Poliția Română: S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A3
Poliția Română anunță că a fost reluată circulație rutieră pe autostrada A3 București-Brașov și se derulează operațiuni de deszăpezire pe autostrăzile A1 și A7.
'În urmă cu aproximativ o oră, s-a reluat circulația rutieră pe autostrada A3. La acest moment, se derulează activități pentru reluarea circulației pe autostrăzile A1 și A7. Pe A1 activitățile sunt mai dezvoltate, în sensul în care în perioada imediat următoare se va relua circulația rutieră, iar pe A7, la acest moment, se deplasează un convoi de autovehicule, în fața acestora deplasându-se o mașină de deszăpezire, dinspre Adjud spre Ploiești. Atunci când acest convoi va ajunge la Ploiești, circulația rutieră va fi reluată', a declarat Georgian Drăgan, directorul de cabinet al șefului Poliției Române.
Acesta a explicat că, în prezent, mai există restricții de circulație pe 11 tronsoane de drumuri naționale din 6 județe.
De la debutul condițiilor meteo nefavorabile, Poliția Română a înregistrat aproximativ 1.250 de apeluri la numărul de urgență 112, de la oameni care au cerut ajutorul autorităților.
Cu câteva minute înainte de aceste declarații, Centrul INFOTRAFIC a informat că, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului din centrul, sudul și estul țării, este închisă autostrada A7 Ploiești-Adjud, între km. 0 (Dumbravă, județul Prahova) - km. 194 (Adjud, județul Vrancea).
S-a reluat circulația rutieră pe Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea, sensul spre București, tronsonul kilometric 120 (Bascov, județul Argeș) - 10 (București). Sunt în continuare restricționate nodurile rutiere care acced către autostradă, urmând să se deschidă treptat în funcție de defluirea din zona DNCB și a zonelor limitrofe municipiului București.
De asemenea, s-a reluat circulația rutieră normal pe Autostrada A3 București-Brașov, între km. 7 (București) - km. 68, (Bărcănești, județul Prahova) și pe A0 Centura București, tronsonul kilometric 22-39, între loc. Afumați, județul Ilfov - Balotești, județul Ilfov. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO UPDATE Caraș-Severin: Pompierii au sistat misiunile de stingere a incendiului de la Ilova; intervenția va fi reluată duminică dimineața
Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, sâmbătă, misiunile de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în zona localității Ilova, retrăgându-se în cursul nopții, misiunile de intervenție urmând să fie reluate duminică dimineață, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente, a anunțat ISU Caraș-Severin.
Dâmbovița: Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în orașul Pucioasa
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pentru a semnala prezența unui urs în orașul Pucioasa, informează ISU Dâmbovița. La fața locului, pentru îndepărtarea ursului, intervine Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu un echipaj SMURD, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean D&
UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a în
Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți
UPDATE Prahova: Un bărbat surprins de avalanșa din Bucegi a murit
Un bărbat surprins de avalanșa care s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei din masivul Bucegi a decedat, a precizat, pentru AGERPRES, șeful formației Bușteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu. Potrivit acestuia,
Sibiu: Aproape un metru și jumătate de zăpadă în zona turistică Bâlea Lac
Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac a ajuns la aproape un metru și jumătate, iar accesul turiștilor se face în această perioadă exclusiv cu telecabina, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis circulației rutiere în zona turistică Bâlea, informează site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.
Vreme deosebit de rece în București pe parcursul zilei de sâmbătă (meteorologi)
Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii mai în zona Municipiului București pe parcursul zilei de sâmbătă, conform prognozei de specialitate publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 2 mai, ora 10:00 - 3 mai, ora 10:00, pentru municipiul București va fi în vigoare o infor
Incendiu la un restaurant pe strada Neagoe Vodă, 20 de persoane evacuate în siguranță
Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui restaurant situat pe strada Neagoe Vodă, a informat sâmbătă ISUBIF. Potrivit sursei citate, flăcările s-au manifestat pe aproximativ 5 metri pătrați, la nivelul tubulaturii de evacuare a fumului, și existau riscuri de propagare la clădirea învecinată.
Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Baza 86 Aeriană de la Fetești după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'Î
ANM: Vremea rămâne rece în acest weekend; temperaturile vor crește treptat în toată țara, începând de săptămâna viitoare
Vremea va rămâne rece în acest weekend, mai ales în sudul, estul și centrul țării, cu averse și intensificări ale vântului, inclusiv în București, unde maximele nu vor depăși 11 grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 9 mai 2026. De la î
Accident rutier la Piața Sudului între autobuz și tramvai; un pasager a fost rănit
O persoană a fost rănită în urma unui accident care a avut loc sâmbătă dimineață în Piața Sudului în care au fost implicate un autobuz STB și un tramvai, a informat Brigada Rutieră din cadrul DGPMB. 'La data de 2 mai, în jurul orei 8:02, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Piața Sudului a
Familia Regală - prezentă la o slujbă oficiată de episcopul Macarie la Stockholm; întâlnire cu români din Suedia (GALERIE FOTO)
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit vineri cu românii din Stockholm și din alte orașe din Suedia și au luat parte la o rugăciune oficiată de episcopul Macarie. Familia Regală se află în această perioadă în Suedia, pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de an
UPDATE Prahova: Un bărbat a murit în urma accidentului de ATV de la Breaza, iar un copil a fost rănit
Un bărbat a murit după ce un ATV s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe raza orașului Breaza, în zona Valea Târsei, iar un copil în vârstă de șase ani a fost rănit ușor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, bărbatul de 37 de ani se afla în stop cardio-respirator și a fost supus manevre
Brașov: Cei doi minori din Râșnov dați dispăruți de joi, găsiți nevătămați, într-un imobil
Cei doi frați de 9, respectiv 11 ani din orașul Râșnov, care fuseseră dați dispăruți de la domiciliu, au fost găsiți vineri, nevătămați, într-un imobil nelocuit de pe raza stațiunii, potrivit Inspectoratului de
MAE/ Atenționare de călătorie: Creștere a nivelului de alertă pentru atacuri teroriste în Marea Britanie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord asupra faptului că, în conformitate cu datele publicate de autoritățile guvernamentale, a fost ridicat nivelul de amenințare privind posibilitatea unui atentat terorist l














