logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sondaj INSCOP: Peste 50% dintre intervievați consideră Rusia vinovată pentru războiul din Ucraina

Imagine din galeria Agerpres

Peste 50% (54,9%) dintre români consideră că Rusia este vinovată de declanșarea războiului din Ucraina, în timp ce 14,1% indică Ucraina, potrivit celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 28 ianuarie - 6 februarie.

Conform cercetării sociologice, 54,9% dintre cei chestionați sunt de părere că vinovată de declanșarea războiului este Rusia (față de 71,2% în mai 2022 și 49,8% în noiembrie 2023). 14,1% indică Ucraina (față de 4,5% în mai 2022 și 8,8% în noiembrie 2023), 7,7% SUA (față de 10,4% în mai 2022 și 14,6% în noiembrie 2023), 9% Uniunea Europeană (față de 1,7% în mai 2022 și 2,9% în noiembrie 2023) și 3,5% alții. Ponderea nonrăspunsurilor este de 10,8% (față de 8,3% în mai 2022 și 19,4% în noiembrie 2023).

Consideră că Rusia este vinovată de declanșarea războiului mai ales: votanții PSD, PNL și USR, tinerii sub 30 de ani și persoanele de peste 60 de ani, locuitorii din București. Cred că Ucraina este vinovată în special: votanții PSD și AUR, persoanele cu educație primară. Persoanele între 30 și 44 de ani, cei cu educație superioară și angajații din sectorul privat indică SUA într-o proporție mai mare ca restul populației. Mai ales votanții AUR, persoanele între 30 și 44 de ani și cei cu educație primară cred că UE este vinovată de declanșarea războiului, relevă sondajul.

Referitor la 'câștigătorul războiului din Ucraina', 44,5% dintre cei chestionați consideră că Rusia va câștiga (față de 26,1% în mai 2022 și 32,6% în noiembrie 2023), în timp ce 23,4% indică Ucraina (față de 50,3% în mai 2022 și 34,5% în noiembrie 2023). 32,2% nu știu sau nu răspund (față de 23,5% în mai 2022 și 32,9% în noiembrie 2023).

Sunt de părere că Rusia va câștiga războiul mai ales: votanții AUR și tinerii sub 30 de ani. Cred că Ucraina va câștiga războiul în special: votanții PNL și USR, femeile, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București.

Întrebați despre încheierea conflictului din Ucraina, 35,4% dintre participanții la sondaj sunt de părere că, pentru a se opri războiul, Ucraina ar trebui să facă Rusiei concesii (față de 24,5% în noiembrie 2023). 53,3% consideră că Rusia ar trebui să se retragă și să returneze Ucrainei teritoriile (față de 64,7% în noiembrie 2023). Ponderea nonrăspunsurilor este de 11,3% (față de 10,8% în noiembrie 2023).

Consideră că pentru a se opri războiul Ucraina ar trebui să facă Rusiei concesii mai ales: votanții AUR, bărbații, persoanele între 30 și 59 de ani, angajații din sectorul privat. Cred că Rusia ar trebui să se retragă și să returneze Ucrainei teritoriile în special: votanții PSD, PNL și USR, femeile, tinerii sub 30 de ani, potrivit cercetării sociologice.

În ceea ce privește ajutorul pentru Ucraina, 31,5% dintre participanții la sondaj consideră că, pentru a rezista în fața agresiunii Rusiei, România ar trebui să ofere Ucrainei ajutor umanitar, 10,5% ajutor militar și 12,2% financiar. 42,6% cred că România nu ar trebui să ofere niciun fel de ajutor, în timp ce 3,3% nu știu sau nu răspund.

Votanții AUR, persoanele între 30 și 59 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din mediul rural și angajații din sectorul privat cred într-o proporție mai mare ca restul populației că România nu ar trebui să ofere niciun fel de ajutor Ucrainei. Sunt de părere că România ar trebui să ofere Ucrainei ajutor umanitar în special: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație medie și superioară, locuitorii din București și din urbanul mare, angajații din sectorul public. Consideră că țara ar trebui să ofere ajutor militar mai ales: votanții PSD, PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, cei cu educație primară. În special votanții PSD, PNL și USR, persoanele cu educație superioară și locuitorii din București precizează ajutorul financiar ca fiind cel mai importat de oferit Ucrainei.

