Bihor: Femeie rănită în urma exploziei unei butelii într-o bucătărie amenajată în balcon
O femeie a fost rănită în cursul nopții trecute în urma exploziei unei butelii, într-un bloc din orașul Aleșd, a informat miercuri, într-un comunicat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.
'Primele cercetări arată că, cel mai probabil, deflagrația s-a produs în momentul în care femeia a aprins lumina în bucătăria amenajată în balcon, unde exista o acumulare de gaz provenită de la butelie', a precizat, în comunicat, purtătoarea de cuvânt a ISU, Camelia Roșca.

Sursa foto: ISU Bihor
Evenimentul a fost semnalat în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 22:50. Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție și ambulanța SMURD a subunității, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu autospeciala CBRN (de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al SAJ.
În momentul sosirii la adresa indicată de apelant, pompierii au constatat că balconul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Ciocârliei din Aleșd se prăbușise, iar o femeie - care în momentul producerii exploziei se afla pe balcon - prezenta arsuri pe aproximativ 30-40% din suprafața corpului, precum și traumatisme.

Sursa foto: ISU Bihor
Echipajele SMURD și SAJ i-au acordat victimei îngrijirile medicale necesare, transportând-o ulterior, la UPU Oradea.
Pompierii au acționat pentru ventilarea casei scării, unde se simțea miros de gaz și au evacuat 30 de locatari de la etajele 1 și 2.
La locul deflagrației s-a deplasat și un specialist din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. În urma analizei efectuate, acesta a concluzionat că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. Totodată, măsurătorile echipajului CBRN au indicat că nu mai existau acumulări de gaz, astfel că locatarii au putut reveni în locuințe. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Peste 1.200 de șomeri la Bursa locurilor de muncă în tranziție justă; unul a fost angajat pe loc
Peste 1.200 de șomeri au fost prezenți, miercuri, la Bursa locurilor de muncă în tranziție justă, la care au participat persoanele cărora le-au expirat, în aprilie, contractele pe perioadă determinată în cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), disponibilizații de la Minprest, precum și alte persoane fără loc de muncă înscrise în baza
Iași: Consilierii județeni au aprobat dotarea cu echipamente de înaltă complexitate a Spitalului de Neurochirurgie
Consilierii județeni au aprobat miercuri, în ședință ordinară, alocarea fondurilor necesare pentru achiziția de echipamente de înaltă complexitate și tehnologie de ultimă oră la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iași, cunoscut și sub denumirea de Spitalul de Neurochirurgie. Pentru proiectul care are o
PMB anunță că începe montarea șinelor de tramvai în Prelungirea Ghencea
Primăria Capitalei anunță că au sosit primele șine pentru linia de tramvai care va fi construită pe Prelungirea Ghencea și că încep lucrările de montare. Este practic prima linie nouă de tramvai construită în București după 30 de ani, informează miercuri PMB,
Buget PMB: Proiecte pentru sistemul de termoficare, transportul în comun, piste de biciclete și revizuirea PUG
Municipiul București își propune în acest an un program de investiții în valoare totală de 2,8 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Fondurile sunt destinate în principal reabilitării sistemului de termoficare,
Gorj: Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din Târgu Jiu
Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. Lucrările au început în luna februarie și, ținând cont că 2026 este Anul Constanti
Cameră/Se instituie serviciul de consiliere și reintegrare socială a copilului care a săvârșit faptă penală și nu răspunde penal
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce obligația ca Direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului să înființeze cel puțin un serviciu rezidențial specializat pentru consilierea și reintegrarea copiilor care au comis fapte penale, dar nu răspund penal. Propunerea legislativă înăsprește sancț
Gorj: Propunerea Primăriei Târgu Jiu în cazul jocurilor de noroc - eliminarea publicității și supraimpozitarea spațiilor
Autoritatea locală din municipiul Târgu Jiu a propus păstrarea pe raza orașului a jocurilor de noroc, cu anumite restricții și supraimpozitarea spațiilor în care se desfășoară astfel de activități, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, proiectul a fost pus în transparență pe site-
Salvați Copiii: Sprijin umanitar pentru persoanele afectate de incendiul de la Soveja
Salvați Copiii România coordonează o acțiune de sprijin umanitar pentru locuitorii din satul Rucăreni, comuna Soveja, afectați de incendiul puternic de la sfârșitul săptămânii trecute, care a distrus complet mai multe locuințe. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii România transmis miercuri, echipa organizației s-a deplasat în
București: Femeie găsită spânzurată de aparatul de aer condiționat
O femeie de 42 de ani a fost găsită spânzurată de un aparat de aer condiționat, situat în exterior, la etajul doi al unei locuințe din Sectorul 3 al Capitalei. 'Astăzi, 29 aprilie, în jurul orei 07:50, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o persoană, ce pare a fi
Buzău: ANM instalează nouă stații automate pentru identificarea mai rapidă a fenomenelor meteorologice periculoase
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) urmează să instaleze la nivelul județului Buzău nouă stații meteorologice automate autonome, crescând astfel numărul punctelor de măsurare meteorologică la 14, în scopul identificării mai rapide a fenomenelor meteorologice potențial periculoase. Potrivit ANM, a fost semnat contractul de finanțare a proi
MApN/Noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România; mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Tulcea
Noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina au avut loc miercuri dimineață în localitatea Ismail, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea, locuitorii din zonă fiind avertizați prin mesaj RO-ALERT. Potrivit MApN, în dimineața zilei de miercuri, forțele ruse au
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Mureș: Peste 20 de proiecte din 15 țări, în concursul de proiectare 'Parcurile Mureșului, Târgu Mureș'
O firmă din Cluj-Napoca a câștigat, marți, concursul internațional inițiat de Primăria Târgu Mureș și Ordinul Arhitecților din România, pentru reintegrarea arealului natural verde-albastru al râului Mureș în structura urbană a municipiului, din cele 23 de proiecte înscrise din 15 țări. Rezultatele au fost an
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &









