Incendiu la un depozit de cereale din municipiul Botoșani; un uscător a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la un depozit de cereale din municipiul Botoșani, focul afectând un uscător de semințe de floarea soarelui, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

În urma incendiului au ars aproximativ cinci tone de semințe, instalația electrică și două ventilatoare cu aer cald. Prin intervenția rapidă a pompierilor au fost salvate aproximativ 45 de tone de cereale.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit.
Potrivit sursei citate, la fața locului, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu două autospeciale de stingere, autospeciala de salvare și lucru la înălțime, autospeciala de hidroperforare și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta în interiorul unei hale de uscare a cerealelor, cu o înălțime de aproximativ 20 de metri, existând degajări mari de fum.
'Din cauza structurii construcției - cu pereți metalici - și a amplasării focarului la înălțime, intervenția a fost una complexă. Accesul la focar s-a realizat atât din interiorul halei, cât și din exterior, cu ajutorul scării de incendiu și al autospecialei de lucru la înălțime. Pentru a pătrunde prin pereții metalici și a lichida incendiul, pompierii au folosit sistemul de lance cu hidroperforare', a precizat ISU Botoșani.
Intervenția a durat aproape două ore și a fost îngreunată de dificultatea lucrului la înălțime și accesul limitat către zona afectată. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: ISU Botosani
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
LIVE UPDATE Oierii protestează în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mai
Protest în Piața Victoriei/Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor și au blocat traficul
Participanții la protestul de marți din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, a anunțat Jandarmeria Capitalei. 'Subliniem faptul că acest comportament este de natură să îi pună pe participanții la adunarea publică înșiși în pericol și să afecteze drepturile celorlalți
Violențe la protestul protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Ciobanii s-au adunat în jurul ore
Brigada Rutieră infirmă informațiile potrivit cărora 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București'
Brigada Rutieră a transmis, marți, că nu se confirmă informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București', subliniind că polițiștii nu interzic accesul autocarelor în Capitală. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei remis AGERPRES, la acest
Marcel Ciolacu: Avem o groază de proiecte, pierdem finanțări; la spital momentan ne descurcăm
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că, deocamdată, există fondurile necesare pentru funcționarea în bune condiții a Spitalului Județean de Urgență (SJU), dar așteaptă o rectificare bugetară a Ministerului Sănătății. El a subliniat că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează proiectele de investiții derulate de a
Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa
Oierii care protestează marți în Piața Victoriei au traversat din fața Muzeului Antipa către alveola centrala din fața Guvernului, iar circulația în zonă este blocată. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unu
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiții în proiecte de infrastructură
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marți cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură, informează Primăria Capitalei. 'Primarul general Ciprian Ciucu a fost vizitat în această dimineață de Ambasadorul Qatarului, Excelența Sa Rashid Abdullah Moha
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor care protestează marți în Piața Victoriei din Capitală au depus la Guvern o listă de revendicări. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 dece
Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: Accesul în zona securizată - deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București dezminte marți informațiile lansate în spațiul public potrivit cărora forțele de ordine ar restricționa sau ar bloca accesul protestatarilor în zona delimitată cu panouri metalice din Piața Victoriei - alveola centrală. Un protest al oierilor se desfășoară marți în fața Guvernului, princi
Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa
Câteva sute de oieri se află, marți dimineața, la protestul pentru care mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale, ciobanii mutându-se din parcarea auto din Piața Victoriei, unde s-au adunat inițial, pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Participanții la protest contactați de AGERPRES nu au dorit să facă declarații. Principalele nem
Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora
MApN: Mai multe drone - detectate în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat marți dimineață mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în jurul orei 03:10, a fost detectată o țintă aeriană la aproximativ 35 de kilometri nord
Sector 6: Proiect privind screening mamar gratuit, în atenția Consiliului Local
Un proiect de hotărâre privind screening mamar gratuit în octombrie la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de joi. 'Primăria Sectorului 6 pregătește o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân - pentru că sănă
Alba: Contract semnat de UM Cugir pentru achiziția de utilaje speciale destinate fabricației muniției de tip NATO
Reprezentanții Uzinei Mecanice (UM) Cugir au anunțat luni că a fost semnat un contract în valoare de 54 de milioane de euro, care vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO. 'Programul strategic de modernizare în vederea creșt
Sector 6: Liceul Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu' va fi modernizat cu aproape 32 de milioane de lei
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a semnat luni contractul de finanțare pentru modernizarea Liceului Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu', a cărui valoare totală este 31,7 milioane de lei, din care 28,65 de milioane de lei finanțare nerambursabilă.









