Buzău: Exploratori americani, prezenți în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului în căutarea vieții extreme
O echipă formată din exploratori americani, specialiști în cadrul proiectului de cercetare 'Two Frontiers', este prezentă în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului cu scopul de a studia modul în care microorganismele supraviețuiesc în medii extreme, precum emanațiile de metan, izvoarele sulfuroase, cele petrolifere sau cele sărate, făcând față unor condiții la fel de neprielnice ca cele întâlnite pe alte planete.
Reprezentanții geoparcului arată că anumite zone bogate în emanații de metan, izvoare sulfuroase, petrol și de sare au atras atenția cercetătorilor care, la finalul studiilor, ar putea veni cu soluții climatice și posibile scenarii despre viața în spațiu.
'O echipă de specialiști din cadrul proiectului de cercetare 'Two Frontiers', o inițiativă interdisciplinară americană, se află în Ținutul Buzăului, în această săptămână, pentru a studia modul în care microorganismele supraviețuiesc în medii extreme, precum emanațiile de metan, izvoarele sulfuroase, cele petrolifere sau cele sărate, făcând față unor condiții la fel de neprielnice ca cele întâlnite pe alte planete. Obiectivul pe termen lung al proiectului este să contribuie la soluții pentru crizele climatice, prin studierea microorganismelor care pot capta metanul și dioxidul de carbon, dar și să sprijine cercetările privind susținerea vieții în alte medii decât pe Pământ', au transmis joi, într-un comunicat de presă, reprezentanții Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului.
Echipa care s-a deplasat în România este formată din patru cercetători și un fotograf documentarist, iar activitatea lor din teren va include prelevări de probe din zona Vulcanilor Noroioși, de pe Valea Slănicului și din jurul localității Colți.
Ulterior, analizele vor fi centralizate într-un laborator mobil.
'Microbii au o abilitate extraordinară de a transforma mediul în care trăiesc pentru a supraviețui. Îi găsim în cele mai neospitaliere locuri, de la medii extrem de reci sau sub mare presiune și până la zone cu salinitate foarte mare, unde reușesc să folosească compuși pe care noi i-am considera inutilizabili sau chiar toxici, pentru a-și susține viața. În felul acesta, microbii rescriu constant regulile supraviețuirii. Puține locuri de pe Pământ oferă o diversitate a mediului natural atât de mare precum Geoparcul Ținutul Buzăului. Este cu adevărat remarcabil: într-o singură zonă găsești vulcani noroioși care emit metan, izvoare bogate în minerale, izvoare naturale de petrol și ecosisteme cu salinitate extremă. Sunt convins că aceste situri ascund forme de viață microbiană unice și fascinante', explică Braden Tierney, microbiolog și director executiv al 'Two Frontiers' Project.
Potrivit managerului geoparcului, Răzvan-Gabriel Popa, descoperirile echipei de cercetători ar putea avea un impact semnificativ asupra domeniului științei.
'Această colaborare confirmă valoarea științifică excepțională a Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, care devine un reper pe harta cercetării. Suntem bucuroși că specialiștii de la 'Two Frontiers' au ales să lucreze aici, într-un teritoriu care oferă condiții naturale rare și relevante pentru cercetarea internațională. Echipa Geoparcului este mereu în contact cu cercetători din diverse domenii, precum geologia și biologia, care vin în număr din ce în ce mai mare către noi de când Geoparcul a căpătat notorietate la nivel internațional. Suntem convinși că elementele unice din Ținutul Buzăului vor contribui cu succes la descoperiri cu impact la nivel mondial', a declarat Popa.
Geoparcul 'Ținutul Buzăului' a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural de importanță mondială. Este cunoscut pentru atracțiile sale naturale precum Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, Valea Slănicului cu Platoul Meledic, Grunjul de la Mânzălești, Focul viu de la Lopătari, Trovanții de la Ulmet, Pădurea Lacurile Bisoca, cât și pentru cele antropice, respectiv așezările rupestre de la Aluniș-Colți-Bozioru, mănăstirile Poiana Mărului (comuna Bisoca) și Găvanu, Muzeul Chihlimbarului de la Colți sau Casa Memorială 'Vasile Voiculescu' de la Pârscov. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Geoparcul U N E S C O Tinutul Buzaului/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu
Sibiu: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce 11 persoane au acuzat stări de rău la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă, după ce la o sală de evenimente din orașul Avrig 11 persoane au acuzat simptome asociate toxiinfecției alimentare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU
Atenționare de călătorie MAE/Italia: Vulcanul Etna s-a reactivat; trafic aerian suspendat pe Aeroportul Catania - Fontanarossa
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică la ora 12:00 după reactivarea Vulcanului Etna, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica
REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit. Proiectul își propune să readucă în atenția comu
Vâlcea: Incendiul din fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare (FOTO-VIDEO)
Incendiul de vegetație uscată izbucnit vineri în fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare, în operațiunea de stingere fiind angrenate inclusiv o dronă și un elicopter Black Hawk.
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Olt: Tânără de 24 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean DJ463, a decedat, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, în zona localității Osica de Jos. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânăra era din comuna Fălcoiu. O pasageră de 55 de an














