Maramureș: Patru snowmobile pentru supravegherea frontierei de stat româno-ucrainene, în dotarea ITPF Sighetu Marmației
Sectoarele Poliției de Frontieră Valea Vișeului, Vișeu de Sus, Poienile de sub Munte și Izvoarele Sucevei fost dotate cu snowmobile pentru o mai eficientă supraveghere a frontierei de stat în perioada sezonului de iarnă, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Stan.
'În urma finalizării procedurii de achiziție, la sediul ITPF Sighetu Marmației au fost livrate patru snowmobile, în valoare totală de 324.760 lei, care vor fi utilizate în misiuni operative desfășurate în terenuri înalte și condiții meteorologice dificile. În perioada următoare, în cadrul aceluiași proiect, structura va fi dotată și cu ATV-uri. Valoarea totală a proiectului este de 436.051,34 euro, din care 392.446,20 euro reprezintă contribuția Uniunii Europene. Implementarea proiectului va conduce la îmbunătățirea capacității operaționale a structurilor beneficiare și la consolidarea cooperării transfrontaliere, în beneficiul securității regionale și al cetățenilor', a spus Iulia Stan.
Conform acesteia, dotările contribuie la o gestionare mai umană și mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, prin combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, ținând cont de complexitatea fenomenului migraționist și de specificul zonei montane.
Iulia Stan a adăugat că ITPF Sighetu Marmației implementează proiectul 'Olymp - Supravegherea frontierelor pe terenuri înalte (ROUA00089)', un demers strategic care vizează creșterea eficienței supravegherii și securizării frontierei de stat în zonele montane greu accesibile.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027, în cadrul politicii de coeziune și al Instrumentului de Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională (NDICI - Global Europe), fiind finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de statele participante în program cu o durată de implementare de 18 luni, în perioada 10 mai 2025 - 9 noiembrie 2026, proiectul are doi parteneri: Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - lider de proiect și Detașamentul 27 de Grăniceri Mukacevo (Ucraina) - partener.
ITPF Sighetu Marmației are în administrare peste 366 de kilometri de graniță cu Ucraina, o mare parte în zona alpină a județelor Maramureș și Suceava. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Poliţia de Frontieră, Sighetu Marmației / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Olt: Tânără de 24 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean DJ463, a decedat, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, în zona localității Osica de Jos. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânăra era din comuna Fălcoiu. O pasageră de 55 de an
Hunedoara: Accidentul din Petroșani a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum
Accidentul rutier în care și-au pierdut viața doi tineri, sâmbătă dimineața, în Petroșani, a fost cauzat, cel mai probabil, de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara. Un grav accident rutier s-a produs, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe o st
MApN: Dronă detectată în proximitatea localității Vâlkove, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă a fost detectată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în proximitatea localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Hunedoara: Doi tineri, decedați în urma unui accident rutier la Petroșani
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara. La intervenție au fost
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla
MAE: Până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot
Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri că, până în acest moment, nu există notificări privind români afectați de incendiul de la bordul unui feribot în largul Insulei Mykonos.
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. 'Ana Maria Brânză se întâlnește cu publicul la o dezbatere despre sport, Piața Revoluției găzduiește un muzeu interactiv î
Harghita: Președintele Asociației Safety Bike îi încurajează pe motocicliști să participe la cursurile de conducere defensivă
Președintele Asociației Safety Bike din Miercurea-Ciuc, Forró Botond, îi încurajează pe motocicliști să participe la cursuri de conducere defensivă, pentru a evita situațiile care îi pun în pericol, în contextul în care numărul posesorilor de premise pentru motociclete este în creștere în județul Harghita.
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z