În cazul în care un stat NATO ar fi atacat, 40,9% dintre cei intervievați consideră că România ar trebui să își îndeplinească obligațiile de stat NATO și să ajute militar aliatul atacat (față de 51,1% în februarie 2022 și 51,2% în mai 2022). 27,4% cred că România nu ar trebui să participe la război, dar să trimită ajutoare medicale și hrană (față de 27,7% în februarie 2022 și 28% în mai 2022). 19,6% ar alege ca România să rămână neutră (față de 12,2% în februarie 2022 și 15,9% în mai 2022), în timp ce 5,5% și-ar dori ca țara să iasă din NATO (față de 6,2% în februarie 2022 și 3% în mai 2022). 6,5% nu știu sau nu răspund (față de 2,8% în februarie 2022 și 1,9% în mai 2022).

Sunt de părere că România ar trebui să își îndeplinească obligațiile de stat NATO și să ajute militar aliatul atacat în special: votanții PNL și USR, bărbații, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București. Consideră că România nu ar trebui să participe la război, dar să trimită ajutoare medicale și hrană mai ales: femeile, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație primară. Votanții AUR cred într-o proporție mai mare ca restul populației că România ar trebui să rămână neutră în cazul în care un stat NATO ar fi atacat.

Întrebați în ce măsură cred că diversele entități/ țări ar apăra România în cazul unui atac al Rusiei, 66,6% dintre respondenți au indicat în foarte mare sau în destul de mare măsură NATO, 47,7% - Franța, 46,6% - SUA și 44,6% - Germania, Marea Britanie - 38,1%.

Potrivit sondajului, 35,3% dintre români cred în foarte mare măsură că NATO va apăra România în cazul în care țara ar fi atacată de Rusia, 31,3% în destul de mare măsură, 12,7% în destul de puțină măsură iar 17% în foarte puțină măsură sau deloc. 3,6% nu știu și 0,1% nu răspund. Sunt de părere că NATO va apăra România în cazul în care țara ar fi atacată de Rusia mai ales: votanții PSD, PNL și USR, bărbații, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București. Votanții AUR, persoanele între 30 și 59 de ani și cei cu educație primară cred cel mai puțin că NATO va apăra România în cazul în care țara ar fi atacată de Rusia.

Referitor la atitudinea față de retragerea trupelor americane, 47,9% dintre cei intervievați cred că posibilitatea retragerii trupelor americane din România ar afecta semnificativ siguranța țării. 26,2% consideră că ar afecta siguranța țării, dar trupele americane pot fi înlocuite cu trupe din țări aliate europene, în timp ce 19,9% spun că nu ar afecta deloc siguranța României. Ponderea nonrăspunsurilor este de 6,1%.

Sunt de părere că retragerea trupelor americane din România ar afecta semnificativ siguranța României mai ales: votanții PSD și AUR, tinerii sub 30 de ani și persoanele de peste 60 de ani, locuitorii din mediul rural. Cred că ar afecta siguranța țării, dar trupele americane pot fi înlocuite cu trupe din țări aliate europene în special: votanții PNL și USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din mediul urban, angajații din sectorul public. Votanții AUR, bărbații și persoanele între 30 și 59 de ani consideră într-o proporție mai mare ca restul populației că retragerea trupelor americane nu ar afecta deloc siguranța României.

Datele mai arată că 48,6% dintre cei intervievați sunt de acord cu afirmația 'Achizițiile de armament avansat din SUA și Europa ajută la întărirea Armatei României' (față de 48,5% în februarie 2022 și 50,5% în martie 2022). 40,2% aleg afirmația: 'Achizițiile de armament avansat din SUA și Europa ajută doar la creșterea profiturilor producătorilor de armament' (față de 45% în februarie 2022 și 41,5% în martie 2022). Ponderea nonrăspunsurilor este de 11,2% (față de 6,5% în februarie 2022 și 8,1% în martie 2022).

