ANM: Intervale cu vreme geroasă și perioade de încălzire accentuată a vremii, în următoarele două săptămâni
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În regiunea Banatului, la începutul intervalului, media maximelor termice se va situa în jurul a 9 grade, apoi va scădea brusc până spre 2 grade. Ulterior, se observă o creștere a mediei temperaturilor diurne până la valoarea de 13 grade, în 12 februarie. După aceasta, din data de 15 februarie, se remarcă o altă scădere a temperaturilor maxime, când mediat se vor înregistra 6 grade, apoi va crește treptat până spre finalul intervalului, până la 10 grade. Dacă se face raportare la media minimelor termice, aceasta va fi cuprindă între -1 grad și zero grade, în primele trei zile, apoi va crește până la aproximativ 4 grade, în 13 februarie. Va urma o altă răcire până în data de 17 februarie, după care media temperaturilor minime va crește, din nou, până la zero grade, în perioada 19 - 22 februarie. Temporar, vor fi precipitații în ambele săptămâni, cu cele mai mari cantități în zilele de 13 și 15 februarie.
În Crișana, în această săptămână, se pot identifica variații semnificative ale mediei maximelor termice, între 4 grade, în data de 10 februarie, și până la 14 grade, pe 12 februarie. În schimb, în a doua parte a intervalului de anticipație se remarcă o creștere a temperaturilor maxime, pornind de la o medie de 4 grade (16 februarie) și atingând 8 grade, în ultimele patru zile. În ceea ce privește media temperaturilor nocturne, aceasta va fi în scădere până spre zero grade, în zilele de 10 și 11 februarie, apoi va crește și va atinge valoarea de 4 grade, în următoarele două zile. După aceasta, urmează o altă scădere și, mediat, se vor înregistra -3 grade, în data de 17 februarie. Nu în ultimul rând, spre finalul intervalului, se va atinge o medie a minimelor termice de zero grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în toată perioada analizată, cu cele mai mari cantități în data de 13 februarie.
În zona Transilvaniei, în primele patru zile, se poate remarca o creștere a temperaturilor diurne, astfel că media acestora va atinge 12 grade, în data de 12 februarie. Ulterior, se observă o scădere a acestei medii până la o valoare de 3 grade, în ziua de 16 februarie. Până spre sfârșitul intervalului de anticipație (19 - 22 februarie), media maximelor termice va fi, din nou, în creștere și se vor înregistra 6 grade. În privința temperaturilor din timpul nopților, se remarcă o scădere bruscă a mediei acestora în data de 10 februarie (-6 grade), apoi o creștere până în data de 14 februarie (2 grade). În următoarele zile se întrevede o nouă răcire a vremii, iar media minimelor termice va scădea până în jurul a -5 grade, în 17 februarie. În continuare nu vor fi variații importante, iar la finalul intervalului se vor atinge -2 grade. Temporar, vor fi precipitații, posibil mai însemnate cantitativ în data de 13 februarie.
În Maramureș, în primele două zile, meteorologii estimează valori termice diurne în jurul unei medii de 6 grade, apoi se poate observa o creștere a acestora, până spre 12 grade, în zilele de 12 și 13 februarie. Ulterior, media temperaturilor maxime va scădea și va fi de aproximativ 4 grade, în 16 și 17 februarie, iar după această perioadă nu vor mai fi variații semnificative. În ceea ce privește minimele termice, media acestora va fi de 2 grade, la începutul intervalului de anticipație, după care vor scădea brusc spre -3 grade, însă în perioada 12 - 14 februarie vor crește și se vor înregistra aproximativ 2 grade. O nouă răcire a vremii se întrevede la începutul celei de-a doua săptămâni, astfel că media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -3 grade și -1 grad. Temporar, vor fi precipitații, iar cele mai mari cantități ar urma să se înregistreze în data de 13 februarie.
Pentru zona Moldovei, se anunță o vreme deosebit de rece, la începutul intervalului, cu maxime negative și minime ce vor coborî sub pragul gerului în cea mai mare parte a regiunii. Ulterior, se va încălzi treptat, astfel încât, în data de 12 februarie va fi mai cald decât în mod normal, în special în jumătatea sudică, iar mediat regional maximele vor fi de 8 - 10 grade. Până în 17 februarie, se va răci din nou, spre medii de 0 - 2 grade, apoi iar se va încălzi, până în jurul mediei de 6 grade. Regimul termic nocturn, după debutul geros, va urma un traseu ascendent, spre medii în jurul a zsero grade, în data de 14 februarie, după care va intra pe o pantă descendentă, spre un ecart cuprins între -8 și -2 grade, în 17 februarie, și va încheia estimările cu oscilații între -4 și zero grade, valori mediate pe regiune. Probabilitatea ca precipitațiile să se manifeste pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 14 și 15 februarie.
În Dobrogea, în prima zi din interval, vremea va fi mai rece decât în mod caracteristic datei, cu maxime în jurul a zero grade și minime de -4 grade, valori obținute prin mediere regională, dar se va încălzi treptat până în 12 și 13 februarie, când media maximelor se va situa între 10 și 14 grade, iar cea a minimelor între 4 și 6 grade. După acest interval, regimul termic va fi din nou în scădere, spre valori mediate diurn de 2 - 6 grade și nocturn între -4 și zero grade, în data de 16 februarie, însă până spre sfârșitul intervalului estimat se va mai redresa ușor, spre 6 - 14 grade, pe timpul zilei respectiv între -2 și 4 grade, noaptea. În intervalul 13 - 17 februarie, vor fi probabile precipitații pe arii mai extinse, iar în rest acestea se vor semnala sporadic.
În regiunea Munteniei, vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic, cu alternanțe semnificative de la o zi la alta. Astfel, dacă la debut vor fi temperaturi sub normalul perioadei, cu medii maxime de 0 - 2 grade și minime între -7 și -4 grade, până în data de 12 februarie acestea vor crește treptat și vor ajunge la 10 - 14 grade, ziua, și 2 - 4 grade noaptea, în valori mediate. Pe intervalul 14 - 16 februarie se va răci din nou, spre medii diurne de 2 - 4 grade și nocturne ce vor oscila între -4 și zero grade. Ulterior, va fi un proces de încălzire ce va conduce la valori în jurul a 10 grade, mediat regional, la maxime, precum și spre zero grade, la minime. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată între 14 și 17 februarie, iar în restul intervalului acestea se vor semnala pe areale mici și doar trecător.
În Oltenia, vremea va fi rece, în primele două zile din interval, în cea mai mare parte a regiunii, dar se va încălzi treptat, astfel că se va face chiar deosebit de cald pentru această perioadă. În consecință, mediile maximelor vor porni de la valori cuprinse între -2 și 2 grade, respectiv minime între -4 și -2 grade, și vor ajunge la 10 - 14 grade (ziua) și la 0 - 2 grade, noaptea, în data de 14 februarie. Până în 16 februarie, se va răci din nou, cu medii maxime de 4 - 8 grade și minime de la -4 la zero grade, apoi iar se va încălzi, cu maxime ce vor ajunge la 10 - 12 grade, mediat regional, și minime între -2 și 2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în prima zi și, din nou, din 14 februarie.
La munte, regimul termic va avea alternanțe, de la rece în primele zile și chiar ger în zonele înalte, spre valori mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, cu valori în general pozitive ziua. În acest scenariu, în zilele de 9 și 10 februarie, mediile temperaturilor maxime vor fi cuprinse între -4 și zero grade, iar cele ale minimelor între -12 și -6 grade. Până pe data de 12 februarie, valorile termice maxime vor coborî la -4 grade și cele minime la -8 grade, mediate regional. După acest interval, vor avea o tendință de creștere spre medii între -2 și 2 grade - ziua, și între -8 și -4 grade, noaptea. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată din 14 februarie. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla
MAE: Până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot
Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri că, până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot în largul Insulei Mykonos.
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. 'Ana Maria Brânză se întâlnește cu publicul la o dezbatere despre sport, Piața Revoluției găzduiește un muzeu interactiv î
Harghita: Președintele Asociației Safety Bike îi încurajează pe motocicliști să participe la cursurile de conducere defensivă
Președintele Asociației Safety Bike din Miercurea-Ciuc, Forró Botond, îi încurajează pe motocicliști să participe la cursuri de conducere defensivă, pentru a evita situațiile care îi pun în pericol, în contextul în care numărul posesorilor de premise pentru motociclete este în creștere în județul Harghita.
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z
Bacău: Băiețelul în vârstă de 4 ani din Dofteana, dispărut joi, a fost găsit decedat în albia Trotușului
Băiețelul în vârstă de 4 ani, din localitatea Dofteana, care a dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat, vineri, în albia râului Trotuș, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'În urma cu câteva minute, echipele de căutare au găsit minorul, din păcate, decedat, în albia râului Tr
Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul
Harghita: Aproximativ 350 de elevi au participat la activități de educație ecologică dedicate berzei albe (GALERIE FOTO)
Aproximativ 350 de elevi au participat, în ultimele luni, la activități de educație ecologică, monitorizare, creație și învățare prin experiență dedicate berzei albe și biodiversității locale, în cadrul proiectului 'Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă', derulat de Asociația Project Bag în Bazinul Ciucului de Jos
Sălaj: Cerb accidentat mortal după ce a intrat pe carosabil; o tânără a ajuns la spital
Un cerb a fost accidentat mortal, vineri dimineața, în afara localității Benesat, după ce a ajuns pe partea carosabilă și a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, mașina a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sens opus, iar tânăra de 21 de ani aflată la volan a fost transportată la s








