Sibiu: Șase femei transportate la spital, rănite în accidentul de pe DN1 cu un microbuz și un autoturism
Șase femei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean din Sibiu, fiind rănite în accidentul produs marți dimineață pe DN1, la Veștem, între un microbuz și un autoturism, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
'În urma evaluării medicale, 6 persoane au nevoie de asistență medicală, celelalte 6 persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital. Sunt transportate spre UPU Sibiu 6 femei cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani cu traumatisme ușoare, contuzii și escoriații, toate fiind conștiente', a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, 'în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe strada Principală din localitatea Veștem, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din județul Vâlcea, ar fi efectuat virajul la stânga pe DN1 pe direcția Sibiu-Vâlcea și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 28 de ani. (...) Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale', a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
Potrivit sursei citate, 11 persoane se aflau în microbuz, în momentul producerii accidentului rutier. AGERPRES/(AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Sibiu: Accident pe DN 1, la Veștem, între un microbuz și un autoturism
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Intervenție a pompierilor pentru salvarea unui cal rămas blocat pe o cale ferată, la Bârlad
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unui cal căzut între șinele unei căi ferate. Incidentul s-a petrecut la ieșirea din municipiul Bârlad, în zona podului de fier.
Giurgiu: Incendiu fără victime într-o gospodărie; Pompierii au reușit lichidarea acestuia
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu. Evenimentul a avut loc pe strada Nicolae Titulescu, a informat ISU Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. La sosirea echipajelor, incendiul
Vreme caniculară în București, până marți seara, când se pot înregistra averse și descărcări electrice (meteorologi)
Vremea va fi deosebit de caldă în București sâmbătă, duminică, luni și marți, când va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice, seara, arată prognoza de specialitate, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 20 iunie, ora 09:00 - 21 iunie, ora 9:0
ANM: Cod galben de caniculă în 15 județe, sâmbătă; informare de vreme călduroasă în restul țării, apoi instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, valabilă în 15 județe, pe fondul intensificării valului de căldură. Meteorologii au emis și o informare de vreme călduroasă și disconfort termic, dar și instabilitate atmosferică, valabilă în restul țării, până marți sea
Vrancea: Cinci persoane, între care doi copii, rănite într-un accident pe DN2 - E85, la Golești
Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN2-E85, la Golești, un tânăr de 18 ani fiind transportat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Galați. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, accidentul a im
Cutremur cu magnitudinea 3 în județul Buzău, sâmbătă dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 5:37, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 138,7 kilometri și s-a produs în apr
Restricții ale traficului rutier la sfârșit de săptămână, pe Calea Victoriei
Traficul rutier va fi restricționat, la sfârșitul acestei săptămâni, pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, atât pentru autovehicule, cât și pentru biciclete și trotinete, pentru desfășurarea proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană'. Nu va fi afecta
Sâmbătă încep lucrările de remediere la Pasajul Basarab
Circulația rutieră și transportul public în zona Pasajului Basarab vor fi afectate începând de sâmbătă, când încep lucrările de remediere a acestei infrastructuri, a informat Primăria Capitalei. Astfel, de sâmbătă până pe 29 iunie, se va lucra doar în zona liniilor de tramvai, fără afectare
Festivalul Namaste India - în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Namaste India, un eveniment organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasadei Indiei la București, care celebrează cultura, arta și spiritualitatea acestei țări, se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Grădina Botanică. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, tran
Peste 2.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei; scandări împotriva președintelui Nicușor Dan
Peste 2.000 de oameni au participat, vineri, la un protest în Piața Victoriei, organizat de mai multe organizații civice, în contextul a trei decizii ale Justiției luate joi, toate fiind considerate de inițiatorii protestului ca fiind împotriva actorilor politici care îl susțin pe președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
Brașov: Patru persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, drumul spre Poiană
Patru persoane au fost rănite, vineri seară, după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate și s-a ră
Alba: Muniție găsită la baza unui copac, într-o zonă în care a avut loc o bătălie în 1944
O grenadă de mână, un focos și sute de cartușe, cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, vineri, la baza unui copac de pe un deal din Poiana Aiudului, zonă în care în septembrie 1944 a avut loc o bătălie.
Olt: Tricouri și rochii, suport artistic la 'Galeria de pe umeraș', o expoziție de obiecte vestimentare pictate manual
Tricouri, fuste, rochii și rochițe sunt mai mult decât simple obiecte vestimentare pentru artistul plastic Narcisa Barbu, care le-a transformat în suport pentru picturi cu flori de câmp și fluturi, pisici și peisaje urbane și le-a expus pe simezele Bibliotecii Județene Olt 'Ion Minulescu' la 'Galeria de pe umeraș'.
Alpinistul Adrian Ahrițculesei: Polul Nord ar putea fi noul meu obiectiv
Polul Nord ar putea fi noul obiectiv pe care alpinistul Adrian Ahrițculesei și-a propus să-l atingă în viitor, după ce sportivul și-a înscris în palmares finalizarea circuitelor Seven Summits și Seven Volcanoes, ce reunesc cele mai înalte șapte vârfuri de pe șapte continente, respectiv, cei mai înalți șapte vulcani din lume.
Tulcea: Delta Dunării poate fi transformată prin 'economia albastră', afirmă experții locali și europeni
Experții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Consiliul Județean și mediul privat din județul Tulcea își asumă rolul de a transforma Rezervația Biosferei Delta Dunării în 'inima rezilienței acvatice europene', prin 'inovare albastră', colaborare și proiecte, în ciuda dificultăților întâmpinate de-











