Războiul din Ucraina a adus României o vizibilitate mai bună, dar nu și o influență mai mare, este de părere directorul Școlii Doctorale ''Relații Internaționale și Studii Europene'' din cadrul Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca, Gabriela Ciot.

''Se împlinesc patru ani de la declanșarea războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, iar arhitectura de securitate europeană trece printr-o transformare profundă. În acest mediu complex și tensionat, poziția României în cadrul Uniunii Europene și NATO dezvăluie un adevăr fundamental: deși țara noastră ocupă o poziție relevantă în securitatea regională, capacitatea sa de a transforma această proximitate într-o influență strategică reală a rămas limitată. Din perspectivă geostrategică, România a devenit mai vizibilă, dar nu neapărat mai influentă. Marea Neagră nu mai este atât de semnificativă în securitatea euro-atlantică, iar acest lucru este evident din simpla analiză geografică a centrelor de interes global din ultimele luni (Venezuela, Groenlanda, Orientul Mijlociu, Iran)'', a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Ciot.

Potrivit acesteia, însemnătatea operațională s-a menținut, mai ales după militarizarea Crimeei, perturbarea rutelor de aprovizionare maritimă, dimensiunea securitară a coridoarelor energetice sau de transport al cerealelor. Acest context a apropiat România de postura de descurajare și acordare de sprijin logistic, mai ales prin prezența aliaților pe teritoriul său.

Totuși, apropierea geografică nu se traduce automat în leadership strategic.

România face în mod clar parte din Flancul Estic, dar nu a atins încă nivelul de a-și contura agenda strategică, iar contribuția sa rămâne, în primul rând, una de susținere, nu de inițiativă sau direcționare.

''Această distincție devine și mai clară atunci când se examinează absența unei viziuni naționale cuprinzătoare privind Marea Neagră și Gurile Dunării. În ciuda importanței structurale a acestor spații pentru conectivitate și mobilitate militară, Bucureștiul nu a articulat o strategie maritimă și fluvială integrată, capabilă să lege modernizarea navală, dezvoltarea portuară, parteneriatele regionale și inițiativele politice ale UE într-un cadru coerent. Prin urmare, dimensiunea sudică a Flancului Estic a rămas insuficient dezvoltată la nivel conceptual și operațional și insuficient promovată la nivel european și al aliaților NATO. În timp ce statele baltice și Polonia au avansat narațiuni strategice convingătoare, care au ancorat nivelul nordic al Flancului în cadrul planificării NATO și UE, România nu a generat un impuls conceptual echivalent pentru Marea Neagră și bazinul inferior al Dunării. Rezultatul este o asimetrie a atenției strategice: flancul nordic este perceput ca fiind indispensabil din punct de vedere structural, în timp ce flancul sudic este adesea tratat ca fiind relevant din punct de vedere situațional'', consideră profesorul clujean.

Gabriela Ciot afirmă că acest dezechilibru nu este doar o chestiune de percepție externă, ci reflectă o limitare internă a culturii strategice.

''România a avut tendința să presupună că poziția sa geografică se va traduce automat în greutate politică, fără efortul susținut necesar pentru a integra această poziție într-o politică externă și de securitate, sau doctrinele alianței, ori prioritățile de finanțare și planificarea operațională. Geografia oferă oportunități, nu influență. Influența derivă din capacitatea de a produce idei, coaliții și inițiative instituționale pe care alții le adoptă. Prin urmare, România ocupă în prezent o poziție de 'modestie strategică', adică o bună gazdă pentru capacitățile militare aliate și un beneficiar al unei descurajări consolidate, dar nu și un furnizor de securitate și inițiativă strategică la nivel regional. Războiul din vecinătatea estică a făcut mediul strategic al României mai solicitant, dezvăluind în același timp prețul adaptării sale lente. Perioada de automulțumire strategică - de presupunere că alinierea ar fi suficientă - s-a încheiat în mod clar. Într-o ordine de securitate definită de schimbări tehnologice rapide, amenințări hibride și regionalism competitiv, statele care nu inovează strategic, riscă să fie relevante din punct de vedere operațional, dar periferice din punct de vedere politic'', susține universitarul clujean.

Pe de altă parte, pentru România, definirea unei strategii coerente pe termen lung referitoare la Ucraina nu constă doar în formularea unui răspuns simplu legat de turbulențele consecutive războiului și perioadei care îi urmează, ci, mai degrabă, se referă la previzionarea unui viitor în care Ucraina apare ca stat stabil, democratic, cu orientare europeană, rezilient economic, inclusiv social și ancorat în instituțiile euro-atlantice.

