în județul Maramureș pentru numărul mare al crescătorilor de bivoli și pășunile întinse, va organiza un festival al bivolului pentru a încuraja și susține crescătorii de animale, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Ionel Todoran. ''Localnicii din comună erau renumiți pentru cre
ANM: Trei atenționări Cod galben de caniculă, vânt puternic și averse torențiale, pe parcursul zilei de miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenționări Cod galben de caniculă, intensificări ale vântului, precum și perioade de instabilitate atmosferică și averse torențiale, valabile în mai multe regiuni ale țării pe parcursul zilei de miercuri. Primul Cod galben este valabil în intervalul orar 10:00 - 21:00
Viceprimarul Sectorului 6 Mihaela Ștefan a inițiat un proiect pentru organizarea unui târg de carte în aer liber
Viceprimarul USR al Sectorului 6, Mihaela Ștefan, a inițiat un proiect pentru organizarea primului târg de carte în aer liber din sector, ''Grădina cu cărți'', prin care cartea și cultura ajung mai aproape de locuitorii cartierelor din această zonă. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis miercuri,
Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat
Aproximativ 80 de tone de furaje au ars, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui incendiu care a avut loc în comuna Ungureni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, peste 200 de baloți de furaje au fost cuprinși de flăcări, iar focul ar fi fost pus inten
Dâmbovița: Cinci persoane decedate într-un accident pe DN 61; vinovat - un tânăr de 20 de ani, fără permis
Cinci persoane au decedat în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident pe DN 61, în afara localității Corbii Mari, după ce un tânăr de 20 de ani, fără permis, a acroșat cu mașina pe care o conducea trei pietoni, apoi s-a răsturnat cu autoturismul, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
UPDATE/IPJ Brașov: Șoferul care a intrat pe trotuar în grupul de pietoni are 50 de ani; nu e exclusă o cauză medicală
Conducătorul auto care a intrat cu mașina, un Duster, într-un grup de pietoni aflați pe trotuar, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, doi dintre aceștia decedând, are 50 de ani, iar polițiștii cercetează inclusiv o posibilă situație medicală a acestuia pentru stabilirea cauzei accidentului, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Jud
Sector 1: Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu' intră în reabilitare
Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu', de la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Monetăriei, intră în reabilitare, au anunțat, marți, reprezentanții Primăriei Sectorului 1. Instituția de învățământ, construită în 1896, este fosta Școală comunală Mavrogheni și este clasată ca monument istoric. Gardu
UPDATE Seismologii au revizuit în scădere la 4,3 pe Richter magnitudinea cutremurului produs marți seara în județul Buzău
Seismologii au revizuit în scădere la 4,3 pe Richter, de la 4,5, magnitudinea cutremurului produs marți seara la ora 20:21 în județul Buzău, potrivit datelor afișate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Și adâncimea la care s-a produs seismul a fost revizuită în scădere la 133,2
MApN: Două drone aflate în derivă în Marea Neagră - detonate de scafandrii Forțelor Navale Române
Două sisteme aeriene fără pilot aflate în derivă în Marea Neagră, în proximitatea perimetrului Neptun Deep, au fost distruse controlat, marți, de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, sistemele au fost semnalate în jurul orei 0
Caraș-Severin: Incendiile forestiere continuă în zonele Măru și Rusca Montană
Pompierii militari din județul Caraș-Severin continuă intervențiile în zonele afectate de incendiile de fond forestier din zonele Măru și Rusca Montană, unde au ars circa 90 de hectare de teren, în paralel fiind lichidate și urmărite focarele din Lindenfeld și Parcul Național Domogled, a transmis, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
PMB: Serviciul Concesionări nu are în evidență lucrări pe bd Pallady pentru realizarea cărora s-au înregistrat donații
Serviciul Concesionări și Exproprieri din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) precizează că nu are în evidență lucrări de investiții de utilitate publică derulate pe bulevardul Theodor Pallady pentru a căror realizare să fi fost încheiate acte de donație. Municipalitatea menționează, într-un drept la replică transmis marți AGERPRES,
Constanța: Misiuni de patrulare, monitorizare și supraveghere în zona barjelor scufundate pe Dunăre
Polițiștii constănțeni și cei de la Poliția de Frontieră desfășoară acțiuni de patrulare și supraveghere în zona barjelor scufundate în Dunăre, în apropierea localității Izvoarele, existând suspiciunea că persoane aflate la bordul unei șalupe ar fi încercat să sustragă componente de la acestea. Potrivit unui comunicat de p
Brăila: Premieră - primul județ care a finalizat integral iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunțat, marți, că Brăila este primul județ din România care a finalizat integral implementarea prevederilor legale privind iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene din intravilanul localităților, fiind instalate sisteme LED alimentate prin panouri fotovoltaice la