Consideră că achizițiile de armament avansat din SUA și Europa ajută la întărirea Armatei României mai ales: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, locuitorii din București. Sunt de părere că achizițiile de armament occidental avansat ajută doar la creșterea profiturilor producătorilor de armament în special: persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație superioară, angajații din sectorul public.

Joi, a avut loc, în cadrul unei conferințe de presă, prezentarea completă a datelor din cercetarea sociologică '4 ani de război în Ucraina. Impactul profund asupra opiniei publice din România', realizată de INSCOP Research în perioada 28 ianuarie - 6 februarie, la solicitarea New Strategy Center.

Metoda de cercetare a fost interviul prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1.100 de persoane. Eșantionul este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lãzãroiu)
 

Afisari: 1367

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 25-09-2026 21:04

Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare

Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit

Administratie 25-09-2026 20:18

Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro

Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata

Social 25-09-2026 18:07

Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare

Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla

Social 25-09-2026 17:25

MAE: Până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot

Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri că, până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot în largul Insulei Mykonos.

Social 25-09-2026 16:37

'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC

Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. 'Ana Maria Brânză se întâlnește cu publicul la o dezbatere despre sport, Piața Revoluției găzduiește un muzeu interactiv î

Social 25-09-2026 16:07

Harghita: Președintele Asociației Safety Bike îi încurajează pe motocicliști să participe la cursurile de conducere defensivă

Președintele Asociației Safety Bike din Miercurea-Ciuc, Forró Botond, îi încurajează pe motocicliști să participe la cursuri de conducere defensivă, pentru a evita situațiile care îi pun în pericol, în contextul în care numărul posesorilor de premise pentru motociclete este în creștere în județul Harghita.

Administratie 25-09-2026 15:41

Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit

Administratie 25-09-2026 15:25

Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate

Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z

Social 25-09-2026 14:51

Bacău: Băiețelul în vârstă de 4 ani din Dofteana, dispărut joi, a fost găsit decedat în albia Trotușului

Băiețelul în vârstă de 4 ani, din localitatea Dofteana, care a dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat, vineri, în albia râului Trotuș, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'În urma cu câteva minute, echipele de căutare au găsit minorul, din păcate, decedat, în albia râului Tr

Administratie 25-09-2026 14:40

Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii

Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc

Administratie 25-09-2026 13:16

Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice

Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul

Social 25-09-2026 12:16

Harghita: Aproximativ 350 de elevi au participat la activități de educație ecologică dedicate berzei albe (GALERIE FOTO)

Aproximativ 350 de elevi au participat, în ultimele luni, la activități de educație ecologică, monitorizare, creație și învățare prin experiență dedicate berzei albe și biodiversității locale, în cadrul proiectului 'Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă', derulat de Asociația Project Bag în Bazinul Ciucului de Jos

Social 25-09-2026 12:07

Sălaj: Cerb accidentat mortal după ce a intrat pe carosabil; o tânără a ajuns la spital

Un cerb a fost accidentat mortal, vineri dimineața, în afara localității Benesat, după ce a ajuns pe partea carosabilă și a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, mașina a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sens opus, iar tânăra de 21 de ani aflată la volan a fost transportată la s

Social 25-09-2026 11:48

Gorj: Se modifică programul de circulație pe Transalpina începând de sâmbătă

Programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Potrivit sursei citate, având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile de la altitudini de peste 1.500 de metri - ploi, lapoviță și ninsori, pro

Social 25-09-2026 11:45

Neamț: O ursoaică și doi pui, alungați de jandarmi din grădinile oamenilor din localitatea Topoliceni

O ursoaică și doi pui au fost alungați de jandarmi din localitatea Topoliceni, comuna Poiana Teiului, după ce și-au făcut apariția în zona grădinilor unor oameni, în noaptea de joi spre vineri, a informat, vineri, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț. 'Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului și, împreună