''Acest orizont strategic trebuie însă să integreze imperativele securitare, interdependențele economice, culturale, aspecte identitare sensibile, precum și responsabilități care țin de leadershipul regional. În esență, obiectivul României ar trebuie să fie sprijinul în desenarea unei ordini în vecinătate, în care Ucraina nu este o zonă cu un conflict înghețat, ci un partener robust, a cărui stabilitate consolidează securitatea României și aduce stabilitate proiectului european. O Românie care privește strategic trebuie să acționeze pentru a se asigura că abordarea statului ucrainean este incluzivă față de minorități, în special comunitățile vorbitoare de limbă română din Bucovina de Nord și din anumite părți ale Transcarpatiei'', mai precizează Gabriela Ciot.

De asemenea, în opinia sa, cooperarea economică și în domeniul infrastructurii trebuie să fie un alt pilon al strategiei pe termen lung a României. În acest sens, există expresii concrete ale acestui lucru, prin programele de cooperare transfrontalieră finanțate de UE, care reunesc comunitățile și instituțiile românești și ucrainene într-un angajament practic, bazat pe proiecte. Programul Interreg NEXT România-Ucraina sau Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina sprijină cooperarea în domeniul educației incluzive, accesului la asistență medicală, adaptării la schimbările climatice, biodiversității, turismului durabil și îmbunătățirii gestionării frontierelor, toate acestea fiind esențiale pentru promovarea rezilienței în zonele afectate de război și consolidarea structurii sociale de ambele părți ale frontierei.

''Strategia pe termen lung a României față de Ucraina ar trebui să depășească interacțiunile tranzacționale sau sprijinul simbolic și să vizeze construirea unui parteneriat robust, multidimensional, în care implicarea bilaterală să modeleze în mod activ securitatea, reziliența economică și stabilitatea regională. Aceasta înseamnă combinarea cooperării în domeniul apărării cu proiecte economice transfrontaliere specifice, cum ar fi infrastructura comună și inițiativele finanțate de UE, promovând în același timp schimburile educaționale și culturale care consolidează legăturile comunitare de-a lungul frontierei. În plus, România are o oportunitate unică de a utiliza diplomația strategică în domeniul energiei și al resurselor critice, inclusiv coordonarea tranzitului de gaze, a proiectelor de energie regenerabilă și a lanțurilor de aprovizionare cu minerale, vitale pentru industria europeană. Prin integrarea acestor domenii practice și orientate spre viitor, România poate contribui la asigurarea faptului că Ucraina devine o ancoră stabilizatoare în Europa de Est, mai degrabă decât o sursă de fricțiune, consolidând în același timp rolul Bucureștiului ca arhitect proactiv al securității Mării Negre, al dezvoltării durabile și al rezilienței regionale'', mai susține profesoara.

Gabriela Ciot crede că un conflict înghețat la frontiera de est a României nu ar reprezenta pur și simplu un impas militar, ci ar instituționaliza incertitudinea drept caracteristică permanentă a ordinii regionale.

''Pentru România, aceasta ar însemna normalizarea ambiguității strategice în spațiul Mării Negre, persistența presiunii hibride - cibernetică, informațională, economică - și transformarea managementului frontierelor dintr-o funcție tehnică într-o postură de securitate pe termen lung. De asemenea, ar risca devierea resurselor naționale către izolare, mai degrabă decât către dezvoltare, încetinind proiectele de integrare transfrontalieră și slăbind însăși infrastructura de conectare menită să ancoreze stabilitatea. Într-un astfel de scenariu, provocarea ar fi mai puțin legată de apărarea imediată și mai mult de menținerea rezilienței societale și a competitivității economice în condiții de tensiune geopolitică prelungită. O ipotetică victorie a Federației Ruse, chiar dacă este parțială sau reformulată politic, ar altera echilibrul regional în moduri mai structurale. Ar valida revizionismul coercitiv ca instrument viabil, ar crește presiunea asupra coridorului Mării Negre și ar reduce profunzimea strategică pe care România o are în prezent cu o Ucraină independentă. Implicațiile s-ar extinde dincolo de calculele militare, afectând rutele energetice, încrederea investitorilor și credibilitatea garanțiilor euro-atlantice. Într-un astfel de context, România ar fi obligată să opereze într-un mediu strategic mai constrâns, în care costurile descurajării cresc, iar spațiul de manevră diplomatic se restrânge, în special în raport cu Republica Moldova și vecinătatea mai largă'', concluzionează profesorul clujean. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

* Sursa foto: euro.ubbcluj.ro