UPDATE Bacău: A fost stins incendiul izbucnit în urma exploziei într-un apartament din municipiul Bacău
UPDATE ORA 13:41 Pompierii au reușit să stingă incendiul care a izbucnit, miercuri, în urma unei explozii într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de locuințe din municipiul Bacău, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
Potrivit sursei citate, în urma deflagrației nu au fost afectate alte locuințe din imobil.
'Incendiul este lichidat, se lucrează pentru măsuri complementare', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sublocotenentul Ancuța Socaci.
În urma exploziei și a incendiului care a urmat deflagrației, pompierii au evacuat din bloc 17 adulți și 5 copii.
Două persoane care au suferit intoxicații cu fum și arsuri ușoare au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale, dar au refuzat să fie transportate la spital.
Urmează ca pompierii să stabilească și cauza de producere a exploziei.
La fața locului sunt prezenți și reprezentanți ai societăților care furnizează gaz metan și energie electrică.
ORA 11:16 Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniți și zeci de persoane evacuate
O explozie s-a produs, miercuri, într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de pe strada Pictor Aman, din municipiul Bacău, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
Explozia a fost urmată de un incendiu iar două persoane au suferit arsuri și intoxicații cu fum.
'Au fost evacuați în siguranță 17 adulți și 5 copii, iar doua persoane primesc ajutor medical de urgență pentru intoxicație cu fum și arsuri minore', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sublocotenentul Ancuța Socaci.
Pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje de stingere cu apă și spumă dar și cu o ambulanță SMURD.
De asemenea, la fața locului sunt și echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Au fost anunțați și reprezentanții societăților care furnizează gaz metan și energie electrică.
Potrivit ISU Bacău, misiunea este în dinamică. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Exercițiu desfășurat de pompieri la Liceul Teoretic Videle - elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență (GALERIE FOTO)
Pompierii au desfășurat joi un exercițiu de simulare a unui incendiu cu degajări mari de fum la Liceul Teoretic Videle, ocazie cu care elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență, iar cadrele didactice au testat punerea în aplicare a planului de evacuare și au avut grijă ca fiecare copil să fie în siguranță.
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Maramureș: Investiție de peste 53 milioane lei în primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județ
Primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județul Maramureș a fost recepționat, joi, în prezența autorităților locale și județene din fostul oraș minier Baia Sprie pe teritoriul căruia funcționează. Valoarea investiției derulată prin ADR Nord-Vest a fost evaluată la peste 53 milioane lei și va asigura startul unor afaceri inovative &icir
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra











